Camera Deputatilor a votat impotriva proiectului PDL de reducere a CAS cu 5%
by Ancheteonline June 18, 2014 0 commentsCamera Deputatilor a respins, marti, proiectul initiat de PDL si sustinut de PNL in care se prevedea reducerea CAS cu 5%. Victor Ponta a sustinut aceeasi masura dar acesta are propriul sau proiect pe aceasta tema, care va fi trimis miercuri, in Parlament. Ramane de vazut daca proiectul sau va fi votat de partidele de dreapta, relateaza ziare.com.
Victor Paul Dobre, unul dintre viceliderii grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, a precizat pentru Ziare.com ca asteapta ca proiectul Guvernului sa ajunga in Parlament. “Sa vedem mai intai daca il trimite, apoi mai discutam”, a mentionat politicianul.
Intrebat daca va vota propunerea echipei conduse de premier, Victor Paul Dobre a mentionat ca nu se poate pronunta momentan, avand in vedere ca nu are in fata varianta finala. Totusi, deputatul PNL a sustinut ca a sprijinit proiectul PDL prin care se cerea reducerea CAS cu 5%. “L-am sustinut in plen”, a punctat acesta.
PSD a criticat planul de reducere a CAS cu 5% propus de PDL.
Deputatii PSD au apreciat ca initiativa reducerii CAS cu 5% pentru angajator, pe baza proiectului initiat de PDL, este populista si ca nu este insotita de o analiza de impact. Democrat-liberalii si reprezentantii PNL au sustinut ca acesta va conduce la crearea mai multor locuri de munca.
In timpul dezbaterilor, politicienii de dreapta au amintit ca masura a fost anuntata si sustinuta chiar de premierul Victor Ponta, seful social-democratilor. Pentru a mentine un echilibru bugetar, PDL a aratat in proiect ca scaderea contributiilor sociale poate fi coroborata cu taxarea cu 30% a veniturilor depistate de ANAF ca ar fi obtinute in urma evaziunii fiscale.
Andreea Paul: O bomba cu efect intarziat
Deputatul Andreea Paul atrage atentia ca Victor Ponta a mentionat ca Guvernul poate acoperi “gaura” din buget rezultata in urma reducerii CAS, in ultimele trei luni din 2014, insa nu a facut nicio referire la ce se va intampla in 2015. In consecinta, ea a apreciat ca masura este una electorala si ca se transforma intr-o capcana sociala.
“CAS trebuie diminuat cu o fundamentare bugetara sanatoasa. Politica fiscala a Guvernului este pregatita pe genunchi, cu ochii atintiti doar spre alegerile din toamna. Capcana diminuarii CAS pe care ne-o propune Ponta fara o justa pregatire este bomba cu efect intarziat.
Guvernul ne spune sa dormim linistiti fiindca are acoperire pentru ultimele 3 luni din acest an, adica in plina campanie electorala, dar nu spune nimic despre anul urmator. De ce? E linistea electorala cumparata cu minciuna, inainte de furtuna fiscala care va exploda la adoptarea noului buget pentru anul 2015, imediat dupa alegerile prezidentiale”, a scris pe blog Andreea Paul.
Ea sustine ca pentru a stimula crearea de noi locuri de munca mai bine platite si pentru a diminua evaziunea fiscala din munca la negru trebuie sa reducem CAS cu 5 puncte procentuale la angajator in paralel cu alte trei masuri:
– plafonarea bazei de calcul a tuturor contributiilor sociale la 3 salarii medii pe economie;
– reducerea bazei impozabile pentru salariile mici cu deducerea personala;
– extinderea scutirii de impozit a profitului reinvestit.
De asemenea, echilibrele bugetare mai pot fi obtinute prin alte doua cai:
– cresterea eficientei cheltuielilor publice;
– imbunatatirea colectarii veniturilor.
Ialomitianu il critica pe Ponta
Fostul ministru de Finante, Gheorghe Ialomitianu, a subliniat faptul ca Guvernul Ponta nu va adopta reducerea CAS cu 5 puncte procentuale prin ordonanta de urgenta, asa cum a facut cu scutirea de impozit la profitul reinvestit, astfel ca se leapada de raspundere.
“Este posibil ca in momentul intocmirii bugetului pe 2015 sa ne trezim cu noi impozite si taxe. (…) Daca masura de reducere a contributiilor sociale cu 5% va fi gestionata in mod responsabil, ea nu va afecta tintele de deficit bugetar. Mai mult decat atat, pe termen mediu vor fi incasari mai mari la buget prin cresterea numarului de locuri de munca”, a scris pe blog Gheorghe Ialomitianu.
De asemenea, el considera ca proiectul PDL de reducere a CAS a fost ignorat de Guvern “deoarece ar fi lovit in clientela PSD care profita din plin de sustragerea de la plata impozitelor si taxelor datorate”.
Reducerea CAS, din octombrie
Premierul Victor Ponta a precizat ca proiectul privind reducerea cu 5 puncte procentuale a contributiilor de asigurari sociale platite de angajator va pleca miercuri din Guvern spre Parlament.
Premierul se asteapta ca acest proiect sa fie votat in unanimitate, deoarece parlamentarii “sunt mai stabili si mai seriosi”. Potrivit acestuia, coalitia de guvernare va vota pentru reducerea CAS.
Masura ar urma sa intre in vigoare de la 1 octombrie.Intrebat insa daca reducerea CAS din octombrie are acordul FMI, premierul a raspuns ca nu exista nici acord, nici dezacord, deoarece Fondul solicita doar respectarea tintelor macroeconomice, iar cand au fost taiate salariile si pensiile nu a existat nici atunci un acord al Fondului.
El a asigurat ca impactul masurii va fi acoperit strict din incasari bugetare.
Totusi, Ialomitianu crede ca, daca masura va afecta stabilitatea financiara a Romaniei, “Victor Ponta va da vina pe Parlament, spunand ca nu are nici o responsabilitate, desi majoritatea este asigurata de catre PSD. In schimb, in campania electorala, Victor Ponta isi va aroga meritele acestei masuri”.
Critici au venit si din partea liderului PNL, Klaus Iohannis, care a spus ca masura este o noua “electorata” pentru mediul de afaceri. In plus, democrat-liberalul Catalin Predoiu a sustinut ca, fara masuri care sa o sustina, aceasta reducere e dovada de “iresponsabilitate”.

No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.