Măcel, fără precedent. Orașul Bahmut, pe cale să cadă în mâinile rușilor
by Ancheteonline March 5, 2023 0 commentsUnităţile de mercenari ai Grupului Wagner deţin controlul total al gării Stupki, din nordul localităţii Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, au afirmat duminică miliţiile proruse din Doneţk, transmite EFE, conform AGERPRES.
“Asaltul şi curăţarea staţiei Stupki în suburbia din nordul Artiomovsk (denumirea rusă a oraşului Bahmut) s-au încheiat, cartierul se află sub controlul total al luptătorilor din Wagner”, se menţionează într-un comunicat al miliţiei autoproclamatei republici populare Doneţk, publicat pe Telegram.
“Eliberarea” Stupki, considerată un element-cheie pentru a avea acces către centrul Bahumutului, a fost anunţată de liderul prorus din Doneţk, Denis Puşilin, acum o săptămână.
“Acum (mercenarii Wagner) au eliberat cartierul Stupki. Dacă ţinem cont de faptul că aici au loc lupte pentru fiecare casă, acesta este un succes important în faza actuală”, a declarat Puşilin la televiziunea publică rusă.
Ucraina susține că situaţia din Bahmut, deşi dificilă, continuă să fie sub control
Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Est al forţelor armate ucrainene, Serhii Cerevatîi, a declarat în ajun că situaţia din Bahmut, deşi dificilă, continuă să fie sub control. El a adăugat că forţele ucrainene îşi vor reconstrui apărarea şi vor continua să reziste presiunii ruse.
Duminică, armata ucraineană a anunţat că trupele ruse îşi continuă eforturile pentru a încercui oraşul-simbol Bahmut şi a dat asigurări că militarii ucraineni au respins noi atacuri ruse.
Statul Major ucrainean a afirmat că “peste 130 de atacuri duşmane” au fost respinse în ultimele 24 de ore, în mai multe sectoare ale frontului, îndeosebi la Kupiansk, Lîman, Bahmut şi Avdiivka.
“Duşmanul îşi continuă tentativele de a încercui oraşul Bahmut”, a anunţat Statul Major ucrainean, fără a da alte detalii.
În schimb, bloggeri militari ruşi susţin că retragerea forţelor ucrainene din acest oraş a început deja. Potrivit surselor ruse, în pofida presupusei retrageri, unele unităţi ucrainene continuă să reziste pentru a permite altor combatanţi să părăsească oraşul.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.