Înger sau demon? Trădătorul Ion Mihai Pacepa ar fi fugit din țară deoarece era anchetat pentru delapidarea fondurilor Securității

Înger sau demon? Trădătorul Ion Mihai Pacepa ar fi fugit din țară deoarece era anchetat pentru delapidarea fondurilor Securității

Înger sau demon? Trădătorul Ion Mihai Pacepa ar fi fugit din țară deoarece era anchetat pentru delapidarea fondurilor Securității

by January 20, 2022 0 comments

Pentru români, Ion Mihai Pacepa rămâne o mare enigmă, chiar și după deschiderea arhivelor. Scenarii s-au tot prezentat, s-au afirmat jumătăți de adevăruri, dar și mult fake news. Istoricii încearcă să facă lumină în acest episod murdar din serviciile secrete românești. Unii vor să-l reabiliteze în fața opiniei publice(juridic, oricum s-a realizat, în 1999), dar tot un trădător rămâne.

Unii vor să-l prezinte ca un mare luptător pentru libertate, un anti-comunist, care l-a trădat pe Ceaușescu, nu România. Dar ”defectarea” lui nu a ajutat lupta împotriva lui Ceaușescu, ci mai mult URSS, direct interesată de crearea unei breșe în relațiile bune, la acea vreme, dintre România și SUA.

Propaganda l-a prezentat pe Pacepa ca pe un mare erou, care a ajutat la căderea comunismului. Dar, din cercetările istoricilor, reiese că spionul român, provenit dintr-o familie de muncitori, era un mare amator de lux, de băuturi străine, interzise românilor simpli la acea vreme, de chefuri cu lăutari, de un trai ”decadent”, potrivit principiilor comuniste. Am putea spune, potrivit acelor vremuri, era un bișnițar care aducea mărfuri capitaliste, din misiunile sale în Occident,  pentru a le vinde profitorilor regimului comunist.

Valetul Elenei Ceaușescu

Pacepa, fiind un confident al Elenei Ceaușescu,  cel care îi făcea mici comisioase  ”primei doamne”, se bucura de multă libertate de mișcare, familia prezidențială închizând ochii la opulențele spionului român. Așa putem explica șocul trăit de Nicolae Ceaușescu, în fața trădării spionului român.

La descinderile făcute de anchetatori , după fuga lui Pacepa, s-au descoperit, acasă la acesta, cantități mari de marfă de contrabandă: țigări, sticle de whisky, cafea, electrocasnice ( frigidere, aragaze), electronice (casetofoane, magnetofoane), destinate nu numai propriului consum, ci și pentru micul comerț ”le negru” sau  micilor atenții pentru activul de partid și de Securitate. Pentru a răspunde la întrebarea ” De ce a trădat Pacepa”, una dintre cause ar fi faptul că spionul român făcea obiectul unei anchete penale privind deturnarea unor fonduri immense din bugetul Securității, bani care s-ar fi dus pe petrecerile și modul de viață ”burghez” al lui Pacepa și al apropiaților lui din Securitate și din partid.

Săptămâna trecută s-a desfășurat, la Casa de Cultură Schiller,  o conferință despre spionajul românesc, dar și despre ” Rolul spionajului în păstrarea păcii în timpul războiului rece (1945-1989), la care au ținut dezbateri,  istoricii Liviu Țăranu și Florin Banu, cercetători la CNSAS. De asemenea, au fost prezenți la dezbatere cercetători în istorie, precum profesorul univeristar doctor, Alin Spânu și dr. Constantin Corneanu.

Cu acest prilej, dr. Liviu Țăranu a pus în discuție noi date despre cazul Pacepa, venind cu documente și imagini inedite din viața și ”opera” spionului român, care a dezertat, în 1978, în RFG  și s-a predat americanilor.  Dr. Țăranu a încercat să răspundă întrebării: De ce a defectat Ion Mihai Pacepa?

”După 1989, au curs râuri de cerneală pe marginea acestui subiect, fiecare autor venind cu propriul scenariu referitor la cauzele şi desfăşurarea acestui eveniment. Lipsa accesului la documentele Securității sau cunoaşterea unor mici fragmente ale acestora au lăsat suficient spaţiu pentru adevărate teorii ale conspiraţiei sau pentru diverse alegaţii în care Ion Mihai Pacepa este când un James Bond de pe Dâmboviţa, când un traficant demn de mafia siciliană.

În ultimii ani, prin publicarea unor documente din arhiva CNSAS, a fost clarificată, într-o bună măsură, contextul, dispariţia, ancheta şi urmările fugii în Occident a celui mai apropiat consilier al cuplului Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa. Desigur, pasul următor ar fi o cercetare finalizată cu publicarea documentelor existente pe acest subiect în arhivele CIA şi de ce nu pe cele ale serviciilor de informaţii din RFG. Termenul legal (30 de ani) pentru desecretizarea acestor documente este îndeplinit aşa că viitorul ne poate rezerva surprize plăcute în acest sens”, susține istoricul Liviu Țăranu.

Istoricul consideră că ”Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat ofiţer superior al fostei Securităţi, iar după mai bine de 35 de ani, el rămâne în istorie ca cel mai înalt demnitar al unui serviciu de spionaj din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. În anul 2006, fostul adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o carte autobiografică, semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada S.U.A. din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington.

Din păcate, după mai bine de un deceniu de la acest anunț, cartea se lasă în continuare așteptată, interesul fiind unul major. Spre deosebire de viaţa sa în slujba Securităţii (pe care o putem reconstitui destul de bine pe baza documentelor din arhive), perioada de după 1978 este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cel mai puţin cunoscută de publicul românesc”

Liviu Țăranu precizează că ”după 1989, presa a scris despre el exagerat de mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl apreciază pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defecţiunea sa. Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa , necesită un amplu efort critic pentru istoric din cauză că utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale”.

Fiu de tinichigiu, de origine cehă

Cercetătorul de la CNSAS a prezentat și o biografie a lui Pacepa: ”În pofida tuturor acestor neajunsuri, putem reconstitui destul de veridic cea mai mare parte a biografiei marelui spion. Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind un meseriaş tinichigiu auto, de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent (examenul de licenţă îl va da 10 ani mai târziu). Ajunge, în scurtă vreme, şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră (legate, se pare, de anchetarea unor deținuți pentru așa-numite activități de sabotaj).

Odată cu mutarea sa în Direcţia I Informaţii Externe (la 1 ianuarie 1956) a avut, în continuare, o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Agenţiei Comerciale Române din Republica Federală Germană (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit şef al structurii (serviciul TS şi apoi direcţia SD) care se ocupa cu obţinerea de tehnologie avansată din Occident. În 1963, colonel deja, este numit adjunct al şefului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (DGIE) pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.

În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa urmând lui Nicolae Pleşiţă în funcţia de secretar general al Internelor şi fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. În câţiva ani speranţele sale se năruie complet. Schimbările operate la începutul lunii martie 1978 în conducerea Securităţii, care este preluată de un om din afara sistemului, fost prim-secretar la Buzău, Tudor Postelnicu, iar în cazul DIE, de un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, sunt, între altele, un motiv destul de plauzibil al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite”.

Iulian Vlad s-a ocupat de ancheta trădării lui Pacepa

Liviu Țăranu continua prezentarea: ”La București, pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul „trădării”, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Aceasta şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980 audiind peste 500 de ofiţeri de securitate care prin activitatea lor au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2.500 de rapoarte, numărând zeci de mii de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale Securităţii, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid. De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că I.M. Pacepa alături de Nicolae Doicaru (șeful D.I.E.), au fost cei care, timp de mai bine de un deceniu, au deturnat Securitatea de la obiectivele ei în plan extern, proliferând corupţia în rândul aparatului de securitate, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând o parte a diplomaţiei româneşti şi contribuind astfel la degradarea imaginii externe a României.

Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG (timp de câteva zile acestea au fost ipotezele de lucru furnizate de partea vest-germană), ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978, Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară”. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a ofiţerului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia”.

Reabilitarea juridică a lui Pacepa

Istoricul precizează că ”după 21 de ani, prin Decizia nr. 21 din 7 iunie 1999 privind reabilitarea lui Ion Mihai Pacepa, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât restituirea averii (tablouri, sculpturi şi alte opere de artă), care i-a fost confiscată în septembrie 1978. Redarea gradului de general-locotenent în rezervă, decisă de conducerea Serviciului de Informaţii Externe, a urmat deciziei luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 19 august 2004. Sentinţa definitivă şi irevocabilă de condamnare la moarte din august 1978 (ce fusese transformată în condamnare la închisoare pe viaţă prin abrogarea pedepsei cu moartea din decembrie 1989) a fost anulată.

Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei si Internelor a emis la 21 aprilie 2005, în baza dosarului elaborat de Serviciul de Informaţii Externe, decizia de pensionare a lui Ion Mihai Pacepa, în urma reabilitării acestuia în justiţie. Decizia recunoaşte generalului o vechime în serviciu de 41 de ani, inclusiv sporul de vechime, pentru activitate de 27 de ani desfăşurată în grupa I de muncă (condiţii speciale).

Așadar, în prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea i se restituie, pensia aferentă întregii perioade cât a lucrat în Securitate se recalculează şi, din partea conducerii statului român, i-a fost recunoscută „contribuţia determinantă la căderea comunismului”.

Mulți își dau cu părarea

Liviu Țăranu mai spune că ”în acest context, interpretări şi opinii (ce se găsesc cu duiumul în memorialistica postdecembristă) precum cea a unui fost consilier prezidenţial din anii ’90, după care „trădătorilor români din epoca Războiului Rece, trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care dealtfel s-a şi dovedit trecător, ei au trădat România, poporul român şi interesele sale” par a fi caduce. În realitate, în spatele unor asemenea afirmaţii, nu stă decât nevoia de clarificare asupra propriului statut (şi trecut!) pentru cei care au făcut parte din aparatul represiv. Dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi ce suntem? Ne spun indirect cei care au îndurat efectele rupturii generalului cu regimul comunist.

Acesta susţine însă că a trădat (doar) un regim politic, al cărei instrument şi produs a fost. A funcţionat în cadrul Securităţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească. Atât prin intermediul spionajului industrial cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu”.

A avut meritele lui în spionajul românesc

În expunerea lui Liviu Țăranu se spune clar că ”generalul Pacepa a participat la organizarea mai multor vizite ale cuplului prezidenţial şi la reuşita acestora, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute meritele, atât în documentele Securităţii cât şi în memorialistica unor generali din MI, în câteva afaceri ale căror consecinţe au fost dezastruoase pentru România: Afacerea Fokker (achiziţia eșuată a licenţei unui avion de transport din RFG), Afacerea Peregrinii (taxarea atât a minoritarilor cât şi a românilor care doreau să plece definitiv din ţară) şi încercarea de recrutare ca agent a lui Valerian Trifa, arhiepiscopul ortodox din SUA. În toate aceste cazuri, ca şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem” (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale) ci şi de la cei doi „aşi” ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector însuşi, aflaţi într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.

De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Alexandru Drăghici, Cornel Onescu, Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, probabil în toamna anului 1978, Nicolae Ceauşescu urma să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, un organism similar celui din SUA, care să se ocupe de toate problemele cuplului prezidenţial. Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în Securitate, generalul hotărăşte, intempestiv, să fugă în Occident”.

Teorii privind ”defectarea” lui

În opinia lui dr. Țăranu, ”motivul real al „defecţiunii” sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media cât şi în bibliografia publicată după 1990. Prima îi aparţine chiar generalului care, în „apărarea” sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio „Europa Liberă” şi că, deşi a comis fapte reprobabile, ca orice securist, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. „În aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi. La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. […] Asta mi-a umplut paharul”. De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu un alt general din MI, Alexandru Dănescu.

Varianta de mai sus nu este, din păcate, susţinută de nici o altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. În documentele anchetei din anii 1978-1980 nu există absolut nici o referire (de altfel puțin probabilă în acest gen de documente) la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la „Europa Liberă”. În dosarele respective sunt enumerate însă alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe orice angajament cu regimul de la Bucureşti. Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei şi anume că cel vizat, fiind nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE, având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident”.

Afacerea Fokker

Istoricul susține că ”probabil, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine motivaţia gestului făcut de general. Un exemplu poate fi concludent: în RFG, ziarul „Kölnische Rundschau”, din 3 august 1978, încheie unul din articolele apărute pe tema defecţiunii adjunctului spionajului românesc cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen care afirmase despre general că „s-a dovedit întotdeauna ca un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta […] pentru a salva ce mai e de salvat din afacerea cu Fokker”. Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român.

Constantin Stanciu, ministru adjunct al Comerţului Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui. La o astfel de concluzie se poate ajunge şi dacă se avea în vedere starea de tensiune în care se aflase generalul „starea lui de excesivă nervozitate şi lipsă de control în timpul discuţiilor cu Schäffler [preşedintele concernului vest-german] de la Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă deşi pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea). Preţul enorm [pentru licenţă] pe care l-a indicat Schäffler (cca 300 mil. DM) faţă de preţul apreciat iniţial de specialişti de 100-150 mil. DM, greutăţile ce le-au făcut tot timpul unii subfurnizori, riscul de a nu putea realiza un avion la nivelul cerut, chiar în cazul transferării liniei de fabricaţie în România, precum şi riscul pierderii banilor transferaţi la Fokker, conform propunerilor lui [IM Pacepa] (100 000 DM lunar), toate acestea i-au putut crea eventual teama responsabilităţilor sale şi toate acestea l-au condus la trădare (sau alegerea momentului dispariţiei ca urmare a unei trădări la o dată anterioară)”.

Pacepa, spion american?

A treia variant, în opinia lui Liviu Țăranu,  asupra motivelor care au stat la baza defecţiunii ”o regăsim tot în presa vest-germană de la începutul lunii august 1978, atunci când vestea a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt” publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică”. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă”.

În altă parte, în cadrul emisiunii „Ecoul zilei” al postului de radio WDR, din RFG, a fost prezentat la 2 august, la orele 18,30, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus în remanierea guvernamentală amplă parţial efectuată. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că a fost ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima posibilitate de a rămâne în străinătate”.

De reținut este că, anterior, în timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceauşescu din S.U.A., în aprilie 1978, a avut loc o întâlnire de lucru între Ion Mihai Pacepa şi J. Knight, şeful Serviciului Secret american, când s-au stabilit câteva măsuri referitoare la securitatea delegaţiei de la Bucureşti. Referindu-se la acest episod unul din ofițerii rezidenţei româneşti din S.U.A., lt. col. Gh. Ioniţă, descria evoluţia comportării lui I.M. Pacepa în timpul vizitelor peste ocean, după cum urmează: „În timpul vizitei la nivel înalt din noiembrie-decembrie 1973 a dat dovadă de spirit activ, energie, iniţiativă, optimism; vorbea cu elan de vizită şi de activitatea din ţară; cu prilejul vizitei sale din 1976 s-a arătat mai puţin activ şi energic, vorbea mai puţin de activitatea noastră practică şi social-economică din ţară; în vara anului 1977 părea şi mai obosit decât în 1976, mai puţin entuziast.

Într-o discuţie a afirmat că este realmente obosit, că nu ştie dacă va mai trăi mult dacă va munci tot aşa de mult, că ritmul acesta de muncă din ţară este foarte accelerat, ceea ce oboseşte pe oameni; în martie-aprilie 1978 arăta obosit de-a binelea, în timpul vizitei a fost lipsit de iniţiativă şi energie, de fermitate şi orientare atunci când discuta cu americanii problemele vizitei la nivel înalt. Astfel, în seara demonstraţiei ungurilor iredentişti din New York, Pacepa în loc să vină cu propuneri prin care să ceară răspândirea demonstranţilor, el îşi freca faţa cu mâinile, asuda şi punea doar întrebări, care nu concordau cu experienţa şi funcţia sa”. Gh. Ioniţă considera că, la finele vizitei, Ion Mihai Pacepa plecase din SUA cu sentimentul de teamă că ar putea fi sancţionat pentru că nu a putut evita demonstraţia organizată, în realitate, de exilul românesc prin „Comitetul pentru România” condus la acel moment de profesorul Brutus Coste”.

A trădat mai de mult?

”Pornind de la motivaţii, momentului trădării generalului naşte multe alte controverse. În sânul conducerii MI s-au făcut mult timp speculaţii pe această temă, multe cadre din conducerea Securităţii fiind convinse că trădarea avusese loc nu cu mult timp înainte de fuga în Occident a lui Ion Mihai Pacepa. În schimb cel care fusese desemnat la conducerea DIE, în martie 1978, ca succesor al lui Nicolae Doicaru, respectiv Alexandru Dănescu, în şedinţa Colegiului MI din 25 decembrie 1978, era convins că trădarea era mult mai veche. Avea în vedere următoarele elemente: Ion Mihai Pacepa fusese implicat personal într-un act de trădare în anii 1958-1959 în cazul Horobeţ – Ciuciulin, menţionat cu detalii în documente întocmite în acel moment dar şi ulterior; tot atunci Ion Mihai Pacepa a fost învinuit şi anchetat pentru acte de delapidare a cca 30.000 DM, pentru ascunderea cărora au fost distruse documente doveditoare. În acest caz cercetarea faptelor se încheiase şi se aprobase scăderea valutei în contul statului. Dar era important de reţinut că la întoarcerea sa din misiune de la Frankfurt, în 1959, Ion Mihai Pacepa a revenit la volanul unui autoturism Mercedes nou (în nomenclatura de la București nu erau prea mulţi care să-şi permită acest lux).

Şeful DSS, Tudor Postelnicu, în aceeaşi şedinţă a conducerii MI, răspundea speculaţiilor privind momentul defecţiunii: „Numai spre informarea dv. aş vrea să vă spun că trădătorul s-a aflat în slujba organelor de spionaj (americane) de aproape 20 de ani”. Acelaşi demnitar amintea de gravele probleme de dosar pe care le avea Ion Mihai Pacepa încă de la încadrarea sa în Securitate, dar că în ultimii 10-11 ani din documentele de cadre ale acestuia, treptat, au dispărut cele care menţionau probleme deosebite.

În fine, calitatea de agent al CIA apare şi în documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Ion Mihai Pacepa. La aceste documente a avut acces cercetătorul Stejărel Olaru, care îşi exprimă totuşi îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influenţată de ceea ce se întâmpla la Bucureşti, unde Securitatea şi Nicolae Ceauşescu erau convinşi de colaborarea cu CIA a adjunctului DIE.

În ce ne priveşte credem că este totuşi puţin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978. Şi dacă lucrurile ar fi fost astfel, e limpede că CIA avea nevoie de general, în continuare, în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu, iar nu să-l aducă pe teritoriul american ca „defector”, cu efecte potenţial turbulente asupra relaţiilor româno-americane”, mai  afirmă dr. Țăranu.

Nu mai putea accede în funcție

”Credem, mai curând că, în urma eşecurilor menţionate mai sus, Ion Mihai Pacepa îşi vedea tot mai reduse şansele de a mai accede în vreo funcţie promisă de conducerea superioară. Ba mai mult era în pericol de a fi destituit şi din poziţia de adjunct al spionajului românesc. A încercat să medieze pe lângă Nicolae Ceauşescu, prin intermediul lui Andruţa Ceauşescu, care a şi reuşit să obţină indulgenţa necesară însă prea târziu. Frământat de îndoieli, generalul Ion Mihai Pacepa, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleşiţă căruia i-ar fi spus, în fugă: „Reţineţi treaba asta: eu am servit cu credinţă până acum!”. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informaţii occidentale nu are suport. Iar defecţiunea sa nu are la bază decât o banală anchetă pentru evaziune şi temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru poziţia sa”, consideră Liviu Țăranu.

Bilanțul trădării, catastrofal

Liviu Țăranu crede că ”bilanţul „defectării” generalului Ion Mihai Pacepa, în iulie 1978, a fost, după cum se vehicula în mediile neoficiale ale vremii, mai păgubos decât cutremurul de pământ din anul precedent. Evenimentul a stârnit un adevărat cutremur în structurile centrale ale statului, DIE, MI, Ministerul de Externe şi Ministerul Comerţului Exterior fiind cele mai afectate şi totodată cele care au cunoscut serioase restructurări de personal.

„Trădarea” lui Ion Mihai Pacepa a însemnat, fără îndoială, o lovitură grea dată „conducătorului suprem”, dar este potrivit să spunem că întreaga activitate a acestui ofiţer a creat nenumărate prejudicii regimului, poate chiar mai mari decât „fuga sa la inamic”. Ca urmare, de suferit au avut membri marcanţi ai nomenclaturii de partid şi numeroase cadre din aparatul de conducere al Securităţii. O întreagă instituţie trebuia refăcută din temelii şi încadrată cu alţi oameni. Direcţia de Informaţii Externe a fost transformată în Centrul de Informaţii Externe – un organism care se dorea a fi total diferit în materie de cadre şi organizare, faţă de perioada 1959-1978, cât timp la conducerea D.I.E. se aflaseră Nicolae Doicaru şi adjunctul său Ion Mihai Pacepa.

Defecţiunea generalului Ion Mihai Pacepa a contribuit, prin efectele ei conexe, la căderea unui regim politic compromis. Publicarea cărţii Orizonturi Roşii a fost un succes propagandistic fără precedent. Portretul lui Nicolae Ceauşescu era zugrăvit într-o lumină destul de proastă, într-o perioadă care marca deja o răcire a relaţiilor diplomatice dintre România şi statele occidentale.

Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief, una dintre puţinele cărţi despre viaţa la curtea unui dictator comunist, a fost publicată în SUA şi trimisă apoi ilegal în România. Tradusă şi în limba maghiară, în 1988, a fost publicată clandestin, la Budapesta, într-o ediţie de buzunar. În anii 1988 şi 1989, a fost transmisă în serial la Europa Liberă, interesul românilor pentru respectivele emisiuni fiind unul major.”

Americanii spun că Pacepa este un erou

”La mai bine de trei decenii de la defecţiunea sa, o evaluare a activităţii generalului Ion Mihai Pacepa e greu de făcut pentru că încă nu sunt cunoscute, în detaliu, toate acţiunile la care a participat. Dar atât cât se cunoaşte, pentru timpul cât a lucrat în DIE, poate fi apreciat, în bună parte, ca nociv pentru România. În schimb activitatea sa de după 1978, ca element de subminare a regimului Ceauşescu, poate fi apreciată corespunzător. Dacă acceptăm ceea ce susţine o autoritate în materie de defectori, Arnaud de Borchgrave, după care cinci foşti şefi ai CIA spun că generalul român „a jucat un rol foarte important în căderea comunismului”, atunci probabil că poziţia acestuia a fost mult mai importantă în afară decât în ţară. În acest caz, peste ocean a contat mai puţin ceea ce a divulgat Ion Mihai Pacepa (organizarea DIE şi o parte din reţele erau cunoscute deja în Occident), valoarea sa adevărată fiind dovedită ca lucrător efectiv în destabilizarea, din exterior, a regimului totalitar de la Bucureşti. Confirmarea o vom avea abia atunci când arhivele americane vor fi accesibile şi pe acest subiect”, a opinat dr. Liviu Țăranu.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.