Inconștiență la nivel înalt. Toată conducerea PNL întră în izolare

Inconștiență la nivel înalt. Toată conducerea PNL întră în izolare

Inconștiență la nivel înalt. Toată conducerea PNL întră în izolare

by March 13, 2020 0 comments

Toată conducerea PNL se izolează la domiciliu după ce un senator liberal a fost diagnosticat cu COVID-19. Ludovic Orban a anunțat că el se va izola 14 zile la Vila Lac 1 și că l-a informat și pe președintele Iohannis. De asemenea, el a anunțat că toți miniștrii vor fi testați pentru coronavirus, se vor izola în cabinete și vor evita contactul direct cu alte persoane.

Este vorba despre senatorul PNL Vergil Chițac. Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, vineri dimineață.

El a precizat că senatorul infectat a participat la reuniunea Biroului Politic Național al PNL, astfel că toți membrii acestui for se vor izola la domiciliu. De asemenea, toți senatorii din grupul senatorial PNL se vor izola, iar miniștrii își vor face testele pentru COVID-19.

“Nu așteptăm ancheta epidemiologică. Am solicitat ministrului Sănătății să creeze rapid un mecanism de anchetă epidemilogică pentru toți colegii. Li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticați. În ce mă privește pe mine, mă voi izola la Vila Lac 1, unde vom exercita atribuțiile”, a spus Orban.

“L-am informat pe președinte imediat ce am primit confirmarea că dl senator este infectat. Președintele va analiza și va decide calea de urmat. E absolut necesară ancheta epidemiologică la nivelul Parlamentului”, a adăugat Orban, care ar fi urmat să meargă astăzi la Cotroceni la consultări.

Premierul a susținut că toți reprezentanții Guvernului “își fac datoria și impun toate măsurile în lupta împotriva coronavirus, indiferent dacă vor fi confirmați sau nu”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<