„Fiat Justiția”… doar când ne convine

„Fiat Justiția”… doar când ne convine

„Fiat Justiția”… doar când ne convine

by June 18, 2023 0 comments

Procurorii Bogdan Ciprian Pîrlog și Sorin Marian Lia, doi dintre fondatorii și liderii Asociației Inițiativa pentru Justiție, pozează în vajnici apărători ai dreptății deși sunt departe de a fi modele de probitate morală și verticalitate. Prieteni la cataramă, cei doi se întrec în fapte și atitudini nedemne de un magistrat, dar care par să rămână fără ecou în rândul celor îndrituiți să asigure aplicarea legii, ca să nu mai vorbim de respectarea deontologiei și eticii profesionale.

Dacă vă întrebați de ce, ei bine aflați că au protectori peste tot, chiar și în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care mușamalizează sesizările (inclusiv în materie disciplinară) făcute împotriva lor. Printre aceștia se află chiar vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu, și procurorul Claudiu Sandu, susținerea lor pentru Lia și Pîrlog stârnind nemulțumirea celorlalți membri CSM.

Mai mult, au existat plângeri împotriva lui Pîrlog depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost respinse de judecătoarea Alina Corina Corbu, președintele instituției, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a abandonat într-un sertar dosarul deschis de fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție pentru cercetarea decontărilor ilegale realizate de Pîrlog (pentru o deplasare în interes de serviciu care nu fusese aprobată de șeful instituției), deși acuzațiile sunt susținute cu înscrisuri irefutabile.

În cazul lui Lia pare că lucrurile se mișcă în direcția potrivită, deoarece la începutul lunii mai Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus reținerea sa sub acuzația de favorizare a făptuitorului și furnizare de informații nedestinate publicității. Probabil că asta l-a speriat puțin, pentru că a încercat intimidarea procurorului care instrumentează cauza, Cornelia Alice Jemboiu, printr-o sesizare adresată Inspecției Judiciare, în care aceasta era acuzată de „exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență”.

Totuși, norocul lui Lia nu s-a terminat de tot, pentru că judecătorii Curții de Apel Craiova au respins cererea de emitere a mandatului de arestare pe numele său, deși existau indicii temeinice cu privire la infracțiunea comisă. Gurile rele spun că sforile ar fi fost trase de la DIICOT, care ar avea un ascendent asupra șefei completului ce a judecat cauza, judecătoarea Cristina Simona Crăciunoiu, al cărei soț a fost cercetat într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat (surpriză!) chiar de DIICOT.

Mai trist este că nici completul care a judecat contestația PCAC împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive nu a fost mai puțin părtinitor, cele două judecătoare, Ana-Hermina Iancu și Eleni Cristina Marcu, alegând să susțină decizia Simonei Crăciunoiu, în ciuda tuturor probelor.

Mai nou, se aude că Pîrlog ar fi făcut o vizită în Franța, unde s-a întâlnit chiar cu Codruța Kovesi, șefa Parchetului European. Să fie oare un semn de îngrijorare că mâna legii se apropie de ei în cele din urmă?

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.