CSM catre noul ministru al Justitiei: Trebuie semnat de urgenta un Pact pentru Justitie

CSM catre noul ministru al Justitiei: Trebuie semnat de urgenta un Pact pentru Justitie

by August 28, 2012 0 comments

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marti o scrisoare noului ministru al Justitiei, Mona Pivniceru, potrivit Hotnews,  in care informeaza asupra masurilor ce vor fi adoptate de CSM ca urmare a recomandarilor din raportul MCV pe justitie. CSM apreciaza ca “se impune semnarea neintarziata a unui Pact pentru justitie, de catre reprezentantii celor trei puteri: legislativa, executiva, judecatoreasca”. si considera necesara “adoptarea unor dispozitii legislative prin care sa se prevada un mecanism neechivoc, clar si eficient de tragere la raspundere penala sau disciplinara a membrilor puterilor legislativa si executiva care ‘submineaza credibilitatea judecatorilor sau care exercita presiuni asupra institutiilor judiciare‘”. De asemenea, CSM solicita “sa se renunte la parghiile politice de dominare a justitiei”, respectiv abrogarea prevederilor legale prin care ministrul justitiei a devenit titular al actiunii disciplinare, amintindu-i Monei Pivniceru ca “a criticat aceste prevederi ca membru al CSM”.

CSM mai solicita ministrului “sprijinul pentru asigurarea unui buget corespunzator pentru justitie in anul 2013”, dar si “garantii ferme din partea puterii executive pentru punerea in practica a fiecaruia dintre solicitarile” sale.

Citeste integral scrisoarea transmisa de CSM ministrului Justitiei:

Astazi, 28 august 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis doamnei Mona Maria Pivniceru, ministrul justitiei, scrisoarea privind masurile care vor fi adoptate de CSM ca urmare a Recomandarilor din cuprinsul Raportului Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu asupra progreselor Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, publicat la data de 18 iulie 2012.

Doamnei Mona Maria PIVNICERU Ministrul justitiei

Stimata doamna ministru,

Dupa cum cunoasteti, in sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 23 august 2012, au fost aprobate masurile care vor fi luate de CSM ca urmare a Recomandarilor din cuprinsul Raportului Comisiei Europene catre Parlamentul European si Consiliu asupra progreselor Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, publicat la 18 iulie 2012.

Avand in vedere rolul si functiile sale constitutionale, Consiliul Superior al Magistraturii va urmari indeplinirea masurilor care ii revin nemijlocit si va veghea la asigurarea mijloacelor necesare pentru eficientizarea sistemului judiciar in ansamblu, pentru a raspunde nu doar recomandarilor Comisiei, ci si asteptarilor cetatenilor romani.

Astfel, Consiliul isi doreste o colaborare deschisa cu Ministerul Justitiei in vederea elaborarii unui Plan comun de implementare a tuturor celor patru noi coduri. in acest sens, luarea tuturor masurilor necesare pentru implementarea in conditii optime a tuturor celor patru noi coduri se impune cu stringenta ca o prioritate comuna.

In scurtul timp care a mai ramas pana la intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila, dar si in perioada imediat urmatoare intrarii in vigoare a acestui important cod, e necesar un efort al puterii executive, dar si al celei judecatoresti, ca impreuna sa gaseasca resursele necesare implementarii acestuia. in acelasi timp, trebuie sa inceapa pregatirea implementarii fara sincope a Noului Cod Penal si a Noului Cod de Procedura Penala.

In ceea ce priveste procedurile de numire a Procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si a Procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Consiliul Superior al Magistraturii va urmari respectarea intocmai a procedurii privind avizul CSM prevazuta de Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 193/2006, cu modificarile si completarile ulterioare si aplicarea acesteia in spiritul Recomandarii Comisiei Europene.

CSM va continua implementarea Proiectului privind ‘Stabilirea si implementarea unui volum optim de lucru al judecatorilor si grefierilor si asigurarea calitatii activitatii instantelor’, urmarind indeaproape concluziile la care ajunge Consultantul si propunand solutiile adecvate. De asemenea, Consiliul va pune in aplicare recomandarile ce vor fi formulate de Banca Mondiala in Raportul final al Proiectului ‘Analiza independenta privind eficienta sistemului judiciar’. Concluziile celor doua proiecte vor reprezenta baza elaborarii politicii de resurse umane.

Consiliul sustine crearea unui grup de monitorizare a reformei judiciare, din care sa faca parte reprezentanti ai tuturor puterilor in stat, ai asociatiilor profesionale si ai societatii civile, pornind de la ‘Comisia inter-ministeriala MCV’.

Pentru intarirea responsabilitatii si integritatii in sistemul judiciar, CSM va sprijini in continuare consolidarea capacitatii institutionale a Inspectiei Judiciare si este decis sa ia masuri disciplinare ferme. De asemenea, Inspectia Judiciara va continua monitorizarea situatiilor ce pot afecta reputatia sistemului judiciar.

CSM va continua implementarea Strategiei de intarire a integritatii in sistemul judiciar ca parte componenta a Strategiei Nationale Anticoruptie si monitorizarea implementarii si va sprijini activitatile de formare profesionala in materie de etica si deontologie profesionala.

Totodata, Consiliul va intreprinde noi demersuri pentru formarea profesionala in domeniul unificarii practicii judiciare si va sprijini activitatea Institutului Roman de Informatii Juridice.

CSM va elabora, impreuna cu inalta Curte de Casatie si Justitie si Institutul National al Magistraturii, ghiduri privind individualizarea pedepselor, managementul de caz, administrarea probelor si va asigura diseminarea acestora. De asemenea, Inspectia Judiciara va continua sa monitorizeze respectarea termenelor de redactare si monitorizare a hotararilor.

Ne exprimam speranta ca si puterea executiva, inclusiv Ministerul Justitiei, precum si cea legislativa, vor lua urgent masuri pentru ca Raportul ce va fi publicat pana la finele anului 2012, care va avea in vedere cu precadere modul de indeplinire a recomandarilor privind respectarea starului de drept si a independentei sistemului judiciar, determinate de evolutiile de pe scena politica inregistrate incepand cu 6 iulie a.c, sa consfinteasca progrese reale si efective, iar nu simple promisiuni.

In acest sens, apreciem ca se impune semnarea neintarziata a unui Pact pentru justitie, de catre reprezentantii celor trei puteri: legislativa (presedintii celor doua camere ale Parlamentului); executiva (Guvern, Presedintele Romaniei), judecatoreasca (inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public).

De asemenea, este necesara adoptarea unor dispozitii legislative prin care sa se prevada un mecanism neechivoc, clar si eficient de tragere la raspundere penala sau disciplinara a membrilor puterilor legislativa si executiva care “submineaza credibilitatea judecatorilor sau care exercita presiuni asupra institutiilor judiciare” (a se vedea Raportul Comisiei).

Solicitam sa se renunte la parghiile politice de dominare a justitiei – abrogarea prevederilor legale prin care ministrul justitiei a devenit titular al actiunii disciplinare, prevederi pe care, ca membru al CSM, le-ati criticat anterior adoptarii acestora si dupa adoptare.

Nu in ultimul rand, va solicitam sprijinul pentru asigurarea unui buget corespunzator pentru justitie in anul 2013, in care sa fie incluse proiectiile bugetare pentru noile coduri, dar si pentru plata restantelor salariale pentru magistrati si personalul auxiliar.

Consiliul Superior al Magistraturii solicita garantii ferme din partea puterii executive pentru punerea in practica a fiecaruia dintre solicitarile de mai sus, precum si sprijinul Ministerului Justitiei, printr-o colaborare inter-institutionala constructiva, pentru realizarea masurilor asumate de CSM.

Cu deosebita consideratie,

Alina Nicoleta Ghica

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.