Breaking news Dosare

Școala de vară de la Carei. Iertăm, dar nu uităm. Cum l-a cunoscut un refugiat român pe fratele lui Horthy

by Ancheteonline September 3, 2019 0 comments

Acum 79 de ani, în Ardeal,  începea una dintre cele mai mari tragedii din istoria românilor. Raptul teritorial rezultat în urma Diktatului de la Viena a dus la au adevărat pogrom îndreptat împotriva semenilor noștri. O pagină de crimă împotriva umanității, un act odios de răzbunare a regimului horthyst, controlat de grofii unguri și de preoții reformați, printr-o propagandă deșănțată, în întreaga perioadă interbelică, ceea ce a dat naștere la diverse grupări de huligani, care au acționat pe întreg teritoriul Transilvaniei. În urma atrocităților din perioada 1094-1944, cât timp a fost ocupat NV Ardealului, peste 3000 de români au fost uciși în chinuri groaznice, iar sute de mii de refugiați au luat drumul pribegiei.

Nu s-a făcut dreptate niciodată. Oamenii s-au acoperit de suferință, iar strigătul lor de durere nu se mai aude, decât sporadic, în satele îndepărtate. Și acum oamenii trăiesc cu frica în sân. Parcă și astăzi se aude tropotul de cai al jandamilor cu pene. Nimeni nu a vrut să scoată adevărul la iveală. Nimeni nu le cere iertare. Doar câteva lucrări de istorice, ici, colo.  Mai întâi comuniștii au vrut să îngroape urletul lor de jale, în numele prieteniei dintre cele două popoare socialiste. Apoi, după 1989, din dorința unei relații bune cu maghiarii, cerute, expres de Uniunea Europeană.

O pagină de istorie

De aceea, din inițiativă privată, Centrul pentru Politici Locale, împreună cu Asociația Foștilor Deportați Carei, cu participarea activă a deputatului Dan Gheorghe, am organizat, în perioada 26-31 august,  prima ediție a Școlii de Vară de la Carei, sub lozinca, ”Putem ierta, dar nu putem uita”. Scopul nostru a fost de a-i descoperi pe ultimii supraviețuitori ai acelor vremuri, să putem afla adevărul  în direct de la oamenii care au trăit acele vremuri. Astfel, am reușit să adunăm crâmpeie de istorie vie, într-un pelerinaj al suferinței în satele Ianculești, Sărișoara Nouă, Marna Nouă, Lucaceni și Carei.

Unul dintre episoadele dureroase ale regimului horthyst ne-a fost relevat de Gheorghe Cadar, cel mai bătrân supraviețuitor, în vârstă de 94 de ani, din Carei. ”M-am născut pe 14 aprilie 1926 în satul Sisești (n.r. Apuseni). Când eram în clasa 1, părinții mei am fost colonizați la Lucașeni, unde regele ne-a promis că ne dă pământ. Am făcut 7 clase  aici. Diktatul de la Viena ne-a prins la Lucaceni (n.r. județul Satu Mare). Eram 8 frați, eu aveam 14 ani”, ne povestește domnul Cadar.

9 vagoane de soldați unguri

Apoi a venit urgia: ” Prin  20-25 octombrie, seara. Era frig. Am auzit patru focuri de armă în curte. Ne-am sperit și am ieșit, pe rând,  afară. În fața ușii apăruseră niște civili unguri. În spatele lor erau militari. Am fost luați la palme și picioare în fund. Nu ne-au mai lăsat să intrăm în casă. În cămașă de noapte, desculți, fără haine pe noi, am plecat. Așa a fost cu tot satul Lucaceni.  Armata ungară era peste tot. 9 vagoane de soldați au venit pentru a alunga tot satul. S-au răspândit pe străzi, pe case. O parte ungurii din satele vecine au ajutat armata să ne dea afară”, a continuat să ne dezvăluie bătrânul Cadar.

Alungați în miez de noapte, lucacenii au luat drumul exilului. ” Ne-au spus să mergem unde vrem. Unde să mergem? Ne-am strâns mai mulți și am mers până la hotarul localității Căminul. Pentru că nu mai rezistam la frig, dimineața ne-am întors acasă. Ne-au luat totul: bani, haine, șuncă, brânză, făină. Ne-au spus ca în 48 de ore să plecăm din sat. Ne-au strâns atunci la biserică. Tata a plecat cu copiii mici la Baia Mare. Noi, băieții mai mari, am mai rămas. Au venit doi unguri și ne-au furat și cei doi cai pe care îi mai aveam. Așa am plecat, pe jos, în picioarele goale, până în Baia Sprie (n.r. județul Maramureș)”.

Întâlnire cu fratele lui Horthy

Copil fiind, Gheorghe Cadar a învățat să supraviețuiască, de unul singur, departe de părinți : ”Am cunoscut un evreu pe nume Levi care m-a angajat să lucrez la lemne în pădure. Era foarte frig și mi-am construit o colibă. Am urcat la munte și căram copaci tăiați de acolo. Apoi, am aflat că proprietarul prăvăliei din Baia Sprie face concurs pentru cei care se pricepeau la scris și socotit. Eu eram bun la școală, așa că am reușit”, ne-a mai dezvăluit domnul Cadar.

În pribegie, tânărul refugiat  a aflat lucuri interesante,  pe care ni le-a dezvăluit, în exclusivitate: ”La Baia Mare m-am împrietenit cu magazionerul. El mi-a spus următoarele: sunt fratele lui Miklos Horthy de la Budapesta. Miklos a venit de 3 ori la Baia Mare, dar nu să-și vadă părinții, pentru că l-au certat că i-au scos pe lucaceni din casă. Noi ne cunoșteam din Baia Mare cu satele din jur și aveam mulți prieteni în Lucaceni. Mi-a spus asta pentru că a aflat că sunt din Lucaceni”.

Secuii, în casele românilor

După ce s-a întors acasă, după 1945, unde au găsit totul distrus de horthyști, familia lui Cadar a luat-o de la zero. Ce i-a povestit tatăl său: ”Fiind bun prieten cu prieten cu primarul ungur din Berveni ( n.r.sat de unguri, din apropiere de Lucaceni), tatăl meu a aflat de la acesta că Horhy a trimis 3 emisari la Berveni să pregătească scoaterea românilor din Lucașeni.  Primarul a convocat consiliul comunal, care a respins cererea lui Horty. Oamenii au spus că au mulți prieteni  români, că se ajută la muncile câmpului. De aceea, Horthy a fost nevoit să pregătească 9 vagoane de militari și civili de la Budapesta pentru a-i alunga pe românii din Lucaceni”.

Cadar a relatat, în final, că în casele românilor, luate cu japca, au locuit timp de 4 ani de zile secui, aduși la graniță de regimul lui Horthy. ” Chiar și ungurii din zonă au fost nemulțumiți pentru că secuii erau răi, puturoși și murdari”.