Mihai Necolaiciuc, adus din SUA

Mihai Necolaiciuc, adus din SUA

by April 20, 2011 0 comments

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost adus, miercuri, in Romania, el fiind transportat cu duba politiei direct la Judecatoria Sectorului 1, pentru a i se confirma mandatele de arestare emise in fiecare dintre cele trei dosare pe care le are. Mihai Necolaiciuc s-a aflat in custodia autoritatilor americane timp de aproape doi ani. El a fost arestat in vederea extradarii in iunie 2009, dupa acuzatii de incalcare a reglementarilor privitoare la imigratie.
In cazul fostului director al Cailor Ferate, au fost inaintate autoritatilor din SUA trei cereri de extradare, iar la Bucuresti procurorii anticoruptie au dispus pana acum trimiterea sa in judecata in trei dosare.
Mihai Necolaiciuc a fost director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane in perioada iulie 2000 – octombrie 2003. Deoarece s-a sustras urmaririi penale pe tot parcursul acesteia, in martie 2007, Judecatoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventiva a inculpatului, fiind emise mandatul european de arestare si mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii.
Mihai Necolaiciuc este acuzat de mai multe infractiuni, printre care si abuz in serviciu, care au produs un prejudiciu CFR, societate comerciala cu capital de stat, de circa 55 de milioane de euro.
DNA sustine ca fostul director CFR a traficat resursele financiare si activele companiei in folosul unor societati comerciale private si a achizitionat ilegal produse inutile la preturi supraevaluate. De asemenea, el ar fi scos nelegal din functiune si valorificat peste 23.000 de vagoane si peste o mie de locomotive necasate si neevaluate, care au fost vandute catre diverse firme la pret de fier vechi.
Mihai Necolaiciuc mai este acuzat si in alte dosare aflate in lucru la DNA pentru infractiuni similare celor pentru care a fost deja deferit justitiei.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<