
Tag "alde"
Noul Cod Penal a trecut de Parlament. Opoziția îl va ataca la Curtea Constituțională
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege PSD-ALDE de modificare a Codului Penal, după o procedură accelerată în Parlament. Votul a fost unul la limită și cu emoții pentru cei de la PSD,
Read MoreTraian Băsescu, de unul singur în Senat. Alți doi colegi au trecut la ALDE
Fostul președinte Traian Băsescu se află într-o situație ingrată, la Senat. După ce a rămas fără numărul necesar de senatori pentru a forma grupul parlamentar, acum alți doi senatori PMP au trecut la ALDE. Este vorba despre senatorii Dorin Bădulescu
Read MoreCum vrea Liviu Dragnea să controleze viitorul României
Proiectul Guvernului „instituie obligaţia“ elaborării unui document numit „Strategia 2040”, care va realiza strategia de dezvoltare economică şi socială a României, potrivit adevărul.ro. Organismul care se va ocupa de realizarea strategiei va fi o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor,
Read MoreDan Gheorghe (PNL): Cum ne vinde PSD pentru câțiva arginți
PNL a decis să atace la CCR legea privind înființarea Liceului Teologic de la Târgu Mureș, în condițiile în care există o decizie judecătorească privind funcționarea ilegală a acestei unități școlare, precum și 2 dosare penale, pe rol, privind suspiciuni
Read MoreViorica Dancila, numita premier. Iohannis: Am decis sa mai dau o sansa PSD
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat miercuri seara ca a decis sa o desemneze pe Viorica Dancila, nominalizata de PSD, pentru functia de prim ministru, invocand Constitutia, deciziile Curtii Constitutionale si “aritmetica parlamentara”, potrivit Hotnews.ro. “In primul rand, aceasta decizie trebuie
Read MoreTraian Basescu i-a prezentat doua propuneri de premier lui Iohannis: Muresan si Tomac
Traian Basescu s-a prezentat cu doua propuneri de premier la Palatul Cotroceni – Siegfried Muresan si Eugen Tomac – afirmand ca, daca prima varianta va fi respinsa de Parlament, a doua va trece cu siguranta, deoarece niciun parlamentar nu doreste
Read MoreUn apropiat al lui Dragnea ameninta cu demiterea premierului Tudose
Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat pentru Mediafax, referitor la situatia din PSD, ca a aparut “o ruptura” intre Liviu Dragnea si Mihai Tudose, pe care acestia, in loc sa o acopere, o adancesc. In opinia lui Buzatu, daca
Read MoreScandal în comisia pentru modificarea legilor justiției. Liberalii s-au retras din ședință
Parlamentarii PNL au decis să se retragă de la dezbaterile de miercuri pe proiectul legilor justiției, din comisia specială condusă de Florin Iordache. Gestul liberalilor vine după o serie de propuneri respinse și de schimburi de replici dure cu reprezentanții
Read MoreVictor Ponta pleaca din PSD: Din septembrie voi activa intr-un alt partid
Victor Ponta sustine, intr-un comentariu la o postare pe Facebook, ca din septembrie va face politica intr-un partid nou, care in prezent nu este in parlament, dupa ce a fost exclus din PSD. “Nu am fost niciodata in alt partid
Read MoreFără emoții! Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Mihai Tudose
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat la ora 20.00 ca l-a desemnat pe Mihai Tudose, propunerea PSD-ALDE, drept viitor premier. Iohannis si-a motivat decizia spunand ca Romania e in criza politica, iar aceasta criza “dauneaza grav Romaniei”. Iohannis a cerut partidelor
Read More