Centenarul Marii Uniri. Un proiect necesar: reabilitarea ”Drumului Regelui Mihai”

Centenarul Marii Uniri. Un proiect necesar: reabilitarea ”Drumului Regelui Mihai”

Centenarul Marii Uniri. Un proiect necesar: reabilitarea ”Drumului Regelui Mihai”

by April 20, 2018 0 comments

17 km de drum pietruit între județele Arad și Hunedoara. Șosea impracticabilă pentru mașini mici. Drumul traversează o zonă de vis, printre obiective turistice, care pleacă de la Castelul Săvârșin(Arad), trece prin dreptul unor biserici vechi, din lemn și ajunge în stațiunea balneară Vața de Jos(Hunedoara). Este vechiul ”Drum al Regelui Mihai”, construit în perioada interbelică, cu piatră de râu, dar care a fost lăsat de izbeliște în ultimii 20 de ani. Într-o interpelare parlamentară, deputatul PSD Arad,  Florin Tripa solicită Ministerului Transporturilor, modernizarea acestui drum județean, ca un important obiectiv dedicat Centenarului Marii Uniri. La rândul său, primarul din comuna Petriș (Arad), Irina Onescu, a depus la Ministerul Culturii, un proiect pentru reconstrucția ”Drumului Regelui Mihai”, în cadrul sesiunii dedicate sărbătoririi a 100 de la realizarea României Mari.

”Pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătorirea Marii Uniri, consider că în Anul Centenar suntem datori să redăm poporului român acele repere culturale care se identifică cu momentele semnificative din istoria sa modernă. În calitate de deputat de Arad sunt preocupat de punerea în valoare a obiectivelor care aduc glorie şi respect evenimentului major pe care îl aniversăm în acest an.

Un astfel de obiectiv este fără îndoială „Drumul Regelui”, reper istoric care reaminteşte importanţa majoră pe care o are monarhia în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Este un fapt de netăgăduit că Regele Ferdinand I, cunoscut drept “întregitorul României”, a avut un rol esenţial în construirea statului român modern. De aceea, consider că este de datoria noastră să protejăm şi să conservăm moştenirile culturale, istorice şi materiale pe care Casa Regală ni le-a lăsat de-a lungul timpului. “Drumul Regelui Mihai”, poate deveni astfel unul dintre proiectele de investiţii pe care Guvernul le dedică celebrării a 100 de ani de existenţă a României Mari, într-un judeţ strâns legat de realizarea acestui vis măreţ al secolului trecut”.

De aceea, este nevoie de sprijin guvernamental ”în vederea reabilitării drumului judeţean DJ707 – “Drumul Regelui Mihai” şi implicit crearea unei noi legături strategice între judeţele Arad şi Hunedoara, legătură care ar favoriza dezvoltarea zonei, actualmente izolată. Drumul judeţean 707 are o însemnătate aparte pe harta rutieră a judeţelor pe care le străbate, acesta făcând legătura între două obiective regionale majore: Castelul Regal Săvârşin (Arad) şi staţiunea balneară Vaţa de Jos (Hunedoara), ambele cu un important potenţial turistic si economic latent. Cei aproximativ 17 kilometri propuşi pentru reabilitare/restaurare sunt încadraţi în categoria drum pietruit şi sunt în prezent impracticabili pentru autoturismele mici. Fac totodată menţiunea că niciunul dintre Consiliile Judeţene care au în administrare acest traseu nu a realizat investiţii pentru întreţinerea sau conservarea drumului în ultimii peste 20 de ani. Poate cel mai important argument care susţine această iniţiativă îl constituie faptul că acest drum, actualmente judeţean (DJ707), a fost construit în perioada interbelică din ordinul Regelui Mihai I al României, în aceeaşi perioadă în care monarhul a cumpărat Castelul Regal de la Săvârşin.

Soluţia tehnică folosită de inginerii italieni contractaţi de Majestatea Sa la acea vreme a fost pavarea traseului cu piatră rotundă de râu, o caracteristică încă vizibilă pe alocuri şi care îl face unic în România”.

Deputatul Tripa vine cu propunerea ca drumul judeţean DJ707 să fie declarat  ca monument istoric, iar   reabilitarea sa să se realizeze prin refacerea pavajului original, ”pentru a păstra autenticitatea şi unicitatea obiectivului”.

”Mai mult decât atât, tronsonul de drum judeţean 707 care străbate judeţul Arad facilitează accesul la mai multe obiective turistice importante precum Castelul Salbek din localitatea Petriş, monument istoric de clasă A, sau bisericile de lemn din satele Corbeşti şi Roşia-Nouă, monumente istorice de clasă B, construite în urmă cu mai bine de două secole.

Aşadar, există toate argumentele necesare pentru ca acest proiect să se alăture eforturilor Ministerului Culturii de a celebra într-o cheie nuanţată cadrul istoric generos care a condus la Marea Unire, fără a uita contribuţia Casei Regale a României la înfăptuirea acestui măreţ deziderat national”, se mai spune în declarația lui Florin Tripa.

În același timp, în proiectul inițiat de primăria Petriș și înaintat Ministerului Culturii, prin intermediul Consiliului Județean Arad, se arată că ”pe partea arădeană, drumul județean 707, pornește din drumul national European DN 7/E68 și parcurge Valea Petrișului până în Creasta Zarandului. Amenajarea sa a fost posibilă datorită faptului că Regele Mihai I, amator de trasee montane, a comandat construcția acestui drum ca parte dintr-o rețea de infrastrcutură locală care lega Castelul Regal Săvârșin de obiectivele de interes din zonă. Cu alte cuvinte, principalul obiectiv deservit (indirect) de drumul județean 707, depășește astăzi granițele regionale”.

În proiect se precizează că un obiectiv inedit, pe traseul ”Drumului Regelui Mihai” este satul Obârșia, ”un veritabil muzeu al satului viu”. ”O bună parte din tradiționalele case din lemn cu tindă din satul Obârșia au o vechime de peste 200 de ani, fiind adevărate monumente de arhitectură populară românească, care ilustrează autenticitatea etnografiei românești”.

Totodată, ”drumul județean 707 trece pe tărâm hunedorean prin locul denumit popular Cota 0 și continua descendent, pe o distanță de aproximativ 10 km, până în satul Căzănești ( comuna Vața de Jos), punct de plecare în drumeții către locul natal al Părintelui Arsenie Boca. De altfel, copilăria Părintelui Arsenie Boca este strâns legată de aceste meleaguri. Traseul DJ707 continuă apoi până în stațiunea balneoclimatericăî Vața de Jos, o localitate cu un imens potential economic și medical, dar ocolită de turiști din cauza infrastructurii precare și din lipsa unei strategii de dezvoltare coerentă. Apele miraculoase de la Vața de Jos sunt cunoscute de sute de ani pentru proprietățile lor benefice, stațiunea fiind supranumită și ”Perla Ardealului”. De altfel, chiar Regele Caral al II-lea, se zvonește că ar fi călătorit adesea în acest loc pentru a-și trata bolile”.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.