Vasile Dâncu își arată disponibilitatea de a fi prim-ministru. Care sunt condițiile sale
by Ancheteonline October 14, 2016 0 commentsVicepremierul Vasile Dîncu şi-a anunţat, într-un interviu acordat Bloomberg, disponibilitatea pentru preluarea funcţiei de premier după alegerile generale din decembrie, cu condiţia să se poată baza pe o majoritate stabilă în Parlament şi pe sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis. Priorităţile sale ar fi infrastructura, sănătatea şi educaţia.
“Este o posibilitate să accept să continui să lucrez în guvern, însă în anumite condiţii. Trebuie să fie o forţă politică solidă în spatele unui guvern dedicat schimbării rapide a României. O ofertă de reconstrucţie având la bază un program naţional de dezvoltare”, a declarat Vasile Dîncu într-un interviu acordat joi agenţiei Bloomberg, preluat de Economica.net.
Condiţiile lui Dîncu ar fi o majoritate solidă în Parlament şi sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis pentru “un plan de dezvoltare a infrastructurii, sănătăţii şi educaţiei”, potrivit Bloomberg.
Vicepremierul este de părere că e nevoie de continuitate, având în vedere că România are azi cea mai rapidă creştere economică din UE, însă consideră că anul viitor va fi instalat la Palatul Victoria un guvern politic.
Dîncu crede de asemenea că România trebuie să evite “pomenile electorale” sub formă de noi reduceri de taxe şi creşteri de salarii, avertizând că unele promisiuni ale politicienilor ameninţă stabilitatea bugetară.
“Vin presiuni populiste din direcţia parlamentului, ai cărui membri au aprobat creşteri de pensii, de salarii. Am rezistat până acum, însă începând de anul viitor va fi instalat un guvern politic”, a spus secundul premierului Dacian Cioloş, potrivit Bloomberg.
El avertizează că spaţiul de manevră din punct de vedere bugetar este foarte limitat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor propuse, de reducere a unor taxe şi majorare a pensiilor şi salariilor din sistemul public. Dîncu notează de asemnea că implementarea unei legi echilibrate a salarizării în sistemul public ar dura aproximativ cinci ani.
Guvernul va prezenta, în următoarea perioadă, şi un proiect de buget pentru anul viitor care ar urma să se concentreze în principal pe investiţii, educaţie şi sănătate, mai spune vicepremierul.
“Sperăm că acest buget va fi acceptat de politicieni. Nu mai este loc pentru creşteri de salarii şi avem deja un plan pe cinci ani care a fost convenit cu sindicatele. Orice majorare ar trebui foarte bine ţintită. Să arunci cu bani în salarii şi pensii este simplu populism”, conchide Dîncu în interviul pentru Bloomberg.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.