Orice modificare adusă legii offshore înseamnă trădare de țară
by Ancheteonline August 18, 2018 0 commentsLegea offshore aduce în plus pentru bugetul de stat 6 miliarde de dolari, iar oricine ar încerca să modifice actuala formă ar trebui judecat pentru trădare de țară, a declarat sâmbătă, Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, citat de Mediafax.
„Oricât de mult ar țipa ambasade europene sau alți haștagiști prin piață sau pe oriunde, cine ar îndrăzni să modifice actuala formă a legii offshore, în sensul în care să reducă acele condiții financiare care au fost aprobate în Camera Deputaților la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de țară, pentru că acolo vorbim de 6 miliarde de dolari, pe care statul român îi câștigă în plus față de versiunea inițială a legii și eu nu cred că cineva poate dori să obținem cu 6 miliarde mai puțin”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.
Darius Vâlcov a precizat că înainte de actualizarea legii offshore, marile companii aveau în doi ani profituri de peste 900 de milioane de dolari, iar statul român încasa mai puțin de 100 de milioane de euro.
„Ce înseamnă o taxare mai mare sau mai mică? De exemplu, o taxare de 5,5% în on shore, adică pe uscat, cât au plătit cele mai mari companii în 2016 și 2017 vi se pare o redevență mare sau mică? În condițiile în care acea taxare aduce sub 100 de milioane de euro statului român, iar acele companii au doar în doi ani de zile profit de 900 de milioane de dolari. Foarte bine că sunt pe profit, dar totuși statul trebuie să încaseze ceva de pe urma resurselor sale, pentru că nu dorește nimeni să se dea acei metri cubi din Marea Neagră și aici vorbim de câteva zeci de milioane de euro, specialiștii estimează că se vor depăși 100 miliarde de euro venituri, iar statul român să încaseze 10% dintre acestea. Cred că ar fi o cruzime și o nebunie ca cineva să accepte ca acest lucru să se întâmple”, a mai adăugat Vâlcov.
La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis a retrimis, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Șeful statului a susținut că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru și o echitate în ceea ce privește beneficiile atât pentru statul român, cât și pentru investitori. Iohannis a criticat lipsa de predictibilitate și stabilitate a Legii offshore, în forma trimisă spre promulgare.
Facebook Comments Box
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.