ANI: Judecatorii CCR, Augustin Zegrean si Iulia Motoc, nu sunt in stare de incompatibilitate

ANI: Judecatorii CCR, Augustin Zegrean si Iulia Motoc, nu sunt in stare de incompatibilitate

by June 27, 2012 0 comments

Judecatorii Curtii Constitutionale Augustin Zegrean si Iulia Motoc “nu se afla in nicio situatie prevazuta de Legea 176/2010, referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilitatilor, conflictelor de interese sau la existenta unor diferente semnificative nejustificate intre averea dobandita si veniturile realizate”, informeaza Agentia Nationala de Integritate (ANI) intr-un comunicat, cu privire la afirmatiile ministrului Justitiei, Titus Corlatean , care a sustinut ca cei doi judecatori ai CCR sunt in stare de incompatibilitate.ANI a transmis miercuri seara un comunicat de presa  cu “precizari privind solicitarile mass-media in baza Legii 544/2001, referitoare la afirmatiile domnului Titus CORLATEAN, Ministrul Justitiei, efectuate astazi, 27 iunie a.c., in cadrul emisiunii “Ultima Ora”, difuzata la postul de televiziune Romania TV (RTV)”.

Avand in vedere solicitarile formulate de mass-media in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Agentia Nationala de Integritate face urmatoarele precizari:

  • Domnul judecator Augustin ZEGREAN si doamna judecator Iulia MOTOC nu se afla in nicio situatie prevazuta de Legea 176 /2010, referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilitatilor, conflictelor de interese sau la existenta unor diferente semnificative nejustificate intre averea dobandita si veniturile realizate.
  • Precizam faptul ca pe rolul Agentiei Nationale de Integritate nu exista niciun dosar de evaluare in curs, referitor la domnul judecator Augustin ZEGREAN, respectiv la doamna judecator Iulia MOTOC.

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a confirmat, intr-o interventie telefonica la Romania TV, ca “din punctul de vedere al ANI, judecatoarea Iulia Motoc nu se afla in nicio situatie de incompatibilitate”.

Declaratiile lui Horia Georgescu:

  • Nu Ministerul Justitiei stabileste cine este incompatibil sau nu in Romania
  • Comunicatul ANI este foarte clar. Din punctul nostru de vedere, Iulia Motoc nu se afla in nicio situatie de incompatibilitate.
  • Nu pot sa comentez in plus fata de ceea ce a transmis deja ANI.
  • Daca persoana care participa in astfel de organizatii este platita, atunci situatia de schimba.
Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.