Elena Udrea: ARD nu ne-a adus niciun plus. Oameni straini au fost scosi in fata
by admin December 12, 2012 0 comments“ARD nu ne-a adus niciun plus”, a susţinut Elena Udrea, în cadrul emisiunii “Realitatea la raport” de la Realitatea TV. Fostul ministru a mai declarat că strategia prin care oameni străini de partid au fost scoşi în faţă a fost greşită. Întrebată dacă a fost mulţumită de înfiinţarea ARD, Udrea a răspuns: “Au fost multe discuţii dacă să se facă sau nu această alianţă şi am încercat noi ceva şi la locale. A fost o variantă”, a spus Udrea.
“S-a vrut ca toţi cei care au opţiuni de dreapta să vină într-o singură formaţiune electorală. Şi atunci am încercat această formulă care a fost votată în toate forurile partidului. Să vii acum să dai vina numai pe unii, este greşit. Din punctul meu de vedere, nu ne-a adus niciun plus. Poate ne-a adus un minus prin faptul că, făcându-se prea târziu, nu a fost suficient de bine cunoscută. A fost ideea născută în discuţiile din forul partidului”, a mai mentionat Elena Udrea.
Udrea a mai menţionat că a existat şi o variantă în care Ungureanu ar fi condus o formaţiune separat. Fostul ministru crede că, într-o astfel de situaţie, s-ar fi putut vorbi de procente mai mari.
“Poate într-o altă formulă în care dânşii să fi candidat separat, poate că se vedea clar procentul pe care l-ar fi adus. A fost şi varianta în care domnul Ungureanu să conducă o formaţiune separat şi eu sunt convinsă că ar fi luat un procent mai mare. Strategia, prin care au fost retraşi toţi liderii partidului care au făcut parte din guvernarea Boc sau din conducerea partidului pe vremea lui Emil Boc şi au fost lăsaţi în faţă oameni relativ străini de partid, a fost greşită. Spre exemplu, domnul Pavelescu, domnul Neamţu, chiar şi domnul Ungureanu. A fost o strategie prin care au fost mai degrabă dânşii promovaţi ca purtători de mesaje cei mai credibili ai noii formaţiuni, în timp ce liderii vechi şi cunoscuţi au fost împinşi în linia atreia, a cincea”, a mai spus Udrea.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.