Starea de urgență. Noi măsuri drastice împotriva celor care încalcă legea

Starea de urgență. Noi măsuri drastice împotriva celor care încalcă legea

Starea de urgență. Noi măsuri drastice împotriva celor care încalcă legea

by March 29, 2020 0 comments

O nouă serie de măsuri pentru combaterea pandemiei de coronavirus a fost anunțată duminică seara de Ministerul de Interne. Este vorba, printre altele, de plafonarea prețurile la utilități, de noi măsuri pentru susținerea activității transportatorilor, dar și înăsprirea pedepselor pentru persoanele care nu respectă izolarea sau carantinarea – și care vor trebui să suporte costul unei carantine suplimentare de 14 zile.

Ordonanța vine și cu o măsură de corectare a prevederilor ordonanței nr 3: persoanele peste 65 de ani vor putea părăsi domiciliul și în afara orelor 11,00 – 13,00 pentru a merge la doctor în cazul unor tratamente precum cele oncologice sau dializa.

De asemenea, cei peste 65 de ani pot părăsi domiciliul și între orele 20,00 – 21,00 pentru plimbarea animalelor de companie. „Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere”, a precizat ministrul de Interne, Marcel Vela.

În cazul în care o persoană nu respectă izolarea la domiciliu, intră direct în carantină. Dacă o persoană nu respectă carantinarea, primește încă 14 zile de carantină. În ambele cauze, cei ce nu respectă regulile vor trebui să suporte costurile cu carantinarea.

Refuzul medicilor de a interna un pacient cade sub incidența legii penale, a anunțat duminică seară secretarul de stat Raed Arafat, care a atras atenția managerilor de spitale și doctorilor că pacienții nu pot fi refuzați pe motiv că nu există confirmarea că sunt pozitivi sau negativi la testarea COVID-19.

Pe perioada stării de urgență, prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, apă și carburanți vor fi plafonate la nivelul practicat astăzi. Acesta este una dintre prevederile care intră în vigoare cu noua ordonanță militară (ordonanța 4), a anunțat Marcel Vela, ministrul afacerilor interne. Practic, nu vor mai putea fi majorate prețurile, indiferent de costuri, ci doar să scadă sau, cel mult, să fie menținute la același nivel. Măsura a fost criticată de USR înainte de a fi anunțată.

Amenzile minime pentru încălcarea ordonanțelor militare vor crește pentru persoanele fizice de la 100 de lei la 2.000 de lei, în timp ce amenzile minime pentru persoanele juridice cresc la 10.000 de lei, porivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului inițiată de Ministerul Afacerilor Interne.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.