Breaking news Dosare

Din crimele hortyștilor. Scrisoarea preotului Munteanu din Carei: Biserica ne-a fost pângărită cu excremente umane. Ungurii erau plini de ură și băutură

by Ancheteonline September 3, 2018 0 comments

Acum , 78 de ani, în Ardealul de Nord-Vest, începea urgia. Una dintre cele mai negre pagini din istoria românilor. Trupele horthyste pătrundeau în Transilvania, în primele zile ale lunii septembrie, 1940,  cu o mare dorință de răzbunare. Setea de sânge a ungurilor ne aduceau în atenție vremurile barbare ale venirii pe aceste meleaguri ale migratorilor din stepele Rusiei și ale Mongoliei, care au trecut prin foc și sabie, populația băștinașă.  Dar acum eram în secolul 20, unde democrația, drepturile și libertățile omului pătrunseseră în toată Europa.

Samavolniciile regimului criminal au ajuns și  în micuțul oraș de graniță, Carei și în împrejurările sale,  unde locuiau numeroși români și o importantă comunitate de evrei. La intrarea trimfătoare în oraș, dictatorul Horthy  a declarat că ” îi asigurăm pe concetățenii care nu sunt unguri, în virtutea libertăților acordate de legi,  că vor putea munci liber pentru dezvoltarea și bunăstarea spirituală. Așteptăm însă din partea lor credință, iubire și înțelegere pentru că statul maghiar este tată iubitor pentru cei care trăiesc pe teritoriul său”. Ca apoi, imediat după ce regentul a părăsit zona, să înceapăprigoana.

Totul este bine ilustrat în scrisoarea preotului Gheorghe Munteanu, descoperită de curând , în arhiva  bisericii din localitatea Ianculești, din apropiere de Carei.

Soția bătută cu săbăticie

„După cedarea Ardealului, eu şi familia mea, în baza ordinului Prea Sfinţitului Episcop, am rămas în localitate, în mijlocul credincioşilor mei, pentru a-i îmbărbăta şi pentru a le duce o mângăiere, a le insufla încredere în lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi în Neamul nostru Românesc. Dar după ce armata fascisto-hortystă a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu şi alţi români din Ianculeşti am fost ridicaţi de jandarmii unguri cu pană de cocoş la pălărie şi am fost duşi la Comandamentul Jandarmeriei din Carei.

Soţia mea a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Nu s-a ţinut cont că este femeie şi mamă. După trei zile am fost eliberaţi. Când am ajuns în Ianculeşti, am găsit satul devastat de bande de huligani unguri din Carei, Tiream, Petreşti, Sanislău, Ciumeşti, împreună cu alţii veniţi din Ungaria care au terorizat prin bătăi sălbatice sătenii. Au fost sparte toate geamurile caselor, la unele le-au scos şi uşile, apoi au desfăcut gardurile, au furat tot ce găseau: haine, cereale, animale şi păsări. La stogurile de fân din grădini le-au dat foc. Era un coşmar apocaliptic. Biserica a fost pângărită cu fecale umane şi animaliere, au spart geamurile şi uşa de la intrare, apoi băncile şi iconostasul.

Bandele veneau noaptea

Acele bande veneau noaptea, plini de băutură şi ură animalică, dansau în jurul focului şi cântau cântece revanşarde antiromâneşti. În fiecare noapte se trăgeau focuri de armă asupra oamenilor care circulau prin sat. Mulţi români au fugit în câmp împreună cu familiile şi copiii pentru a nu fi ucişi. Cei care erau prinşi, indiferent că era femeie sau bărbat, erau dezbrăcaţi la pielea goală, fiind bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, după care erau aruncaţi în şanţuri.

Aceeaşi ură se manifesta şi asupra învăţătorilor şi a profesorilor. Fasciştii-hortyşti urmăreau ca românii din sat să nu aibă conducători. În zilele de 11, 12, 13 octombrie 1940, o haită mare de unguri-hortyşti din Carei, condusă de preotul reformat, înarmaţi cu puşti, pari, furci, securi, lanţuri şi alte corpuri contondente, însoţiţi de jandarmi, au rănit 26 de români din care doi au murit pe loc. În ziua de 15 octombrie 1940, o trupă de jandarmi însoţiţi de huligani unguri din Carei, s-au deplasat în satul nostru. I-au scos în stradă pe toţi românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri. Cei răniţi au fost puşi pe tărgi improvizate, apoi au fost conduşi pe jos 7 km până la gara din Carei, urcaţi în vagoane de vite şi expediaţi spre frontiera cu România.

Ne-au alungat din casele noastre

La plecarea noastră din sat nu am avut voie să luăm nimic. Totuşi unii dintre noi am pus alimente şi apă. Nu am putut nici să-i îngropăm pe cei care au fost ucişi. Până la frontiera cu România, dintre cei răniţi au mai decedat patru persoane. Să vezi şi să nu crezi: la gara din Carei am fost învinovăţiţi că ne-am răsculat împotriva ungurilor şi că nu am vrut să predăm armele şi muniţiile pe care le deţineam precum şi că am ascuns drapelele româneşti, iar cele ungureşti le-am ars şi nu am vrut să le arborăm.

După alungarea noastră, în casele noastre au fost aduşi din Ungaria cetăţeni unguri din formaţia paramilitară „Vitez Rend” (din „Ordinul Vitejilor”). Dealtfel, satul nostru în perioada 1940-1945 a fost numit „Vitez Telek” („Satul Vitejilor”).”

În aceeași scrisoare, preotul Munteanu  relata că ,,localitatea Ianculeşti, una dintre cele mai frumoase aşezări româneşti de pe Frontiera de Vest a României, a fost desfiinţată în anul 1940 de ocupanţii fascisto-hortyşti. În judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor s-au dezlănţuit asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele”.

Această scrisoare apare publicată în ziarul ”Buletin de Carei” : (http://www.buletindecarei.ro/2018/08/masacrul-de-la-ianculesti-din-septembrie-1940.html)