Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu și dubla măsură a nepotismului (P)

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu și dubla măsură a nepotismului (P)

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu și dubla măsură a nepotismului (P)

by June 1, 2024 0 comments

 

De când a intrat în viața politică, dar mai ales acum, în campania electorală, primarul userist Radu Mihaiu se prezintă ca fiind o icoană a corectitudinii și un adversar înverșunat al găștilor angajate în primărie. Este șocantă și hilara această ipostază de adversar al nepotismelor de orice fel pe care o îmbrățișează Mihaiu, întrucât trebuie reamintit că edilul Sectorului 2 se află încă de la începutul mandatului său în centrul unui scandal de nepotism. Nepotism pe care desigur primarul Mihaiu nu îl vede.

Bref, una din consiliere sale personale (și care, din postura de consilier personal al primarului, conduce si Compartimentul de Comunicare al Primăriei Sectorului 2, ceea ce nu e deloc legal), Maria Luiza Serabian-Pellegrini, a devenit consiliera lui Mihaiu, în 2020, atunci când era iubita unui consilier local USR chiar din Consiliul Local al Sectorului 2, Marius-Ovidiu Pellegrini. Cu ocazia unei conferințe de presă organizată de Radu Mihaiu în 27.10.2022,, a fost chestionat de jurnaliști despre acest caz de nepotism. Atunci, Mihaiu a oferit presei și opiniei publice niște cvasi explicați deloc convingătoare, de tipul mi-a mâncat cățelul tema, concluzionând sigur pe el: „Nu poate fi vorba de nepotism! Cei doioi, domnul Pellegrini și doamna Serabian, nu sunt căsătoriți. Și oricum ăsta e un subiect umflat artificial de consilierii locali ai PSD.” Aoleu, păi cum așa, domnule primar de la USR, partidul cel mai corect din galaxie?! Dacă cei doi nu sunt căsătoriți, atunci aceste intervenții ilegale pentru a o angaja pe iubita consilierului local USR Pellegrini nu sunt nici ilegale și nici imorale?! Și evident nici nu poate fi vorba de nepotism?! Niciodată, chiar în cazuri flagrante ca acesta, la primăria useristă a Sectorului 2, nu e vorba de nepotism. Nu! Nepotismul e la celelalte partide! Salvatorii României nu umblă cu nepotisme și favoritisme.

Intre timp, de la acea conferință de presă, din 27.10.2022, consilierul local USR, Marius-Ovidiu Pellegrini s-a căsătorit cu Maria-Luiza Serabian, consiliera primarului Radu Mihaiu. Pe cale de consecință, reluăm întrebările pentru primarul USR al Sectorului 2.

Domnule primar, Radu Mihaiu, consilierul local USR Marius-Ovidiu Pellegrini și consiliera dumneavoastră Maria-Luiza Serabian Pellegrini sunt căsătoriți legal, după cum lesne se poate observa și din numele doamnei. Nici acum nu se vede nepotismul, de acolo din fotoliul de edil pe care îl ocupați? De ce aplicați dubla măsură, domnule primar? Daca e în curtea USR, atunci nu e nici nepotism, nici corupție, e doar alb imaculat și rectitudine morală!  În schimb, dacă e la PSD, PNL, UDMR sau AUR, atunci e și nepotism grămadă, și corupție purulentă și în general e rău de tot și să vină DNA să îi ia, nu-i așa?!

Această dublă măsură pe care atât dumneavoastră domnule primar Radu Mihaiu o aplicați cât și ceilalți colegi ai dumneavoastră din USR, la un moment dat vi se va întoarce ca un bumerang. Iar atunci vă veți considera o biata victimă inocentă și asuprită de presa cea răuvoitoare și de căpcăunii de adversari politici. Ah, am uitat! Și victimizarea face parte din arsenalul nuclear al USR-ului.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.