Lideri ai Aliantei Romania Dreapta migreaza in provincie si strainatate pentru a candida la parlamentare

Lideri ai Aliantei Romania Dreapta migreaza in provincie si strainatate pentru a candida la parlamentare

by September 26, 2012 0 comments

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu urmează să candideze pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Vaslui, acesta nemaidorind să opteze pentru Argeş, în timp ce preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, va candida în Târgovişte, potrivit unor surse din conducerea PDL. Pe de altă parte, recent, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a declarat recent pentru NewsIn că ,,sigur” va candida la alegerile parlamentare, doar că încă nu s-a decis dacă va opta pentru un colegiu din Bucureşti, diaspora sau teritoriu.

Surse din PDL spun însă că Teodor Baconschi înclină în acest moment către colegiul la Senat care cuprinde Europa şi Europa de Est. Problema este că acest colegiu este ocupat în prezent de Viorel Badea, care a revenit la PDL, el anunţând public că va candida tot aici. Rămâne de văzut pe cine va alege partidul pentru acest post râvnit având în vedere inclusiv că aceste colegii de diaspora sunt căutate în PDL pentru că românii din străinătate sunt anti-USL, acesta fiind de fapt şi motivul real pentru care Badea a revenit la PDL, asigurându-şi realegerea.

Şi preşedinta organizaţiei de Femei a PDL, Cristina Trăilă, intenţionează să candideze la alegerile din 9 decembrie, nedorind însă să precizeze exact colegiul în care va candida.  Trăilă a candidat în 2008 într-un colegiu din Bucureşti, în sectorul 5, dar a pierdut. Fiind întrebată dacă va candida, Trăilă a spus că da, menţionând că încă nu sunt stabilite colegiile. ,,Da. Deocamdată nu sunt stabilite ( colegiile n.r.), oricum noi avem totul la nivel de propunere. Deci nu avem, niciunii dintre noi nu avem stabilită candidatura foarte exact. De principiu rămân la mine în colegiu ( colegiul 21 n.r.), dar vom vedea. Nu vă pot spune cu siguranţă acest lucru atâta vreme cât totuşi avem nişte criterii pe care toată lumea trebuie să le respecte”, a precizat Cristina Trăilă pentru NewsIn.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<