Presedintele CJ Timis, acuzat de conflict de interese

Presedintele CJ Timis, acuzat de conflict de interese

by May 26, 2011 0 comments

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a descoperit ca presedintele Consiliului Judetean Timis, democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc, a atribuit un contract din bani publici unei societati comerciale (Ornella Design SRL) unde actionari sunt sotia, fiica si ginerele sau. In plus, Ornella Design SRL are un contract pe o perioada nelimitata privind tiparirea de materiale cu Muzeul de Arta Timisoara, institutie aflata sub autoritatea CJ Timis. ANI a constatat ca presedintele CJ Timis s-a aflat in conflict de interese si solicita eliberarea lui din functie.

Inspectorii de integritate sustin ca SC Ornella Design SRL, unde actionari sunt Lucia Valentina Ostaficiuc (sotie), Diana Ornella Andreescu (fiica) si Codrin Razvan Andreescu (ginere) a avut relatii contractuale cu Muzeul de Arta Timisoara, institutie publica aflata sub autoritatea Consiliului Judetean Timis, prin incheierea pe o perioada nelimitata a contractului de furnizare nr. 14/13.10.2010, avand ca obiect servicii de tiparire pe baza comenzilor ferme ale autoritatii contractante.

In 2008, printr-un contract aprobat si semnat Constantin Ostaficiuc, CJ Timis a concesionat societatii Ornella Design SRL, prin negociere directa o parcela din perimetrul Parcului Tehnologic si Industrial Timisoara.

Contractul de concesiune prevedea exploatarea unei parcele de teren in suprafata de 816 mp situata in Parcul Tehnologic si Industrial Timisoara, pe o durata de concesiune de 49 de ani, la valoarea unei redevente de 4,2 euro/mp/an + TVA.

Ulterior, Constantin Ostaficiuc a semnat o Conventie prin care SC Ornella Design SRL primea mai multe beneficii cu titlul gratuit, cum ar fi: salubrizare si intretinere drumuri, spatii verzi comune si curatenie spatiu public, iluminat stradal si perimetral, paza si protectie a zonelor comune si a perimetrului parcului, parcare gratuita, promovare firma concesionara, precum si scutirea de la plata redeventei in valoare de de 4,2 euro/mp/an + TVA, pe o perioada de 19 luni.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.