Cum să uităm de coronavirus!? Cozi imense pentru droguri în Cartierul Roșu din Amsterdam
by Ancheteonline March 15, 2020 0 commentsCluburile din Cartierul Roșu din Amsterdam vor fi închise iar în fața magazinelor cu marijuana s-au format cozi, duminică, întrucât Olanda a impus restricții stricte pentru a preveni răspândirea coronavirusului, potrivit Mediafax. Guvernul a dispus închiderea tuturor restaurantelor, cafenelelor și școlilor până pe 6 aprilie.
Măsura include celebrele baruri olandeze care vând hașiș și canabis, precum și cluburile de striptease, a spus ministrul Sănătății, Arie Slob.
Cartierul Roșu atrage milioane de vizitatori la spectacole de dans erotic, în cluburi și bordeluri.
“În interesul sănătății personalului și a oaspeților, conducerea nu mai consideră că este responsabil să rămânem deschiși”, a declarat Otten Groep, o companie care conduce un număr de cluburi, relatează ziarul Het Parool din Amsterdam.
Numărul de infecții cu coronavirus confirmate în Olanda a crescut cu 176, până la 1.135 duminică, cu 20 de decese, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică.
Și industria olandeză a florilor a avertizat duminică că se confruntă cu pierderi uriașe din cauza comenzilor anulate, în una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.