Mihai Fifor (PSD): Cât de Falcă poți să fii…(P)
by Ancheteonline November 21, 2016 0 commentsGheorghe Falcă depăşeşte din nou orice limită încercând să implice studenţii arădeni într-o farsă sinistră, cu caracter manipulativ, orchestrată de şeful de campanie al PNL.
„Cât de Falcă să fii să atragi studenții celor două universități arădene într-o mizerie politică? Asta dovedește cât de josnici și fără scrupule sunt oamenii aceștia care conduc Aradul de 12 ani și cât de puțin respectă mediul academic arădean.Până unde să mergi doar pentru a-ți proteja afacerile?Arădenii nu se vor lăsa manipulați de modul acesta mizerabil de a face politică.Să încerci să te joci cu faima universităților Vlaicu și Goldiș într-o campanie electorală murdară este total descalificant.Între timp am aflat și cine e organizatorul dezinteresat al “evenimentului”….un lider al TNL Arad, sprijinit din nefericire şi de către consilierii locali ai partidului. Păcat.Nu cred că studenții arădeni meritau atrași în astfel de jocuri murdare de campanie.Dintr-o dată, în plină campanie electorală Primăria ne anunță că este pe cale să piardă și un proiect de 9,5 milioane de franci elvețieni, prin care se reabilitau rețelele CET, proiect obținut de Ministerul Dezvoltării, în timpul Guvernării Ponta.Adică, în iulie 2015.Deci miniciuna primarului nu stă în picioare ! După cum bine se ştie Primăria Arad nu a făcut vreme de un an şi jumătate nimic pentru preluarea rețelelor de la CET, care ar urma să fie modernizate prin proiect, iar acum s-au trezit în prag de alegeri că e o temă oportună de colectat voturi.”, afirmă senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
(Comandat de Partidul Social Democrat-ARAD, executat de S.C. Som&Com Public Prest SRL, Cod unic de identificare al mandatarului financiar atribuit AEP: 11160007)
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.