
Madalin Voicu, pus de DNA sub control judiciar pe cautiune
by Ancheteonline February 18, 2016 0 commentsChiar dacă a scăpat de arestarea preventivă fiind salvat de colegi, deputatul Madalin Voicu a fost pus de catre DNA sub control judiciar pe cautiune, in valoare de jumatate de milion de lei.
Potrivit ziare.com, Voicu s-a prezentat joi la Directia Nationala Anticoruptie, in dosarul in care parlamentarii nu au incuviintat retinerea si arestarea preventiva a acestuia, fiind informat de masura luata de procurori.
Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut miercurea trecuta sesizarea presedintelui Camerei Deputatilor pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatilor Madalin Voicu si Nicolae Paun, scrie sursa citată.
Madalin Voicu este acuzat de trafic de influenta, fals in declaratii si spalare de bani, toate in forma continuata.
Nicolae Paun, presedinte al Asociatiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat in acelasi dosar, printre altele, de folosire sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fara respectarea prevederilor legale.
Citiţi mai multe pe http://www.ziare.com/madalin-voicu/dna/madalin-voicu-sub-control-judiciar-pe-cautiune-de-jumatate-de-milion-de-lei-1409272
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.