Viceprimarul din Oradea a inchiriat un imobil colegului sau din UDMR, deputatul Petru Lakatos

Viceprimarul din Oradea a inchiriat un imobil colegului sau din UDMR, deputatul Petru Lakatos

by November 4, 2011 0 comments

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul in legatura cu savarsirea de catre viceprimarul municipiului Oradea, Biro Rozalia Ibolya, a infractiunii de conflict de interese si a altor fapte de natura penala, dupa ce aceasta a incheiat un contract privind inchirierea unui imobil cu o fundatie condusa de deputatul UDMR Petru Lakatos, la care viceprimarul este membru fondator.
Potrivit unui comunicat al ANI, Biro Rozalia Ibolya exercita, in prezent, cel de-al treilea mandat consecutiv de viceprimar al municipiului Oradea, iar incepand cu data de 1 februarie 2003, este membru fondator al Fundatiei Partium – Partium Alapitvany.
La data de 14 februarie 2006, Primaria Oradea, reprezentata de viceprimarul Biro Rozalia Ibolya, a incheiat cu Fundatia Partium – Partium Alapitvany, reprezentata prin presedintele Petru Lakatos (deputat UDMR), contractul nr. 54116/14.02.2006, avand ca obiect inchirierea unui bun imobil situat in Oradea.
La data incheierii contractului de inchiriere, conform datelor inscrise in evidentele Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, imobilul nu se afla in proprietatea Primariei Oradea.
Acest imobil a fost trecut, la data de 29.03.2007, prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 239, in proprietatea Municipiului Oradea.
Avand in vedere cele constatate, ANI a sesizat organele judiciare competente, cu privire la posibila savarsire de catre Biro Rozalia Ibolya a infractiunii de conflict de interese si a altor fapte de natura penala.
De asemenea, ANI a demarat procedurile in vederea anularii contractelor incheiate cu incalcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din functie, precum si interdictia de a mai ocupa o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data ramanerii definitive a raportului, ori, dupa caz, constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarilor aplicabile demnitatii si functiei respective

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.