
Social
De Ziua Culturii Naționale! Să-l omagiem pe poetul nostru național, Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită de ziua de naștere a marelui poet, Mihai Eminescu, se arată foarte săracă în manifestări și total neinteresantă pentru Guvernul României. Nu mai este campanie electorală, nu este nici plen în Parlament, deci, nu există niciun
Read MoreNicușor Dan: Apă caldă și căldură pentru București, din 2023
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că în doi ani de zile bucureștenii vor simți o diferență în ceea ce privește furnizarea energiei termice. Durează atât de mult deoarece, spune primarul, accesarea fondurilor europene cere timp. „În prima conferință de presă
Read MoreCa după război! Cel mai mare număr de morți înregistrat într-o lună
Numărul de decese a crescut vertiginos în România în luna noiembrie a anului trecut. Potrivit Institutului Național de Statistică, peste 34.000 de persoane au murit în țara noastră în urmă cu două luni – cu peste 14.000 mai mulți decât
Read MoreLupta pentru combaterea covid-19. Biserica se va implica în campania de informare în mediul rural
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat, marți, cum se va face vaccinarea în mediul rural și cum ar putea implica preoții pentru a-i convinge pe enoriași să se vaccineze. “Este important ca în aceste localități să se
Read MoreTOP 5 obiceiuri BUNE pe care să le ai în 2021
Probabil 2020 nu a fost un an ușor nici pentru tine, așa că e normal să-ți dorești să începi noul an în forță. Viața ta se poate îmbunătăți considerabil din momentul în care alegi să faci câteva mici schimbări în
Read More3 riscuri la care te expui când porți încălțăminte de slabă calitate
Încălțămintea pe care o purtăm este menită să se potrivească garderobei adoptate, dar și personalității proprii. Suntem tentați să alegem pantofi care nu sunt comozi, doar pentru că arată bine sau pentru că se potrivesc unei ținute. Facem asta deși
Read MorePavajul din travertin în finisaje exterioare: Sfaturi practice
Piatra naturală este un material excelent pentru pavaje, având avantajul de a fi rezistentă și a puncta foarte bine și la capitolul estetic. Mai mult de atât, se potrivește oricărui stil, fie ce e vorba de unul rustic sau unul
Read MoreSe apropie vaccinarea anti-covid. Mai întâi demnitarii, apoi funcționarii și în final, prostimea
Ministerul Sănătății a trimis către toate ministerele din Guvern o circulară prin care cere ca fiecare instituție să întocmească liste cu angajații care doresc să se vaccineze cu vaccinul anti-Covid care va veni în România la finalul lunii decembrie, potrivit
Read MoreA luat, din nou foc, România. Zece morți în noul ”Colectiv” de la Piatra Neamț
Zece pacienți bolnavi de Covid-19 au murit sâmbătă seara în incendiul izbucnit la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, iar alte șapte persoane, printre care și medicul de gardă, au fost răniți grav. Șase răniți au fost
Read MoreDin grija PSD pentru oameni! Spitalul Județean Giurgiu nu și-ar mai fi plătit lumina și căldura de un an de zile
Fosta conducere a Consiliului Județean Giurgiu ar fi lăsat o gaură financiară imensă la Spitalul Județean, în plină pandemie de coronavirus. Potrivit dictonului ”după noi potopul”, Spitalul Județean, controlat politic, ar fi angajat cheltuieli nejustificate, care nu au acoperit mizeria
Read More