Posts From admin
DNA efectuează percheziţii la Ministerul Educaţiei
Procurorii DNA efectuează, luni, percheziţii la Ministerul Educaţiei, potrivit România TV. Vizate sunt mai multe proiecte POSDRU derulate în perioada 2008-2009.
Read MoreMai mulţi primari PDL şi PNL şi-au depus adeziunile şi s-au înscris în filiala PSD Neamţ
Zeci de aleşi locali, între care 26 de primari PDL şi PNL, şi-au depus adeziunile şi s-au înscris în filiala PSD Neamţ, a declarat pentru AGERPRES deputatul Ioan Munteanu, vicepreşedinte al organizaţiei. Alături de primari s-au înscris în PSD şi
Read MoreComunicatul Gabrielei Firea cu privire la acuzaţiile de discriminare la adresa lui Klaus Iohannis
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a discutat în şedinţa de luni sesizările pe numele purtărorului de cuvânt al PSD Gabriela Firea. Aceasta nu a putut fi prezentă la şedinţă, însă a ţinut să transmită un comunicat de presă prin care
Read MoreCe măsuri suplimentare ia DNA-ul în dosarul de corupţie al lui Aristotel Căncescu
Potrivit stiripesurse.ro, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar: – pe o durată de 30 zile, începând de la data de 07 octombrie până
Read MoreTurcia permite SUA să folosească bazele sale aeriene în lupta contra Statului Islamic
Turcia a acceptat să permită SUA să folosească bazele sale militare în campania împotriva jihadiștilor Statului Islamic, a declarat consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Susan Rice, relatează BBC News.
Read MoreProgramul “Prima Casă” a fost extins. Ministerul Finanţelor a suplimentat plafonul cu 135,5 milioane de lei
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat vineri alocarea suplimentară a unei sume de 135,5 milioane lei către băncile comerciale incluse în Programul Prima Casă, în vederea creşterii plafonului general de garantare, se arată într-un comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Darius-Bogdan
Read MoreCredincioşii o sărbătoresc pe 14 octombrie (marţi) pe Sf. Cuv. Parascheva
SFANTA PARASCHEVA: În data de 14 octombrie a fiecărui an se celebrează Sfânta Parascheva, cunoscută popular ca “Sfânta Vineri de Toamnă”. În această zi se ţine post, nu se munceşte şi în tradiţia românească este ziua în care se prezice starea
Read MorePrim-procurorul din Bihor mergea la prostituate pe banii evazioniştilor
Prim-procurorul din Bihor, arestat în urmă cu câteva zile, ar fi primit drept mită mai multe partide de sex cu prostituate plătite de un evazionist, informează România TV. Mai mult, în referatul anchetatorilor apare faptul că Vasile Constantin Popa îi amenința
Read MoreZeci de AMENZI, oameni reţinuţi şi interdicţii pe stadioane după meciul România- Ungaria
Zeci de suporteri au fost sancţionaţi după incidentele violente care s-au produs la meciul ROMÂNIA-UNGARIA (scor 1-1), disputat sâmbătă seara, pe Arena Naţională, citează româniatv.net. Inspectoratul General al Jandarmeriei a anunţat duminică sancţiunile care au fost date după meciul România-Ungaria,
Read MoreIon Cristoiu despre Victor Ponta si Traian Basescu: „E vorba de un mare blat”
Jurnalistul şi analistul Ion Cristoiu face acuzaţii grave pe blogul personal. Acesta susţine că între Victor Ponta şi Traian Băsescu ar exista un blat. Mai mult, Cristoiu susţine că în campania electorală sunt implicate instituţii ale statului, iar “Structurile” au
Read More
