Comisia Europeana atrage atentia Romaniei asupra situatiei catastrofale privind absortia fondurilor europene

Comisia Europeana atrage atentia Romaniei asupra situatiei catastrofale privind absortia fondurilor europene

by September 28, 2012 0 comments

Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare. Presuspendarea plăţilor din partea Comisiei Europene obligă autorităţile române să pună în aplicare în termen de două luni recomandările CE pentru rezolvarea problemelor constatate în derularea programelor.

Avertismentul privind presuspendarea plăţilor CE a fost transmis autorităţilor române în urmă cu trei săptămâni de către Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles.

În discuţia avută cu membrii Reprezentanţiei, oficialul CE a precizat, conform unui document confidenţial obţinut de MEDIAFAX şi datat 7 septembrie 2012, că este în continuare preocupat din cauza nivelului deosebit de scăzut al gradului de absorbţie a fondurilor europene, mai ales că distanţa dintre Rmânia şi celelalte state membre, în aceasta privinţă, s-a mărit considerabil în ultima perioadă. În acest context, reprezentantul Comisiei Europene a apreciat că “riscul dezangajării automate a unor fonduri europene a crescut vizibil”, mai ales că nu întrevede ca problemele existente să fie soluţionate în scurt timp.

Pentru diminuarea nivelului dezangajărilor automate, responsabila DG REGIO a recomandat ca partea română să aibă pregătite cât mai multe cereri de plată şi să le transmită Comisiei înainte de sfârşitul acestui an, chiar dacă la acel moment deficienţele identificate nu vor fi fost soluţionate, iar, potrivit Regulamentului CE, plăţile trebuie suspendate. În acest fel, odată introduse cererile de plată, după ridicarea suspendării cererile respective vor putea fi onorate, iar sumele corespunzătoare nu vor fi pierdute.

“Comisia continuă să analizeze situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS), urmare raportului care i-a fost transmis de Autoritatea de Audit la începutul lunii iulie privind funcţionarea sistemului de management şi control al fondurilor. Pentru moment, procedurile interne îşi urmează cursul, Comisia având în vedere o decizie de presuspendare şi luând în calcul toate variantele: presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre acestea sau doar a unor axe prioritare. Proiectul de decizie este în circulaţie la nivelul serviciilor implicate, acesta putând fi adoptat în perioada următoare”, este avertismentul transmis Guvernului de la Bucureşti.

 Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că o decizie în acest sens ar urma să fie luată de Comisia Europeană în luna octombrie.

În document se arată că, în abordarea Comisiei, prin prelungirea procesului de analiză inclusiv în contextul vacanţei de vară, s-a lăsat “o marjă de manevră” României de a transmite din partea Autorităţii de Audit un eventual nou raport, dacă între timp lucrurile au evoluat. În eventualitatea în care sunt modificări şi noutăţi faţă de situaţia prezentată de la începutul lunii iulie, s-a arătat că ar fi util ca acestea să fie aduse la cunoştinţa Comisiei printr-un nou raport al Autorităţii de Audit, cât mai curând posibil, pentru ca documentul să fie avut în vedere în finalizarea deciziei. Aceasta întrucât Comisia nu va putea, în decizia pe care o va lua, să neglijeze punctul de vedere al Autorităţii de Audit, deşi Comisia nu va cere, însă, oficial, un nou raport al Autorităţii de Audit.

Sursa citată relevă însă în acelaşi timp că situaţia POS Competitivitate este “una foarte delicată”, iar Comisia Europeană aşteaptă clarificările solicitate prin scrisoarea de avertizare transmisă părţii române la începutul lunii iulie, precum şi răspunsul la constatările incluse în proiectul raportului de audit întocmit de Comisie în urma ultimelor misiuni întreprinse în România.

În privinţa Programului Operaţional Regional (POR), oficialii CE consideră situaţia ca fiind “foarte complicată”, calificativul 3 acordat sistemului de către Autoritatea de Audit prin ultimul său raport constituind un element care va trebui să fie avut în vedere de Comisie în decizia pe care o va lua.

“Responsabila DG REGIO a lăsat să se înţeleagă că, în lipsa unui nou raport al Autorităţii de Audit, există o probabilitate foarte mare de presuspendare a întregului program”, este un nou avertisment la adresa autorităţilor române.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.