În anul Centenarului! Un exemplu pentru noi toți: nepotul lui Iuliu Maniu salvează vieți, la 91 de ani

În anul Centenarului! Un exemplu pentru noi toți: nepotul lui Iuliu Maniu salvează vieți, la 91 de ani

În anul Centenarului! Un exemplu pentru noi toți: nepotul lui Iuliu Maniu salvează vieți, la 91 de ani

by August 16, 2018 0 comments

Acum, în anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să reușim să aducem fapte și evenimente care ne unesc, nu care ne dezbină. Pentru că am avut parte de prea multă ură, în ultima vreme, dorim să aducem în atenția publică, exemple de bucurie sufletească. Astfel, presa locală din Cluj-Napoca vine cu un exemplu fericit al unui personaj de istorie, nepotul lui Iuliu Maniu, medicul  Ioan Boilă,  care, la 91 de ani, își dedică timpul, cât i-a mai rămas pe acest pământ, vindecând pe gratis,  pacienții bolnavi.

O familie care s-a sacrificat pentru România, fără a cere ceva în schimb. Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri de la 1918, a murit în închisorile comuniste, pentru că a apărat țara de ciuma sovietică. Doctorul Ioan Boilă, care a făcut pușcărie sub regimul totalitar și persecutat de Securitate, și-a dedicat viața pentru a vindeca rănile trupești,  iar fratele lui, preotul greco-catolic, Matei Boilă, care a trecut și el prin  închisorile comuniste pentru convinegerile sale religioase, a îmbrăcat sutana  preoțească pentru a salva sufletele românilor.

Urmaș al lui Simion Bărnuțiu

Ziarul clujinsider.ro  scrie că ”la 91 de ani, doctorul Ioan Boilă, fost deținut politic, continuă muncească în folosul celor nevoiași, la policlinica fără plată Familia Sfântă. Este vorba de o policlinică creată sub egida Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, dar care este deschisă tuturor bolnavilor, indiferent de credință. În aceste zile, doctorul Ioan Boilă încearcă să găsească sprijin financiar pentru a putea asigura pacienților săi medicamentele de care aceștia au nevoie.

Medicul Ioan Boilă este una dintre cele mai respectate personalități din Cluj. El se înrudește cu unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918, Iuliu Maniu, și, prin el, cu alte mari figuri care au influențat istoria românilor, precum Simion Bărnuțiu sau Iuliu Coroianu. Doctorul Ioan Boilă a fost un demn urmaș al iluștrilor săi înaintași și, în perioada comunistă, a fost deținut politic pentru convingerile sale democratice. După căderea comunismului, în regim de voluntariat, el a deschis Policlinica Familia Sfântă din Cluj, destinată celor mai nevoiași dintre bolnavi.

”Deși această policlinică funcționează sub egida Bisericii Greco-Catolice, medicii nu fac nici un fel de discriminare între bolnavi”, subliniază doctorul Ioan Boilă.

Policlinica Familia Sfântă se bazează pe munca voluntară a medicilor și a asistentelor medicale. Însă în aceste zile, doctorul Ioan Boilă încearcă că găsească resursele financiare pentru a procura în continuare medicamentele pe care le oferă gratuit pacienților săi. Nepotul lui Iuliu Maniu speră că, în continuare, clujenii îl vor ajuta, așa cum au făcut-o în aceste decenii de când policlinica săracilor și-a deschis porțile”.

A trecut prin închisorile comuniste

De asemenea, în 2003, ”Ziarul de Cluj” scria că ”Ioan Boilă este unul dintre oamenii care continuă să ne dea lecții de viață. La cei 85 de ani, medicul încearcă să salveze singura policlinica fara plata din Cluj, pe care a construit-o, de la zero, în propriul său apartament, în urmă cu 20 de ani. A trecut prin închisoarea comunistă de la Jilava, a fost persecutat de Securitate, fiind exmatriculat din Facultatea de Medicină pentru că și-a susținut profesorul de Anatomie, dar nu a renunțat. A reinceput studiile medicale la 42 de ani, iar dosarul pe care era gravat, cu litere mari, “detinut politic”, nu l-a lăsat să își construiască o carieră strălucitoare în Medicină. A fost, mare parte din carieră, medic la țară, în cabinete și spitale modeste. Dar nu a uitat niciodată că cel mai important este să faci bine celor din jur. Ioan Boila nu are birou de Profesor Doctor, cu diplome adunate de-a lungul unei cariere strălucitoare în Medicina. Biroul lui e mic, cu cateva icoane agățate pe pereți, aflat la parterul Policlinicii fără plată de pe strada Moților.  Mic și friguros, așa că medicul își păstrează, un halat gros, peste haine. Azi e zi de consultații la policlinica fără plată, iar doctorul Boila se pregătește să primească câțiva pacienți. Sunt oameni amărâti, bătrâni săraci fără asigurare medicală, și vin aici să fie consultați, gratuit. Dacă au noroc, primesc și medicamente.

A înființat o policlinică fără plată

Medicul se tine bine la cei 85 de ani. “E nevoie de mine înca aici”, spune el, cu zâmbet pe față. Chiar dacă policinica pe care a înființat-o cu 20 de ani în urmă nu mai are finanțare, el încă mai speră la o salvare. Spitalul din apartamentul lui  Ioan Boilă și-a dedicat anii de pensie oamenilor aflați la nevoie. În urma cu 20 de ani, a înființat prima și singura policlinică fără plată din Cluj-Napoca. Și-a oferit propriul apartament, de patru camere, pe care l-a transformat, din nimic, în policlinica pentru săraci. Își amintește și acum în ce condiții a pornit pe acest drum, în 1996.

“O cameră era birou, în trei camere micuțe se făceau consultații. Într-o singură cameră se făcea și ecograf, și cardiologie, și medicină generală. În bucătărie am instalat farmacia. Din hol am transformat ușa de la bucatarie, cu posibilitate de comunicare directă, și pe acolo dădeam medicamente”, reiterează medicul.

In scurt timp, vestea că în cel mai populat cartier din Cluj-Napoca s-a deschis o policlinică fără plată s-a răspândit repede, atât printre bolnavi, cât și printre cei cu dare de mână.  Ioan Boilă, ajutat de mai mulți medici, au început  să ofere consultații gratuite și medicamente.

”A fost un semn de la Dumnezeu că trebuie să  funcționăm. S-au oferit peste 100 de medici voluntari. Mai aveam medici care s-au oferit să ne trateze bolnavii în clinicile lor”. Ideea infiintarii unei policlinici fara plata i-a apartinut  lui.

“Ne-am întâlnit zece prieteni medici și am spus: <<Haideți să facem o policlinică fără plată!>> Nu aveam niciun ban, doar acest apartament gol. Unde e mobilierul? Unde e aparatura? I-am dat drumul și am spus: <<Dacă vrea Doamne-Doamne, atunci vom reuși!>. Și nu a trecut mult timp  până au început să primească ajutor.

”Camioane erau oprite în fața blocului cu mobilier, cu aparatură medicală. Ne-au ajutat  prea puțin fundațiile, donatorii erau oameni simpli. Printre ei, un măcelar cu suflet mare din Franța, care a transportat de 63 de ori camioane cu medicamente în Cluj, pentru clinica noastră. O adevarată caravană cu medicamente, strânse de el în Franta. În pivnița lui erau grămezi de medicamente strânse de el. Din când în când, încărca camioane cu medicamente și le transporta unde era nevoie”.

Încet-încet, pensionarul Boilă, alături de alți 15 profesori universitari și sefi de clinici din Cluj, și alți o sută de medici voluntari, au reușit să umple câteva găuri negre din sistemul medical românesc. Veneau la ei bolnavi fără asigurare, pensionari săraci, pentru care un consult era un lux. Și este și astăzi. Clinica s-a autosusținut în primii doi ani de funcționare, deoarece atât medicii, cât și asistenții, femeile de serviciu și contabilii prestau muncă voluntară. De la un timp, însă, au fost nevoiți să plătească sume mici de bani, pe care îi scotea din buzunar. Ioan Boilă povestește cum salvarea le-a bătut, practic, la ușă, într-o zi agitată, cu multe consultații.

Salvarea a venit de la călugărițe

“Holul apartamentului era ticsit în dimineața aceea, veneau bolnavi de peste tot. Apar trei călugărițe la ușă, care vorbeau franceza. Eu, care înțeleg ceva franceză, le-am întrebat ce doresc. Călugărițele aflaseră, printr-o întamplare, ca acest apartament era de închiriat. Le-am spus că nu este de închiriat. Ele doreau să se stabilească în Cluj, apoi ne-au întrebat ce facem acolo. Le-am povestit că suntem policlinică fără plată, iar uimirea lor a fost mare. De atunci, am avut norocul ca aceste călugărițe, foarte bogate în Franța, s-au oferit să ne ajute. Au spus: <<De acum, noi vă ajutăm!>>Toate cheltuielile, de atunci până astazi, au fost suportate de ele”.

Este vorba de Congregatia Surorilor Doctrinei Crestine din Nancy, care a susținut financiar, timp de 18 ani, policlinica fără plată din Cluj. Congregatia a construit și sediul actual al policlinicii, pe un teren concesionat de Biserica Greco-Catolica din Cluj. Tot fundația din Franta a plătit cheltuielile administrative, care se ridică la 5-6 mii de euro pe lună și au ajutat policlinica cu donații de medicamente.

Corina Giurgiu, ajutorul de incredere al medicului Boila, trece programarile pacientilor in registru De anul acesta, ( n.r. 2013)  însă, congregația și-a retras sprijinul financiar, concentrandu-se pe țări mai sărace decât România, iar acum, medicul Ioan Boila încearcă să strângă fonduri pentru a salva policlinica de la închidere.

“Noi ne-am înfiintat  pentru că am constatat că în societatea noastra există o categorie mare de oameni care au nevoie de acest ajutor.  Am constatat că această nevoie există, ca sunt foarte mulți oameni care nu au medic de familie, nu sunt asigurați. Vin la noi pentru că nu au posibilitatea să facă un consult de specialitate și să primească medicamente din altă parte. Aceasta categorie de acum 20 de ani există și astăzi. A fost ideea mea, acum 20 de ani, ca aceasta policlinica nu-si va mai avea rostul in cativa ani. Dar, din păcate și cu tristețe constat că societatea noastră nu și-a făcut încă un sistem medical și social performant, care să asigure această asistență. Sunt mulți defavorizați. Sunt bolnavi nevăzatori, diabetici, care sunt nevoiti să-și cumpere medicamente”, își arată indignarea medicul.

Fugărit de comuniști

Închis de comuniști,  Ioan Boilă a simțit persecuția unui sistem bolnav, de-a lungul vieții. Provenind dintr-o familie cu remarcabile personalitati, precum Simion Barnutiu și Iuliu Maniu, doctorul Ioan Boilă a fost fugar, urmărit de Securitate, condamnat la închisoare si marginalizat profesional. A ajuns să facă ani grei de închisoare, după ce, alături de fratele său, preotul Matei Boila, sora lor Elena și profesorul Nicolae Balotă, a semnat un manifest de protest împotriva comunizării țării și pentru ca biserica greco-catolică a fost scoasă în afara legii. Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie ajunge  Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat.

“Timp de doi ani am fost fugar, împreună cu fratele meu și un var de-al meu, Iuliu Boilă. Au fost adăpostiți de un preot din Morlaca, cu mare risc, deoarece și el avea trei copii”, isi amintește medical, perioada comunistă.

Exmatriculat în anul I de Medicina, a fost nevoit să își caute un loc de muncă. A lucrat ca asistent. “Ne-am întors la Cluj cu riscul că vom fi arestați, iar fratele meu a și fost închis. Eu nu am fost, așa ca am dat sfoară în țară unde este un post de felcer, asa se numeau atunci asistenții medicali”. Și-a gasit un post lângă Târgoviște, la un medic care l-a ajutat să învețe. “Am făcut ORL, chiar am și operat. Am stat acolo, la o schelă petrolieră, timp de cinci ani”, își amintește el.

Din cauza persecuției, Ioan Boilă a fost nevoit să își oprească studiile medicale, timp de 19 ani. Când au început mișcările studențești și arestările, în 1946, fratele lui, preotul Matei Boilă era unul dintre liderii studenților și membru PNȚ.

Pe doctorul Ioan Boila de astăzi l-au urmărit securiștii după ce a făcut o grevă de protest împotriva arestării profesorului de anatomie Victor Papilian. În cele din urmă, dupa episodul cu memoriul, a fost condamnat  pentru “înaltă trădare” la opt ani de închisoare și închis la Jilava. In timpul detenției, Ioan Boilă a fost supus unor chinuri extreme. Era închis într-o celulă cu o suprafață de doar 60 de metri pătrați, alături de alte 160 de persoane, care își făceau nevoile în aceeași încăpere în patru ciubare improvizate.

În Insula Mare a Brăilei, în 1959, pe lângă umilința de zi cu zi, Ioan Boilă a fost supus unor bătăi crunte. Toti deținutii munceau la ridicarea unor diguri de la Canal, dormeau în saivane de oi și trăiau în cele mai insalubre condiții.

După pușcărie, a făcut Medicina

După cei opt ani petrecuți după gratii, a dat din nou examen de admitere la facultate. Avea 42 de ani și a absolvit Medicina la 48 de ani. Între timp, Ioan Boilă și-a întemeiat o familie, iar acum are trei fiice și patru nepoți. Dar greutățile nu s-au oprit aici. Chiar dacă a absolvit Medicina cu cea mai mare medie din țară,  Ioan Boilă abia a primit un post de medic într-un sat din Sălaj.

“Am muncit enorm de mult, pentru ca am avut nevoie de bursă. M-am simțit și persecutat, dar în facultate nu am simțit persecuția. Mă simțeam, totuși, ca măgarul între oi”.

La repartiție, a fost la un pas de a obține un post de asistent universitar la Iași, dar comisia de selecție l-a respins, după ce i-au vazut dosarul de deținut  politic. Așa a ajuns la Creaca, în județul Sălaj. Apoi a fost mutat la Hida, în același județ. În cele din urmă, a obținut un post pe șantierul din Tarnița, iar de aici a ajuns să conducă Spitalul din Gilău.

“Nu regret nimic. Majoritatea colegilor mei sunt, acum, în mormânt, unii neputincioși, iar eu înca lucrez”, spune medicul, cu sufletul împăcat.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<