Alegerile locale din 2016 care, interesant, au căzut tot în Duminica Orbului, au trecut, aducând cu ele o premieră în politica noastră, pe care probabil nimeni nu o anticipa. Şi nu mă refer aici la scorul obţinut de Uniunea Salvaţi Bucureştiul (încă nu am aflat clar de ce anume sau de cine trebuie salvat şi nici cum s-ar putea face concret acest lucru), nici de dezastrul PNL înregistrat în Capitală, nici măcar de victoria, oarecum aşteptată a PSD, ci de ceea ce se doreşte a fi un vot de blam la adresa întregii clase politice: absenteismul masiv de la urne care, pentru prima dată după 1989, a făcut din Bucureşti oraşul fruntaş într-un top negativ.
Indiferenţă, nepăsare, lehamite, lipsa unei perspective sau alternative, fiecare separat sau toate acestea la un loc au făcut ca bucureştenii să prefere duminică parcurile şi terasele secţiilor de votare.
Dacă la nivel naţional prezenţa la urne nu a fost una rea – în jur de 48 la sută –, ceea ce s-a întâmplat în cel mai mare oraş al ţării ar trebui să fie un semnal serios de avertizare pentru politicieni, pentru că într-adevăr, aceştia ”şi-ar săpa groapa” şi mai adânc dacă ar ignora acest aspect.
Făcând un calcul simplu am constata practic că, într-un oraş în care erau aşteptaţi să-şi exprime opţiunea politică circa 1,7 milioane locuitori, noul primar general al Capitalei, în speţă social-democrata Gabriela Firea, a fost aleasă de un număr de votanţi care ar încăpea pe un stadion ceva mai mare ca Arena Naţională, ceea ce atrage după sine şi o problemă de legitimitate până la urmă.
Prin atitudinea adoptată, această masă tăcută a bucureştenilor care a stat acasă a dat de fapt un vot de blam şi a arătat acuzator cu degetul către sistemul politico-economic care a condus destinele administraţiei timp de 26 de ani. În momentul în care aproape 70 la sută din electoratul Capitalei întoarce spatele unui scrutin care se referă până la urmă la viaţa sa de zi cu zi, a fiecărui cetăţean în parte, şi nu se prezintă la vot, înseamnă că partidele, clasa politică în ansamblu, chiar funcţionarea democraţiei în stat se confruntă cu o reală problemă, în special de credibilitate.
Şi cum să nu fie o problemă atunci când, ce vedem, după înfrângerea categorică suferită pe malurile Dâmboviţei, liderii PNL, Gorghiu şi Blaga, vin şi spun că partidul a scos un scor bun la nivel naţional.
Ce să înţeleagă electoratul liberal sau cei care, dintr-un motiv sau altul, au stat acasă? Ce satisfacţie există în faptul că s-au câştigat alte mici bătălii, dar principala bătălie s-a încheiat cu un eşec total? Cum se poate spune albului negru şi negrului alb? Cum a fost posibil ca un partid precum PNL să se joace alba-neagra cu candidatul la PMB, iar în ultimă instanţă să-l scoată din joben pe Cătălin Predoiu, care se vedea limpede că era dintr-un alt film? Am sărit ca arşi după ce senatorul american John Mc Cain, în dispreţul său suprem faţă de ţara noastră, spune că în SUA sistemul politico-instituţional funcţionează, ”nu ca în România”. Dar, până la urmă, cum se spune ”gura păcătosului adevăr grăieşte”, pentru că într-o democraţie autentică, sănătoasă, reală, cei doi lideri ai PNL ar fi făcut imediat pasul în spate, asumându-şi înfrângerea ruşinoasă, şi nu s-ar fi ascuns în spatele unor cifre care au menirea să mai îndulcească pastila extrem de amară de la Bucureşti. Aceasta este însă până la urmă ”înălţimea” politică a liderilor politici autohtoni, şi spunem înălţimea ca să nu zicem ”micimea” politică.
Iar dacă vor continua să se îmbete cu apă rece, liberalii vor avea o surpriză şi mai mare la toamnă. Şi asta nu pentru că PSD ar avea o susţinere publică extraordinară, ci pentru că, iată, pe de-o parte pe scena politică a apărut acest USB, care se va transforma în USR, o formaţiune politică zice-se anti-sistem, dar care de fapt este bine ”implementată” în sistem (anti-sistem ar fi fost candidatul independent Cătălin Berenghi, port-drapelul luptei anti-moschee, eventual PRU), iar pe de altă parte din cauza fragmentării eşicherului de dreapta, ceea ce conduce inevitabil la disiparea votului.
Aşadar, în urma acestor alegeri locale şi a cifrelor rezultate, putem trage câteva concluzii:
- PSD nu este atât de puternic precum vrea să pară, dar profită din plin de stângăciile şi erorile majore ale partidelor de dreapta, beneficiind şi de un important electorat captiv care întotdeauna va ieşi disciplinat la vot
- PNL trage ponoasele unei evidente lipse de strategie, a unei proaste comunicări, a inexistenţei unui mesaj la nivel naţional, a ”prăfuirii” şi ”perimării” imaginii celor doi lideri naţionali, dar şi a absenţei unei figuri capabile să suscite interesul electoratului. Cu siguranţă, alta ar fi fost situaţia dacă Marian Munteanu ar fi fost păstrat drept candidat la PMB până la final. PNL beneficiază, la rândul său, de un important bazin electoral, mai ales în Transilvania, dar care nu este la fel de omogen şi disciplinat ca cel al PSD, fiind foarte sensibil la erorile făcute la ”centru” şi, în acelaşi timp, mult mai exigent, taxând prompt (iată, prin neprezentare la vot, de exemplu) greşelile politice ale liderilor săi. De asemenea, cuplarea de imaginea lui Iohannis este un punct nevralgic pentru liberali, care nu are cum să le aducă puncte, ci dimpotrivă, le va atârna, la parlamentare, ca un bolovan de gât. Trebuie să remedieze urgent situaţia la nivelul Capitalei, unde este un partid ”fantomatic”, dar nu prin aducerea lui Cristian Buşoi, o figură la fel de inexpresivă şi fără carismă ca şi Predoiu.
- USB nu este un partid anti-sistem, nu este o formaţiune apărută peste noapte care, ce să vezi, a atras voturile nemulţumiţilor de actualele partide. USB este, dacă nu ne înşelăm, la a treia încercare în Capitală, Nicuşor Dan este o figură cunoscută printre bucureşteni, un fel de tehnocrat să-i zicem, şi este clar că a tras din voturile simpatizanţilor PNL sau a celor cu opţiuni de dreapta. Nu se ştie care-i va fi prestaţia la nivel naţional, la toamnă, sub denumirea de USR, dar tindem să credem că nu va fi una favorabilă, mai ales dacă pe scena politică va apărea partidul preconizat de Marian Munteanu, care va veni cu un mesaj naţional-tradiţionalist.
- Fragmentarea spectrului politic de dreapta este evidentă (PNL, PMP, USB, ALDE etc.), lipsa de coeziune, orgoliile personale şi ambiţiile fiind speculate cu abilitate de PSD care, într-o astfel de situaţie, nu va avea un adversar care să-i pună probleme la toamnă.
- Partidele sau candidaţii cu adevărat anti-sistem nu s-au ”copt” încă în România, independentul Berenghi sau PRU obţinând rezultate nesemnificative.
- Alegerea sau realegerea, mai ales în oraşele reşedinţă de judeţe, a unor primari care au dosare penale sau care fac obiectul unei cercetări penale ar putea indica două lucruri: ori românii au rămas tributari păguboasei mentalităţi de genul ”o fi furat el, dar a făcut destule şi pentru noi, e băiat bun, deci merită să-l votăm”, ori ei nu mai cred în acţiunea justiţiară a DNA, instituţie pe care încep să o perceapă mai mult ca pe un instrument de răfuială politică.
Ce va fi, vom trăi şi vom vedea!
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.