Cum încearcă gașca lui Falcă să acopere ilegalitățile din administrația locală. Răspuns: prin abuz
by Ancheteonline August 2, 2018 0 commentsPupilul de suflet al lui Gheorghe Falcă, Sergiu Bîlcea învață să dea din coate pentru a se ridica la nivelul cerințelor mentorului său. Delegat în mod ilegal în funcția de președinte al Asocia’iei de Dezvoltare Intercomunitară, Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADI-SIGD) la ordinul expres al baronului PNL, Bîlcea a pornit un război stupid cu directorul executiv al companiei, Adrian Țolea, fost șef al Consiliului Județean Arad. Prin abuz în serviciu, Țolea a fost data afară din funcție, după ce clanul liberal a încercat să-i pună în cârcă unele nereguli semnalate la ADI-SIGD. ( citește mai mult AICI)
Presa locală a prezentat, pe larg, un episod absurd al acestui conflict:
”O delegaţie formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Autorităţii de Management POS Mediu se află la Arad într-o vizită de control privind stadiul de implementare a Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide – judeţul Arad”. La ora 9, la sediul Consiliului Judeţean, membrii delegaţiei s-au întâlnit cu factori implicaţi în derularea acestui proiect, inclusiv cu cei de la ADI-SIGD şi din aparatul tehnic al asociaţiei. Culmea este că de la întrevedere a fost omis chiar directorul executiv al ADI-SIGD, Adrian Ţolea, aflat în litigiu de muncă cu conducerea asociaţiei. Acestuia, deşi are şi calitatea de consilier judeţean, nu i s-a permis accesul la discuţii, se pare că din ordinul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Sergiu Bîlcea, cel care ocupă în mod nestatutar funcţia de preşedinte al ADI-SIGD.
Este interesant de aflat ce concluzii vor trage cei de la Comisia Europeană şi din cadrul Autorităţii de Management POS din Ministerul Mediului în urma discuţiilor cu o persoană care a fost numită pe funcţia de preşedinte al ADI-SIGD fără respectarea condiţiilor legale şi statutare, preşedintele legal fiind cel al cărui nume se află în actele de la Judecătoria Arad, adică Iustin Cionca, preşedintele CJA. Şi, mai ales, cum vor interpreta faptul că o persoană fără drept a semnat documente privind implementarea importantului proiect cu finanţare europeană, scrie Arad24.net.
Hărțuire
În același timp, ziarul arădean relatează că ”Adrian Ţolea, director executiv al ADI-SIGD, a înaintat o adresă oficială Consiliului Judeţean Arad prin care a anunţat că va sesiza instituţiile statului „pentru campania de hărțuire la care sunt supus de către dl Sergiu Bilcea în ultimele luni”.
Fostul preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, actual consilier judeţean şi director executiv al ADI-SIGD, Adrian Ţolea, a solicitat să i se comunice baza legală prin care, prin ordinul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Sergiu Bîlcea, nu i-a fost permis accesul în instituţie. De asemenea, Ţolea a explicat că adresa oficială depusă este „o plângere oficială împotriva Consiliului Judeţean Arad, în numele căruia a acţionat dl. Vicepreședinte Sergiu Bîlcea”.
Vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea, a neglijat criza gunoaielor în care era obligat să se implice în calitatea pe care şi-o arogă, de preşedinte al asociaţiei ADI-SIGD, a evitat întâlnirea cu ministrul Mediului la vizita acestuia la Arad, deşi a fost convocat la discuţii dar acum caută să acopere neregulile legate de funcţionarea asociaţiei împiedicând accesul unui consilier judeţean la întâlnirea cu reprezentanţi ai Comisiei Europene. Deşi există un litigiu pe rolul instanţei între Adrian Ţolea, ca director executiv al ADI-SIGD şi cei care i-au restrâns atribuţiile de serviciu, nu există nici un impediment legat de calitatea sa de consilier judeţean, implicat de ani de zile în implementarea proiectului legat de deşeuri, care ar fi avut un cuvânt greu în discuţiile legate de proiect şi de problemele întâmpinate în derularea acestuia.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.