Traian Basescu le cere liderilor USL sa scoata din Guvern ministrii trimisi in judecata

Traian Basescu le cere liderilor USL sa scoata din Guvern ministrii trimisi in judecata

by February 25, 2013 0 comments

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare către premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două camere parlamentare: Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, scrisoare publicată pe site-ul Pesurse.ro. Printre cerinţele şefului statului către aceştia se numără: indepărtarea imediată din Guvern a miniştrilor cu dosare penale, precum şi asigurarea că niciun ministru declarat incompatibil de ANI nu va mai fi menţinut în Guvern; reluarea discuţiilor în parlament despre statutul deputaţilor şi senatorilor; Susţinerea în faţa Parlamentului a necesităţii de încetare a mandatelor aleşilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de integritate sau al unor condamnări pentru acte de corupţie; apel către Guvern pentru obţinerea unor rezultate concrete în ceea ce priveşte restabilirea respectului faţă de statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.

Ponta: Nu sunt de acord ca Schengen să fie asociat cu MCV-ul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, referitor la cele semnalate de preşedintele Traian Băsescu în scrisoarea transmisă lui şi şefilor celor două Camere, că aderarea la Schengen nu trebuie amestecată cu MCV, iar în privinţa lui Relu Fenechiu a discutat cu şeful statului înainte de numire.

Ponta a fost întrebat cum răspunde celor semnalate de preşedintele Traian Băsescu în scrisoarea transmisă şefului Guvernului şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

“Trebuie să înţelegem la ce ne referim, dacă ne referim la Schegen, nu. Nu sunt de acord să fie asociat cu MCV-ul. I-am spus asta preşedintelui, preşedintele o dată zice că să-l asociem, o dată zice că să nu-l asociem … săptămâna asta probabil că e pentru, săptămâna viitoare va fi contra şi tot aşa. Deci, clar pe Schengen trebuie luată o decizie, sper să se ia o decizie, privind aderarea în trepte, întâi aeroporturi şi porturi, după care sigur şi cele terestre, pentru că România îndeplineşte condiţiile”, a declarat Ponta.

De asemenea, el a menţionat că în scrisoarea transmisă de preşedintele Băsescu lui şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului sunt aspecte care nu ţin de premier sau de Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.
Totodată, Ponta a susţinut că în situaţia ministrului Relu Fenechiu, trimis în judecată pentru o faptă care nu ţine de corupţie, ar fi discutat cu şeful statului înainte să-l numească.

“Am discutat cu preşedintele chiar înainte să-l numesc şi vă reamintesc că preşedintele e cel care i-a semnat decretul, că nu puteam să i-l semnez eu. Fiind vorba de o faptă care nu are legătură cu activitatea de ministru – este mult anterioară – în secunda în care în primă instanţă va exista un act de condamnare de orice formă, în acea zi domnul Fenechiu pleacă din Guvern”, a mai afirmat Ponta. El a precizat că, din punctul său de vedere, de la momentul discuţiei cu Traian Băsescu nu s-a schimbat nimic în privinţa lui Fenechiu.

Mai mult, în privinţa noilor propuneri pentru şefia Parchetului şi a DNA, şeful Guvernului a menţionat că acest lucru ţine de ministrul Justiţiei.

“S-a făcut o procedură care a durat, care … preşedintele i-a respins pe cei doi. Acuma, ce vrea de la mine şi de la domnul Antonescu, ce să facem noi? Că nici nu-i propunem, nici nu-i numim. O să discute cu doamna Pivniceru. (…) Ministrul Justiţiei are o procedură pe care trebuie să o prezinte, să o discute cu secretariatul general al Comisiei Europene, după care se anunţă procedura, după care se înscriu candidaţii, după care candidaţii sunt audiaţi, după care se trimite la CSM, după care de la CSM la preşedinte”, a explicat şeful Guvernului.

Ponta a fost întrebat dacă va mai trimite o scrisoare liderilor europeni în privinţa aderării la Schengen.

“Primilor miniştri, pentru că în Consiliul JAI sunt miniştri de Interne şi atunci eu mă adresez primilor-miniştri. Ideea de a avea o scrisoare preşedinte – prim-ministru şi cei doi preşedinţi de Camere demonstra tuturor primilor miniştri şi după aceea miniştrilor de Interne că avem o poziţie comună. În momentul în care preşedintele refuză să semneze că România e pregătită să intre în Schengen face un joc pe plan intern, dar care sigur ne afectează pe plan extern”, a susţinut premierul.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.