Rezoluție în PE pentru intrarea în Schengen. Qui prodest?

Rezoluție în PE pentru intrarea în Schengen. Qui prodest?

Rezoluție în PE pentru intrarea în Schengen. Qui prodest?

by December 11, 2018 0 comments


Parlamentul European a aprobat marți o rezoluție prin care se cere admiterea fără întârziere a României și Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari, transmite Mediafax.
“Țările au îndeplinit deja condițiile, Comisia a spus acest lucru, experții au spus acest lucru”, a declarat raportorul Parlamentului European, socialistul bulgar Serghei Stanișev, în cursul unei dezbateri care a avut loc luni noapte la Strasbourg.
“Consiliul (UE) pur și simplu nu știe ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eșecul de a adopta o decizie privind admiterea României și Bulgariei la zona Schengen”, a adăugat oficialul european.
Potrivit raportului Stanișev, aprobat marți de Parlamentul European, admiterea parțială a acestor țări ar fi “lipsită de o justificare legală” și ar putea avea efecte economice și sociale negative pentru România și Bulgaria.
Rezoluția este non-legislativă și recomandă Consiliului UE să ia o decizie promptă și pozitivă pentru a permite accesul celor două state la spațiul de liberă circulație. În iunie 2011, Parlamentul European a sprijinit aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen și a reiterat poziția de mai multe ori.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.