Vlad Moisescu, omul din stenograme care vorbea de grupul infractional din jurul lui Antonescu
by admin October 19, 2012 0 comments
Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a dat de înţeles că Vlad Moisescu, înlăturat de la şefia PNL sector 1, este acelaşi “Vlad” din stenogramele cazului “Dobre” care vorbea de USL ca de un “grup infracţional organizat”, notează Newsin. “Vă aduc aminte că în stenogramele dosarului lui Victor Paul Dobre apărea un Vlad care vorbea de un grup infracţional organizat, un discurs băsist. Noi ştim cine e Vlad”, a spus el la Antena 3. “Domnul Crin Antonescu şi-a spus părerea încă de atunci. Consiliul Naţional Executiv va lua o decizie formală (de a-l înlătura pe Moisescu, n.r.)”, a adăugat Mihalache.
Potrivit interceptărilor, Victor Paul Dobre, ministru al Administraţiei, se plânge că este sabotat de proprii colegi, care îl vor scos din Guvern. Potrivit referatului procurorilor, în ziua de 03.08.2012, la ora 20:53:05, Victor Paul Dobre discută cu o persoană “V”, în următorul sens:
“Victor Paul Dobre: Salut! Azi, cât eram pe drum, a fost o video-conferinţă a înaltei conduceri cu filialele.
V: Am auzit, da.
Victor Paul Dobre: Crin l-a re-mandatat pe Daniel. Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob: că n-am semnat, că nu am făcut, că nu ştiu ce.
Victor Paul Dobre: Cretini! Am vorbit cu Chiţoiu. Zic: „Daniele, ce ştii?” Zice: „Ştii că Crin şi cu Ponta au hotărât că e mai bine, nu ştiu ce.” Zic: „Bine.” Deci, eu cred că până duminică îmi dau demisia şi îmi văd de concediu.
V: Mamă-mamă!
Victor Paul Dobre: Îţi spun eu ce vor: vor să dea Ordonanţe, să facă o nebunie întreagă.
V: Nu pot să cred!
Victor Paul Dobre: Da, da! Să facă o Ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste, o nebunie întreagă.
V: Victore, hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune!
Victor Paul Dobre: Cum?
V: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!”

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.