Cum să ai un zâmbet perfect în fiecare zi – sfaturi ușor de pus în practică

Cum să ai un zâmbet perfect în fiecare zi – sfaturi ușor de pus în practică

Cum să ai un zâmbet perfect în fiecare zi – sfaturi ușor de pus în practică

by May 22, 2023 0 comments

Zâmbetul poate fi cartea ta de vizită, de aceea este important să acorzi atenție igienei orale. Cum în orice domeniu este mai ușor să previi, decât să tratezi, dacă acorzi interes în îngrijirea dinților tăi vei avea un zâmbet de invidiat. Mai jos vei găsi o listă cu idei pentru a zâmbi cu încredere.

Iată lista cu 4 lucruri de care să ții cont când vine vorba de dantura ta!

1.     Realizează un periaj corect și regulat

Fie că alegi o periuță electrică sau una manuală, important este cum realizezi periajul. Indicat ar fi să îți periezi dinții de două ori pe zi, dimineața și seara, timp de min. 2 minute pe toate suprafețele. Folosește o periuță cu peri moi pentru a nu leza gingia,iar aceasta este  recomandat să o schimbi o dată la 3-4 luni. Încearcă să nu te speli într-un mod agresiv pentru a preveni retracțiile gingivale. În magazine există foarte multe paste de dinți pentru diverse probleme, precum cele pentru albire, sângerări gingivale, dinți sensibili și multe altele în funcție de preferințe, important este ca aceasta să aibă în compoziție fluor. 

2.     Mergi la medicul dentist regulat

Chiar dacă suntem obișnuiți să mergem la medic doar când avem o problema, ar fi recomandat să îți faci un control o dată la 6 luni. Stomatologul poate trata și identifica problemele în fază incipientă, iar dacă este nevoie poate efectua un detartraj pentru a elimina placa bacteriană și tartrul acumulat. Dacă problemele vor fi rezolvate din timp vei reduce și costul intervențiilor stomatologice. Nu uita, e recomandat să previi decât să tratezi.

3.     Folosește ață dentară sau duș bucal

Pentru a avea o dantură perfectă este recomandat să folosești ață dentară sau un irigator bucal în fiecare zi, deoarece aceste dispozitive curăță suprafețele în profunzime și ajung în zonele unde periuța nu are acces. Dacă îți dorești să îți îmbunătățești igiena orală poți alege un duș bucal de pe altex.ro, care va face toată treaba în locul tău. Irigatorul bucal te ajută când vine vorba de igiena orală, prin jetul de apă el elimină placa bacteriană și te ajută la prevenirea inflamării gingiilor, care poate duce la complicații, cum ar fi bolile parodontale.

4.     Adoptă o dietă sănătoasă

Dacă ai o dietă sănătoasă și echilibrată, automat vei avea și o sănătate orală satisfăcătoare. Consumul excesiv de dulciuri și carbohidrați favorizează apariția cariilor. Dacă este posibil, renunță sau mai redu din vicii, deoarece acestea pot produce diverse probleme, cum ar fi colorarea dinților sau pot duce la o respirație urât mirositoare. O alimentație bazată pe fructe și legume și consumul a 2 litri de apă pe zi mențin sănătatea cavității orale.

Igiena orală este un factor important din îngrijirea personală ce implică practici regulate de curățare și îngrijire a dinților și gingiilor. Nu este necesar să ai fațete pentru a avea acel Hollywood smile. Dacă ții cont de mici sfaturi pe care le respecți în mod regulat, te vei bucura de zâmbetul tău și vei avea mai multă încredere în tine.

Sursa foto: pexels.com

 

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.