Cum s-a umilit Andrei Pleșu în fața lui Nicolae Ceaușescu pentru a nu-i retrage carnetul PCR

Cum s-a umilit Andrei Pleșu în fața lui Nicolae Ceaușescu pentru a nu-i retrage carnetul PCR

Cum s-a umilit Andrei Pleșu în fața lui Nicolae Ceaușescu pentru a nu-i retrage carnetul PCR

by March 10, 2017 0 comments

Prin 2006 publicam în România Liberă o investigație privind fenomentul meditației transcendentale  în perioada comunismului ( 1977-1982) și consecințele dezastruoase în viața unor intelectuali și profesioniști, eveniment ce a dus la desființarea Institutului de Psihologie și la studiul psihologiei din școli.

În timp ce zeci de oameni trăiau adevărate drame, pierzându-și slujbele și fiind degradați social, marele intelectual al neamului, Andrei Pleșu, participant la ședințele de meditație transcendentală, se ruga de Nicolae Ceaușescu să nu-i ia carnetul PCR, care însemna pentru el, retragerea privilegiilor de partid.

Atunci când investigam acest fenomen, stând de vorba cu unii psihologi, care au cunoscut pe pielea lor prigoana regimului comunist, unii ajungând  simpli bibliotecari sau chiar femei de serviciu, aceștia mi-au povestit că Andrei Pleșu ar fi tras sforile pe lângă liderii PCR pentru a nu-l da afară din slujbă și să nu-i ia carnetul de partid. Mai mult, atunci am aflat, de la mai multe surse,  că Pleșu l-ar fi contactat chiar pe Andrei Păunescu, unul dintre răsfățatii partidului, care ar fi intervenit pe lângă Elena Ceaușescu, pentru a-l salva. Toate aceste demersuri pe lângă Ceaușești ar fi dat roade iar Pleșu a scăpat de pedeapsa aplicată de comuniști.  Din păcate, nu am primit confirmarea celor relatate de sursele noastre, Păunescu trecând în neființă.

Modul în care Andrei Pleșu s-a umilit în fața regimului Ceaușescu pentru nu a pierde carnetul de partid, în timp ce zeci de oameni, intelectuali, profesori, specialiști  în psihologie și psihiatrie,  erau prigoniți de comuniști, îl aflăm din scrisorile sale,  trimise în vara lui 1982, pline de laude la adresa comunismului, înfierând cu mânie proletară fenomenul meditației transcedentale,  el considerându-se o victimă a manipulării. Acum, în schimb, Andrei Pleșu ne dă lecții de moralitate, considerându-se un guru al culturii românești.

Potrivit Historia.ro, ”Mișcarea Meditația Transcendentală (MT) din România a activat în România în perioada 1977-1982. De proveniență orientală, a manifestat un mare interes din partea intelectualilor, dar și a autorităților. La început a fost receptată pozitiv dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o afacere  foarte utilă pentru Partidul Comunist Român de a se debarasa de intelectualitatea care ar fi putut reprezenta o amenințare pentru sistem.

Înființată de hindusul Mahesh Yoga, numit și Maharishi, MT a fost adusă în România de către Nicolae Stoian. Acesta era inginer iar în 1969, a plecat în Algeria și a refuzat să se mai întoarcă în țară. Apoi a locuit în Marea Britanie unde a lucrat la secția în limba română a postului de radio BBC. În anii `70 el a intrat în contact cu mișcarea MT, devenind elevul lui MaheshiYoga. Până în 1976 el a constituit un subiect de interes pentru serviciile de spionaj, dar după aceea dosarul lui a fost închis.

Totul a început după cutremurul din 1977

Din 1977 a început să vină în România ca turist. În aceeași perioadă s-a adresat Ambasadei României din Paris pentru a obține aprobarea de a preda la București cursuri de „știința inteligenței creatoare”. Cererea lui Stoian a fost trecută prin mai multe instanțe decizionale, iar în cele din urmă Ministerul Sănătății i-a aprobat solicitarea. În decembrie 1977, Stoian împreună cu soția au sosit la București și au început să organizeze ședințe de MT. Conform lui Ion Ciofu, fost cercetător la Institutul de Cercetari Pedagogice al Academiei (ISPP), anul începutului ședințelor nu este unul întâmplător:

„Ei, cum MT, începuseră să pătrundă în România în 1977, după cutremur. Profitând de greutăţile de după cutremur, societatea asta a MT, care caută să pătrundă tocmai în contextul unor asemenea nenorociri, atunci a pătruns. […] Deci, ei au venit atunci să ajute.” Acesta susține, în continuare: „Deci,acordul ca să se facă treaba asta era de la cel mai înalt nivel. De la EA (sic!), în mod clar”, aluzie clară la Elena Ceaușescu.

Începea astfel afacerea, ajunsă în Occident în anii revoluției „hippie” și popularizată de artișii noii generații (precum membrii formației Beatles). În perioada următoare, date fiind ineditul tehnicilor propuse și curiozitatea (motivată de stagnarea de fond a societății) intelectualității române tinere sau de vârstă medie, peste 350 de persoane au fost înscrise la aceste „cursuri”. La început a stârnit interesul pentru tehnicile de meditație, mai ales în rândul angajaților de la Institutul de Proiectare „Carpați”, și a directorului acestuia, pe care Stoian îl cunoștea încă din anii `60. Cu ajutorul lui a reușit să organizeze o serie de conferințe referitoare la MT în localul Institutului „Carpați” și în incinta spitalului de boli nervoase. De fiecare dată, la întâlnirile MT luau parte doi ofițeri de Securitate (dar numai unul dintre ei făcea rapoartele de rigoare), astfel încât autoritățile erau informate cu exactitate în legătură cu activitatea mișcării.

În mai 1978, Stoian a obținut din partea Ministerului Educației aprobarea pentru cercetarea științifică a experimentelor MT. Lucrând în baza acestui document, gurul român a convins doi cercetători de la Institutul de Cercetări Psihologice și Pedagogice de pe lângă Academia Română de Științe să efectueze cercetările de rigoare. Odată efectuate, s-a întocmit un raport în care recomandau continuarea experiențelor. Tot mai mulți intelectuali bucureșteni au început să fie interesați de Meditația Transcendentală.

S-a vrut în programa școlară

Stimulat de aceste succese, în noiembrie 1980, Stoian i-a adresat o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, în care propunea introducerea MT în programa de învățământ la diferite nivele și acordarea statutului de „disciplină oficială” meditației, respectiv promovarea de către stat a tehnicilor sale. La scurt timp după aceea, Stoian a fost primit la Ministerul Educației, unde s-a întâlnit cu funcționari de rang înalt. Împreună au stabilit ca timp de câteva luni să se desfășoare un experiment oficial MT.

Era perioada în care MT intrase în orbita interesului instanțelor superioare ale Securității și în primul rând al generalului Nicolae Pleșiță și maiorului Ristea Priboi, care probabil presimțeau deja că această poveste poate fi utilizată pentru a-i speria pe intelectuali.

Între timp, vestea despre MT s-a răspândit printre intelectualii bucureșteni, astfel încât la experimentele care au avut loc în iunie 1981 în cadrul Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice s-au înscris multe nume cunoscute. Dintre aceștia pot fi enumerați filosoful Andrei Pleșu, pictorul Sorin Dumitrescu, sculptorul Ovidiu Maitec, muzicianul Gheorghe Zamfir și filosoful Mihai Șora. De față era prezent și maiorul Ristea Priboi, trimis cu misiunea de a culege materiale compromițătoare.

Comuniștii s-au speriat

După încheierea experimentelor, s-a întocmit un raport în legătură cu desfășurarea lor, care a fost înaintat funcționarilor de la Ministerul Educației. Aceștia au dispus încheierea definitive a cercetărilor MT și au transmis informația către Comitetul Central al PCR. Dosarul era închis pentru câteva luni.         

În primăvara și la începutul verii anului 1981, Stoian a încercat zadarnic să stârnească interesul pentru meditație printre activiștii UTC. Ținea în continuare ședințe de MT cu persoane cunoscute. Între timp, Securitatea își încheiase activitatea culegerii de informații. În iunie 1981, ministrul Afacerilor Interne, George Homoștean a primit un raport exact pe tema MT. Dar încă nu exista voința politică pentru a da curs dosarului. La sfârșitul lunii iulie s-a făcut însă o percheziție la domiciliul unuia dintre principalii colaboratori ai lui Stoian, iar la jumătatea lunii august a fost expulzat din țară chiar gurul Stoian împreună cu soția sa.

La începutul anului 1982, pe baza unei documentări prealabile, Securitatea a intrat pe fir. Interogarea lui Virgil Radulian și a tuturor cursanților implicați a durat luni de zile. Mai întâi au început să circule prin București anonime care-l acuzau pe directorul Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice că ar fi organizat la locul său de muncă ritualuri parareligioase și sectare. În februarie, în revista lunară „Pentru Patrie” (editată de Ministerul Afacerilor Interne) a apărut un articol prezentat ca un denunț, cu titlul „Pavajul cu intenții bune” referitor la MT. În momentul acela devenise deja clar că în mod sigur vor urma măsuri represive.

Ceașescu a pus piciorul în prag

Abia întors dintr-o vizită pe care, la mijlocul lui aprilie, familia conducătoare o făcuse în China și Coreea de Nord, Nicolae Ceaușescu grăbește deznodământul afacerii. Astfel, pe 27 aprilie, la ședința Comitetului Politic Executiv (CPEx), Ceaușescu a destituit-o pe Aneta Spornic din funcția de ministru al Educației, a dispus dizolvarea Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogice și luarea de măsuri corespunzătoare pentru lichidarea acelei „periculoase secte religioase care a activat cu acordul conducerii Ministerului Educației”. Motivul nu a fost dat publicității. Măsurile represive i-au afectat imediat și pe toți cei care au avut de-a face la un moment dat cu MT. Pe 21 mai, într-o ședință încordată a Comitetului Central se decide eliberarea din funcție a prim-ministrului Ilie Verdeț, a viceprim-ministrului Cornelia Filipaș, ș.a.

Apoi a început prigoana

MT a fost o ocazie bună pentru PCR de a pune presiune asupra elitei intelectuale românești. Simpla predare a tehnicilor yoga până și la televiziune nu putea provoca o reacție violentă, deoarece chiar de la sfârșitul anilor `60 și în cursul anilor `70 erau predate lecții de yoga la televiziune, deși inițial oficialitățile au ezistat să-și dea acordul. De asemenea, se țineau cursuri și erau publicate cărți și articole în acest domeniu. În 1981 a putut să fie publicată în România chiar și „Istoria ideilor și credințelor religioase”, cartea lui Mircea Eliade, faimosul istoric al religiilor și expert în mituri și rituri orientale.

Printre cei mai proeminenți intelectuali care și-au pierdut posturile au fost Ștefan Milcu, fost vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Comitetului Român pentru Istoria Științei și Filozofiei, despre care se zicea că ar fi permis „sectei” să-și desfășoare activitățile în institutul bucureștean. Directorul institutului, Virgil Radulian, a fost la rândul lui demis, iar institutul desființat, cu tot cu organizația sa de partid.

Pedepsele aplicate erau exagerate, cele mai multe dintre persoanele pedepsite luând parte doar la câteva ședințe ale MT cu ocazia experimentului din ianuarie 1981. Andrei Pleșu mărturisea în fața unui informator al Securității: „Aceste pedepse au fost absolut neproporționale, pentru că noi participaserăm doar la niște conferințe și la demonstrații de MT”.

Prezentăm și cele două scrisori trimise de Andrei Pleșu către Nicolae Ceaușescu, în 1982:

Stimate tovarase Secretar General al Partidului,

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982

 

Stimate tovarase Secretar General

Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

In concluzie:

  1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.
  2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.
  3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu”

3 iunie 1982

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.