Bilanțul lui Ponta pentru PSD: Un an de scandal, haos, măsuri aberante, grup infracțional organizat
by Ancheteonline January 13, 2018 0 commentsFostul premier Victor Ponta a făcut un scurt bilanţ, la un an de la câştigarea alegerilor de către PSD. Fostul social-democrat face referire şi la scandalul din cadrul PSD, dar şi la neînţelegerile cu care s-au confruntat aceştia în ceea ce priveşte Guvernul. “Mare păcat”, este concluzia dură exprimată de Ponta pe Facebook.
“12 luni de la alegeri / scandal , haos, schimbari de guvern, masuri legislative aberante, populism si grup infractional organizat! Mare pacat.” , scrie Ponta pe Facebook.
De altfel, recent, Victor Ponta și-a dat cu părere în ceea ce privește scandalul din PSD și cum crede că ar trebui făcut pentru ca Guvernul să funcționeze.
“În primul rând, dincolo de orice dispute politice și certuri, din punctul de vedere al Guvernului, am fost prim-ministru atâția ani, am fost și în alte guverne, am lucrat cu prim-miniștri, situația este absolut imposibilă. Un prim-ministru care spune despre un ministru că nu poate să lucreze cu el, acel ministru trebuie să plece. Nu există nicio altă soluție, nici de împăcare, pentru că altfel primul-ministru dacă nu are autoritate.. un guvern e o chestiune extrem de complicată și de sensibilă care trebuie să se bazeze pe autoritatea primului ministru. Dacă ministrul din subordine nu-l ascultă, ba chiar îl contrazice, Guvernul nu va funcționa. Iar povestea asta cu cearta pe Facebook și fiecare cu domentele lui nu există în nicio țară în care un guvern funcționează. Indiferent de unde au pornit lucrurile, de unde nu au pornit, nu poate să funcționeze Guvernul dacă un ministru din subordine nu îl ascultă pe primul ministru”, a spus Victor Ponta la Antena 3.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.