Economic
Să-i refuzăm la pompă, cum au făcut ei anul trecut? Ungurii trec granița pentru aprovizionare
În Ungaria, prețul carburanților au explodat după ce Guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preț și a majorat accizele la combustibili. Astfel, mulți automobiliști ungari trec granița în Slovacia sau în România pentru a face plinul la prețuri
Read MoreNoua Media Group, o nouă ofertă mass-media
Un nou brand/curent media, va lua ființă pe tabloul presei românești, dar și în mediul social – media. O asociere de instituții media private, pe plan national și regional. Transilvania vine la București, iar Capitala se duce în inima Ardealului.
Read MoreCâciu încearcă să dreagă busuiocul. Va plăti sau nu OMV Petrom?
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, spune, la Euronews România, după ce grupul OMV a anunțat că va plăti taxa de solidaritate în Austria, impusă de UE, că a fost un anunț de „marketing de bursă” și a reamintit că „nu e
Read MoreReuters: România, a doua mare putere din regiune
Economia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine care stagnează, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din Rusia şi Ucraina, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Read MoreO veste mult așteptată! Enel pleacă din România
Francesco Starace, CEO şi director general al Enel, a explicat marți într-o conferință de presă de ce grupul Enel a decis să iasă anul viitor de pe piața din România, conform News.ro. „Am decis să ieşim din România pentru ca
Read MoreCu o medie netă de 6.000 de lei pe lună, IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România
IT-ul este, de câțiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condițiile în care media, la nivel național este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul acestui an. Pragurile salariale
Read MoreGuvernul a ratat, deja, PNRR. Restanțe mari în îndeplinirea criteriilor
Guvernul a îndeplinit doar 9 din cele 24 de jaloane și ținte din PNRR pe care le avea de realizat în trimestrul 3, adică până la sfârșitul lunii septembrie, potrivit unui raport al USR. „Printre jaloanele importante pe care Guvernul
Read MoreCCIB premiază miercuri cele mai performante firme din Bucureşti
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri ediţia a XXIX-a a evenimentului “Topul firmelor din Bucureşti”, la care participă, alături de manageri, şi reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, dar şi ai unor organizaţii neguvernamentale –
Read MoreBătaie de joc! O femeie obligată să plătească o factură de curent de peste 8000 de lei
O femeie din Prahova, clientă Electrica, s-a trezit cu o factură de 8.300 de lei pe care trebuie să o achite deşi, în urma unor sesizări pe care le-a făcut, ANRE și ANPC i-au dat dreptate. În acest caz, ar
Read MoreBursa de Valori Bucureşti premiază joi cele 15 companii antreprenoriale de succes din 2022
Cele 15 companii antreprenoriale de succes, finaliste ale ediţiei a V-a a programului Made in Romania organizat de Bursa de Valori Bucureşti, vor fi anunţate public şi premiate joi în cadrul Galei Made in Romania. Publicul a votat, iar primele
Read More