Crin Antonescu si-a prelungit vacanta pana luni. Senatorul Petru Filip a fost delegat sa conduca Senatul
by admin September 5, 2012 1 commentPreşedintele Senatului, Crin Antonescu, a semnat, marţi, o decizie potrivit căreia, în perioada 4-5 septembrie 2012, conducerea Senatului va fi asigurată de către senatorul Petru Filip, vicepreşedinte al Senatului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. În Monitorul Oficial 633, apărut marţi, a fost publicată Decizia privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 4-5 septembrie 2012.“În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Regulamentul Senatului aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Senatului decide: Articol unic – în perioada 4-5 septembrie 2012, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Petru Filip, vicepreşedinte al Senatului”, se arată în decizia 13 semnată de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, la Bucureşti, pe 4 septembrie 2012.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a susţinut, marţi, că delegarea vicepreşedintelui Senatului, Petru Filip (PSD), pentru asigurarea conducerii Senatului se prelungeşte automat. El a făcut aceste declaraţii după ce a fost întrebat dacă Petru Filip mai poate conduce şedinţele Senatului şi pe cele ale Biroului Permanent, în condiţiile în care delegarea sa a expirat luni, 3 septembrie. “Petru Filip este doar preşedinte suplinitor, interimar al Senatului. Domnul Crin Antonescu este preşedintele Senatului. Acesta va reveni în Senat mâine (miercuri – n.r.). Sigur că, până revine, a fost prelungită delegarea pentru domnul Filip. Sunt formalităţi pe care va trebui să le îndeplinească. Delegaţia este valabilă, a fost făcută atunci când a plecat Crin Antonescu interimar la Palatul Cotroceni. Ea decurge. Dacă era o procedură de alegere a preşedintelui, atunci aveam o problemă, dar aşa, delegarea se prelungeşte automat”, a spus liderul senatorilor social-democraţi.
Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, marţi, în şedinţa de plen, că este pentru prima dată, în toată activitatea sa parlamentară, când o sesiune începe în absenţa preşedintelui Senatului, iar acest precedent nu ar trebui să se repete.
“Eu am intrat în Parlament, în CPUN şi am fost parlamentar de atunci în toate sesiunile – mai întâi deputat foarte multă vreme, apoi, de vreo şapte ani şi ceva, senator. Şi este prima dată, la Camera Deputaţilor sau la Senat, când începe sesiunea fără prezenţa preşedintelui respectivei Camere. Cred că este un precedent care nu ar trebui să se mai repete pentru că s-a intonat imnul, e un moment solemn şi dacă 22 de ani şi jumătate nu s-a întâmplat aşa ceva, ar fi bine ca nici de aici încolo să nu se mai întâmple”, a spus Berceanu.
1 Comment so far
Jump into a conversationAr fi bine sa ramai toata viata in vacanta,si mai ia cu tine toata clica de TIMPITI,ca ai facut de ras PNL-ul.