Archive

Internaționalul ceh Frantisek Rajtoral s-a sinucis la 31 de ani

Fundașul din lotul naționalei Cehiei, Frantisek Rajtoral, a murit duminică, la vârsta de 31 de ani. Fundașul ceh Frantisek Rajtoral a fost găsit mort duminică, în domiciliul său din Turcia. El evolua la echipa turcă Gaziantepspor din 2016, petrecând șapte

Read More

Primarul municipiului Deva, condamnat la ani grei de puscarie pentru ca a fost prins beat la volan

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului. În 2013, Mircia Muntean

Read More

Scandal la liberalii aradeni. Gheorghe Falca, dat pe mana Curtii de Arbitraj a PNL

Biroul Politic Național al PNL a decis luni, 24 aprilie, sesizarea Curţii de Arbitraj a PNL cu privire la Gheorghe Falcă şi modul în care acesta a câştigat alegerile interne în filiala judeţeană Arad, potrivit stiripesurse.ro. Alegerile în organizaţia judeţeană

Read More

Liviu Dragnea ramane cu condamnarea definitiva in dosarul “Referendumul”

Un complet de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins luni contestatia la executare depusa de presedintele PSD, Liviu Dragnea, impotriva condamnarii la doi ani inchisoare cu suspendare primite in dosarul ‘Referendumul’, anunta Agerpres. Decizia

Read More

Alegeri la PNL Alba: Mircea Hava, un nou mandat de presedinte. Visurile de preamarire ale deputatului Florin Roman s-au naruit

Una dintre cele mai puternice organizatii ale PNL din tara, Alba si-a consumat, in weekend un nou rand de alegeri pentru conducerea sa. Mircea Hava, baronul Ardealului,  a fost ales pentru un nou mandat. Nu a fost nicio surpriza notabila.

Read More

Alegeri Franta. Emmanuel Macron si Marine Le Pen, in turul 2

Emmanuel Macron, candidatul miscarii de centru En Marche!, este castigatorul primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta, cu 23,75% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale definitive anuntate luni dimineata de ministerul francez de Interne, potrivit Hotnews.ro. Macron se va confrunta in

Read More

România a încheiat Campionatele Europene de la Cluj pe locul 2

România a încheiat cu un total de 4 medalii, două de aur, una de argint și una de bronz, Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, fiind depășită în clasamentul pe medalii doar de Rusia. Rusia a obținut la Cluj 8 medalii,

Read More

România se menține în Grupa Mondială II

Echipa României își păstrează locul în Grupa Mondială II a Fed Cup, după ce a învins formația Marii Britanii în meci de baraj, duminică, la Tenis Club IDU din Mamaia, scor 3-1, prin punctul adus de Irina Begu, care a

Read More

Gheorghe Falca risca sa iasa pe locul doi. Desi a candidat de unul singur la sefia PNL Arad

Spectacol grotesc la sedinta de alegere a presedintelui PNL Arad. Dupa ce si-a eliminat concurentii, prin metode nestatutare si decizii luate pe sub masa, Gheorghe Falca s-a gasim singurul candidat pentru un nou mandat de sef al organizatiei. Asta, desi,

Read More

Intalnire de gradul zero a liberalilor ardeleni. Noi cu cine votam?

Reprezentantii filialelor PNL din Ardeal – lideri, alesi locali si parlamentari – se vor intalni vineri, de la ora 12.00, la Cluj-Napoca, pentru a decide pe cine vor sustine la sefia partidului la Congresul din iunie, au precizat surse din

Read More