Garda de Mediu au confiscat animalele salbatice ale fratilor Camataru

Garda de Mediu au confiscat animalele salbatice ale fratilor Camataru

by February 27, 2013 0 comments

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei de la Vier Pfoten au venit, miercuri dimineaţă, la casa lui Nuţu Cămătaru pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov de lângă Ploieşti. Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten, a declarat, la intrarea în curtea casei lui Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru, că animalele vor fi tranchilizate şi duse la Grădina Zoologică Bucov, unde se vor adapta foarte bine, întrucât sunt condiţii mai bune decât pe proprietatea lui Nuţu. El a spus că animalele sunt uşor subdezvoltate, dar au o stare bună de sănătate.

Întrebat despre eventualul transfer al leilor în Africa de Sud şi adaptarea lor acolo, Kuki Bărbuceanu a spus “te obişnuieşti repede cu binele”.

În curtea casei lui Nuţu Cămătaru au intrat mai multe maşini, printre care şi un autocamion cu care vor fi transportate animalele.

Reprezentanţii Vier Pfoten vor verifica animalele, le va tranchiliza şi vor supraveghea transportul până la Grădina Zoologică Bucov.

S-a hotărât: Ce se va întâmpla cu leii și urșii lui Nuțu Cămătaru

Vier Pfoten preciza, marţi, într-un comunicat de presă, că analizează “mai multe posibile soluţii” privind adăpostirea permanentă a animalelor ce vor fi preluate de la Nuţu Cămătaru, printre care transferul celor patru lei în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud, transferul urşilor într-una din rezervaţiile organizaţiei din Europa sau amenajarea unui amplasament la Zoo Bucov, “după cele mai înalte standarde internaţionale privind bunăstarea animalelor”.
“Animalele au fost bine întreţinute, însă nu aveau carnete de sănătate şi nici alte documente care să ateste că erau deţinute legal şi că au fost sub supravegherea unui medic veterinar. Salutăm viteza de reacţie a autorităţilor în acest caz şi sperăm ca această rapiditate să se manifeste şi în cazul altor animale sălbatice deţinute ilegal în captivitate privată”, a spus Kuki Bărbuceanu.

Potrivit legislaţiei, deţinerea în captivitate a animalelor sălbatice este permisă persoanelor fizice numai cu acordul scris al ANSVSA şi pe o perioadă de timp limitată.

“Încălcarea prevederilor legale privind deţinerea şi comercializarea animalelor sălbatice este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an, sau cu amendă penală de la 500 de lei la 10.000 lei şi confiscarea animalelor”, a precizat Vier Pfoten.

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu care au descins luni pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru au constat că aici sunt crescuţi patru lei – doi adulţi şi puii lor – şi doi urşi, fără documentele aferente.

Celelalte animale de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, printre care cai şi canari, sunt deţinute în legalitate, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma percheziţiilor făcute vineri, la ferma lui Nuţu Cămătaru au găsit doi urşi, patru lei, doi cerbi carpatini, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preţ ar ajunge la 100.000 de euro, precum şi mai multe păsări exotice.

Liderii clanului Cămătarilor, Ion şi Vasile Balint, precum şi Radu Cristian Roşca, liderul grupării Sportivilor, au fost arestaţi preventiv în 23 februarie.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.