Primăria Sectorului 1 organizează ” after school”, pentru toți copiii
by Ancheteonline October 3, 2022 0 commentsEducația elevilor nu înseamnă doar prezența în sala de cursuri. Școala este un mod de viață care pregătește copiii pentru provocările vieții. De aceea, programele instituționale extrașcolare, de pregătire a tinerilor, reprezintă o modalitate complementară de integrare în societate a tinerei generații.
În acest sens, Primăria Sectorului 1 derulează programul ”Educație pentru viață”, care se ocupă, în principal, de îndrumarea și sprijinirea elevilor pentru efectuarea temelor. Specialiștii au gândit acest proiect ca un altfel de ”after school” și se adresează unităților școlare de învățământ primar si gimnazial, din Sectorul 1. Copiii participanți la acest program desfășoară activități extrașcolare între orele 12-17, mai exact, după orele de clasă.
Autoritățile locale au gândit proiectul ca o șansă oferită tuturor copiilor din Sectorul 1, indiferent de posibilitățile materiale ale părinților, tocmai pentru a veni în sprijinul acelora care nu dispun de fonduri necesare pentru meditații. Astfel, elevii au șansa, prin acest program extrașcolar, să-și îmbunătățească cunoștințele școlare și să înțeleagă mai bine lecțiile predate în timpul orelor de curs.
Totodată, Primăria Sectorului 1, prin programul “Educație pentru viață” oferă și o masă caldă, la prânz, pentru elevi și organizează diferite activități extracurriculare: dans, muzică, dezvoltare personală, ore de desen, activități sportive, jocuri creative, ateliere de pictură și altele.
Scopul final al proiectului este acela de a crește standardele de educație școlară și implicit acela de a avea elevi cu rezultate cât mai bune. Programul este un exercițiu social și comunitar în Sectorul 1, complementar activității școlare și care vine în întâmpinarea elevilor, dar și a profesorilor și a părinților.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.