Tag "mircea negulescu"

Laura Kovesi, pusă sub acuzare în al doilea dosar penal: constituire de grup infracțional organizat și represiune nedreaptă

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie a pus-o sub urmărire penală pe Laura Codruţa Kovesi într-un al doilea dosar penal, potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3. Fosta şefă a DNA este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă,

Read More

În sfârșit! Unitatea de ”elită” a DNA Ploiești desființată pentru abuz în serviciu

Procurorul șef adjunct al DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcției, a trimis Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea avizului de revocare din funcție a fostului șef al DNA Ploiești Lucian Onea, suspendat din funcție în urma

Read More

Parchetul General confirmă: Procurori ai DNA au falsificat probe și documente

În urma numeroaselor solicitări din partea jurnaliștilor și a dezbaterilor existente în spațiul public referitoare la unul dintre dosarele aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul

Read More

Halucinant: Anchetă DNA cu cătușele pe masă și cu pistolul în piept

Omul de afaceri Răzvan Alexe a afirmat joi că fostul procuror Mircea Negulescu ”ne ancheta cu cătuşele pe masă, ne puneau pistolul în piept, ne uda saltelele la arest ca să nu avem unde să dormim”. Alexe a fost audiat

Read More