Are multe de ascuns! Generalul Florin Coldea refuza sa fie audiat in Parlament
by Ancheteonline June 19, 2017 0 commentsGeneralul (r) SRI Florian Coldea a trimis o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009. Acesta nu se va prezenta la audieri, dar face o serie de precizări în documentul trimis.
După mai multe precizări despre provocările de securitate din cursul anului 2009, generalul Coldea afirmă că a respectat legile şi regulamentele militare în activităţile sale private, iar oricine are alte informaţii are datoria să le prezinte public.
“Atât în cursul zilei de 06 decembrie 2009, cât şi anterior şi ulterior acesteia, în calitate de prim-adjunct al directorului SRI, am desfăşirat cu precădere activităţi circumscrise apărării, promovării intereselor de securitate ale statului român şi protejării cetăţenilor României, potrivit competenţelor conferite instituţiei, adecvate funcţiei şi adaptate situaţiilor specifice (concret, în perioada la care ne referim, adaptate contextului electoral). De asemenea, în mod firect, ca orice alt cetăţean, ocazional am avut activităţi cu caracter privat – fără nicio legătură cu atribuţiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională. Menţionez că aceste activităţi, deşi private, se supun prevederilor din normele şi regulamentele militare aplicabile personalului SRI şi nu au afectat în niciun fel conduita mea profesională sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Precizez că, în contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, nu am luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului eelctoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii Comisiei.
Vă asigur, cu deplină responsabiitate, că şi în ziua de 6 decembrie 2009, atât în cadrul activităţilor profesionale, cât şi al celor private, la fel ca pe parcursul întregii mele cariere, în situaţiile oficiale şi private, am acţionat în spriritul legii şi al regulamentelor militare.”, scrie Coldea.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.