Cum se castiga banii in famiglia lui Cristian Busoi. Afacerile prospere ale finilor cu Primaria Timisoarei

Cum se castiga banii in famiglia lui Cristian Busoi. Afacerile prospere ale finilor cu Primaria Timisoarei

Cum se castiga banii in famiglia lui Cristian Busoi. Afacerile prospere ale finilor cu Primaria Timisoarei

by December 11, 2015 1 comment

Cristian Busoi va fi desemnat astazi candidat al PNL pentru Primaria Capitalei. Potrivit liberalilor, acesta indeplineste toate conditiile pentru a fi cel mai bun competitor al partidului in campania electorala pe Bucurestiul, incadrandu-se in criteriile de integritate. Daca Busoi, personal nu are nicio problema la capitolul moralitate, oamenii foarte apropiati din jurul sau ( rude in special), sunt implicate in numeroase scandaluri legate de cazuri de coruptie. Acest fapt il va costa foarte mult in batalia politica, deoarece, potrivit informatiilor noastre, el nu este strain de afacerile dubioase in care sunt implicate rudele sale.

Zona de influenta a clanului Busoi este zona Banatului (Timisoara – Mehedinti). La Timisoara, doi fini ai lui Cristian Busoi au capusat banul public prin contracte incheiate cu autoritatile locale, iar la Drobeta Turnu Severin, soacra lui a fost condamnata pentru spalare de bani.

Un prim caz controversat il reprezinta presedintele PNL Fundulea, Bogdan Militaru, care dupa ce a dat cateva “tunuri” financiare in capitala Banatului s-a retras in judetul Calarasi, unde doreste sa candideze pentru functia de edil al acestei localitati.

 

Bani la greu din taiat frunze la caini

Curtea de Conturi a dezvaluit intr-un raport pe anul trecut ca firma lui Militaru, SC Tradecomia SRL a pagubit primaria Timisoarei, condusa de liberalul Nicolae Robu, cu suma de 8,1 milioane de lei. “Exista indicii cu privire la savarsirea unor fapte prin incalcarea legilor penale sau chiar a unor posbile fapte de coruptie”, sustin inspectorii Curtii de Conturi. Firma lui Militaru a obtinut un contract pentru servicii de intretinere a spatiilor verzi, “taieri de corectie si taieri de arbori”, desi exista deja o societate detinuta de consiliul local, Horticultura SA care oferea servicii de intretinere a spatiilor verzi din oras la preturi mult mai mici.

Curtea de Conturi sustine ca “SC Tradecomia SRL, cu sediul in Bucuresti, nu detinea niciun utilaj, niciun mijloc de transport, insa a participat la licitatie cu astfel de contracte cu terti si castiga licitatia, fapt care explica si preturile lucrarilor care sunt de 10-11 ori mai mari decat preturile pietei”.

Tot auditorii fiscali precizeaza ca “in timp ce Horticultura SA incasa 5 lei pe ora pentru transport, Tradecomia SRL a primit cate 60 de lei pe ora. Horticultura e platita pentru functionarea tocatorului de crengi – 59,72 lei/ora, in timp ce Tradecomia SRL a fost platita cu 154,2 lei. Daca la folosirea autoutilitarei PRB ( lucru las inaltime), Horticultura primea 77,75 lei, Tradecomia SRL a incasat 250 lei/ora”. In acelasi timp, inspectorii au descoperit ca firma partenera la acest contract al lui Bogdan Militaru, SC Rogera SRL , a folosit in 7 luni de derulare a contractului, pe hartie, potrivit facturilor, 1830 de salariati, pe un volum de munca ce nu putea fi efectuat decat de 440 000 de persoane.

Precizam ca Bogdan Militaru, patronul firmei SC Tradecomia este un apropiat al lui Cristian Busoi, cei doi fiind chiar si inruditi: Busoi i-a nasit copilul lui Militaru. In acelasi timp trebuie precizat ca acelasi Busoi este un bun prieten al primarului Timisoarei, Nicolae Robu. Iata cum se fac afacerile prospere!

Dupa tunurile pe care le-a tras la Timisoara, Bogdan Militaru s-a retras la locurile sale de bastina la Fundulea (judetul Calarasi), unde ocupa acum functia de presedinte al organizatiei PNL si va candida pentru fotoliul de primar al acestei localitati.

Fratia finilor lui Busoi

Un alt fin al lui Busoi, o alt caz de capusare a bugetului public, la Timisoara. Este vorba despre Vlad Iman, un prosper om de afaceri cu statul, in speta cu spitalul judetean. Vlad Iman a fost cununat la prima casatorie de Cristian Busoi. De asemenea, acesta l-a avut ca asociat pe liberalul Ciprian Bogdan, fost director al spitalului Judetean Timisoara, care a ocupat si functia de vicepresedinte al CNAS. Amintim ca si Cristian Busoi a fost presedinte al CNAS, in perioada guvernarii USL.

Intr-un raport al Curtii de Conturi de prin 2009, inspectorii fiscali sesizau mari nereguli in contractele incheiate de firmele lui Vlad Iman, dar si ale lui Bogdan Militaru, cu spitalul judetean Timisoara, in perioada cand la guvernare se aflau tot liberalii. In acest context, trebuie precizat ca cei doi fini ai lui Busoi, Iman si Militaru au colaborat fructuos la prejudicierea bugetului judetului Timis.

Curtea de Conturi a sesizat mari nereguli la contractul nr. 2345/16.10.2007 referitor la dezinsectia si deratizarea la Spitalul Clinic de Urgenta Timisoara, incheiat de firma SC VM Desider SRL. “Prin actele aditionale incheiate in exercitiul bugetar al anului 2008 si pentru acest exercitiu si prin insumarea carora rezulta o valoare exprimata in euro de 14.436 euro, s-a procedat la fractionarea achizitiei publice ceea ce a creat conditiile practicarii achizionarii directe si nu a aplicarii corecte a procedurii legale ce se impunea in acest tip de achizitie, avand in vedere pragul legal de 10.000 euro pana la care, achizitia serviciilor se poate realiza in acest mod”, se spune in raport.

Auditorii publici externi mai arata ca decontarea lucrarilor efectuate în perioada ianuarie – iulie 2008 (perioada ce se afla peste cea stabilita prin actele adiţionale încheiate) s-a realizat la tarifele de 0,07 m2 – dezinsecţia şi 0,04 lei/m2 – deratizarea, tarife utilizate în cadrul procedurii de achiziţie publică din 18.06.2007 şi în care SC VM DESIDER SRL a ofertat preţurile cele mai mari.

Curtea de Conturi constata mari diferente de pret intre cele ofertate de SC VM DESIDER SRL si ceilalţi doi competitori (SC DERATON SRL şi SC EDMAR SRL), rezultand o diferenta de 8.191,00 lei ce se constituie paguba adusa bugetului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, sens in care auditorii publici externi au estimat un prejudiciu de 9.969,24 lei.

Din documentele aflate la dosarul achizitiei publice rezulta faptul ca SC VM DESIDER SRL a câștigat ”incredintarea directa” pentru deratizare/deinsecție SCJUT, surclasand SC TRADECOMIA SRL. Este o gluma proasta pentru ca cele doua firme fac parte din aceeasi famiglie, mai exact din clanul Busoi: in SC VM DESIDER SRL, Militaru Marius Bogdan i-a cesionat acțiunile lui Vlad Francisc Iman, iar SC TRADECOMIA SRL îl are ca asociat pe același Militaru Marius Bogdan!!!

Inspectorii Curții de Conturi au mai descoperit ca in cazul firmelor controlate de Vlad Francisc Iman, la nicio licitație sau încredințare directă, care a avut ca beneficiar Spitalul Judetean Timisoara , societatile lui Iman nu au depus la dosarele de licitație vreun certificat de atestare fiscala, din care sa rezulte indeplinirea obligatiilor societatii in raport cu bugetul de stat.

Banii murdari ai soacrei

Aceesi reteta a aplicat firma lui Vlad Iman si pentru contractele de deratizare si dezinsectie a Spitalui Judetean din Timisoara si intre 2009-2013. Tot prin incredintare directa si tot prin prejudicii mari aduse bugetului local. Curtea de Conturi a stabilit prejudicii aduse de societatea lui Iman la cateva milioane de euro.

Un caz aparte il reprezinta si soacra lui Cristian Busoi, Marta Ilinca, care a fost condamnata in prima instanta la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru spalare de bani. Procesul se judeca in prezent la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ultima infatisare a avut loc pe 26 noiembrie, urmatorul termen fiind 28 ianuarie 2016, potrivitul portalului Inaltei Curti. ( mai multe puteti citi pe : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20657516-soacra-lui-cristian-busoi-are-condamnare-inchisoare-prima-instanta-judeca-inalta-curte-spune-candidatul-pnl-despre-proces-plus-legatura-profesionala-mama-soacra.htm?nomobile)

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. vivi
    #1 vivi 13 December, 2015, 19:03

    Ma ingrozeste gandul ca PNL(pdl+pnl) va deveni asemanator psd. Si daca in continuare va starui in promovarea persoanelor, membrilor pnl banuite sau dovedite cu un comportament imoral in functii importante, la nivel national sau local, va fi un dezastru national, existand pericolul aliantei psd cu pnl cu toate consecintele care decurg din aceasta actiune.

    Reply this comment

Click here to cancel reply.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.