Cezar Preda scoate la iveala batalia din PDL pentru un post de conducere la Transelectrica

Cezar Preda scoate la iveala batalia din PDL pentru un post de conducere la Transelectrica

by February 20, 2012 1 comment

Sefii unor institutii ca AM POSDRU sau Transelectrica trebuie numiti in functie de competenta, nu dupa criteriul politic, spune, la RFI, deputatul PDL Cezar Preda. “Atatea lupte ce erau prin Modrogan in zilele alea, cine pe cine sa si-l puna, dupa ce domnul Hahaianu si-a dat demisia (de la Transelectrica)!”, povesteste parlamentarul. Cezar Preda considera ca “in ceea ce priveste aceasta miscare in salarizare pentru a grabi sau mari ritmul accesarii fondurilor europene, iarasi este o chestiune neserioasa, pentru ca ea vine din profesionalismul oamenilor de acolo, nu din salarizarea lor, din cei care au fost dusi acolo. Nu vedeti ca si in problema celei in pixul careia au stat 3,4 miliarde de euro (Carmen Ionel, directorul general AM POSDRU-n.r.) nu s-a intamplat decat o simpla ‘pleaca acasa, ca ne-ai pacalit!’

Co-presedintele USL, Victor Ponta, a trimis o scrisoare deschisa premierului Mihai Razvan Ungureanu si presedintelui PDL, Emil Boc, pe tema fondurilor europene. Ponta propune intre altele revenirea la salarizarea speciala pentru cei care lucreaza in domeniul fondurilor europene, precum si un pact politic pe acest subiect.

Deputatul PDL Cezar Preda crede ca “ar trebui sa fim foarte sceptici cand se fac asemenea propuneri”. “Nu ca nu mi-as dori asa ceva, mi-as dori din tot sufletul sa vad o Opozitie constienta, responsabilizata de situatia in care ne aflam, dar nu cred in asa ceva. Sa dea Dumnezeu sa aiba nu numai intentii declarative prin scrisori bune, ci si chiar dorinte serioase! Nu cred”, spune parlamentarul democrat-liberal.

Cezar Preda considera ca “in ceea ce priveste aceasta miscare in salarizare pentru a grabi sau mari ritmul accesarii fondurilor europene, iarasi este o chestiune neserioasa, pentru ca ea vine din profesionalismul oamenilor de acolo, nu din salarizarea lor, din cei care au fost dusi acolo. Nu vedeti ca si in problema celei in pixul careia au stat 3,4 miliarde de euro (Carmen Ionel, directorul general AM POSDRU-n.r.) nu s-a intamplat decat o simpla ‘pleaca acasa, ca ne-ai pacalit!’. O tara de 21 de milioane de locuitori nu sta in pixul unei femei sau unui om, unui functionar, pus acolo politic, asumat politic de cineva, care la un moment dat spune dom’le, noi am blocat 3,4 miliarde si tu pleci acasa si pentru asta, ca sa le deblocam, in afara ca te schimbam pe tine, uite mai vine si domnul Ponta si zice sa marim salariile … Asta-i neseriozitate!”.

Facebook Comments

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. rodica
    #1 rodica 2 March, 2012, 22:05

    D-le Cezar Preda,intreaga strategie a partidului dvs.,PDL,s-a oprit ,aproape exclusiv,la nivelul intentiilor declarative.Cat despre dorinte serioase,ce sa mai vorbim?Toate se oglindesc in starea deplorabila in care se afla tara.Puterea actioneaza asemenea unui cor,in care fiecare membru se cazneste sa prinda tonalitatea corecta.Este imposibil de ajuns la unison,avand in vedere faptul ca dirijorul este surd si afon.Victimele sigure suntem noi,romanii de rand.Daca aveti ureche muzicala,de ce nu incercati sa gasiti un alt ansamblu?Cateodata diferenta o poate face un simplu semiton…

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.