Mărul otrăvit! Istoricul Lucian Boia, decorat de președintele Ungariei
by Ancheteonline January 22, 2020 0 commentsIstoricul Lucian Boia a fost decorat de preşedintele Ungariei, János Áder, cu titlul ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de recunoaştere a activităţii deosebite desfăşurate ca istoric, precum şi a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi român, scrie Hirado.hu.
Istoricul s-a opus de mai multe ori concepţiei oficiale române despre istorie, oglindită în manualele şcolare, şi astfel a devenit deseori ţinta naţionaliştilor români, notează sursa citată.
Potrivit sursei citate, Boia a mai precizat că, în opinia sa, nu există contradicţie între disputele româno-maghiare despre istorie şi faptul că a primit o decoraţie din partea statului ungar. Întrebat fiind că această distincţie îi este înmânată în anul centenar al Tratatului de pace de la Trianon, când pe ordinea de zi a parlamentului român se află un proiect de lege care vrea să decreteze zi de sărbătoare data de 4 iunie, pe care Ungaria o consideră ca ziua celei mai mari nedreptăţi din istorie, Lucian Boia a răspuns că nu ştie despre această iniţiativă, dar crede că românii ar trebui să accepte şi să respecte faptul că Trianon reprezintă o traumă majoră pentru Ungaria şi pentru naţiunea ungară.
Lucian Boia a mai afirmat că rezolvarea durerilor din trecut – şi nu numai în cazul maghiarilor – nu trebuie căutată în trecut, deoarece istoria nu poate fi schimbată, ci în viitor. “Cu toţii suntem europeni până la urmă, ne asemănăm între noi şi problemele noastre se aseamănă între ele în mult mai mare măsură, decât cu problemele celor care trăiesc pe alte continente”, a mai spus Lucian Boia, potrivit sursei citate.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.