Traian Basescu: Victor Ponta a facut un lucru pe care l-am apreciat. Nu a alterat programul de guvernare
by admin April 29, 2013 0 commentsPresedintele Traian Basescu a afirmat luni seara, la TVR1, ca l-a apreciat pe premierul Victor Ponta pentru faptul ca nu alterat programul de guvernare care a restabilit echilibrele macroeconomice ale Romaniei. Seful statului a subliniat, in cadrul emisiunii Ora de business, ca atunci cand le-a multumit ultimilor trei premieri care au condus guvernul, vinerea trecuta – Emil Boc, Mihai Razvan Ungureanu si Victor Ponta – cea mai mare apreciere a avut-o pentru actualul primar al Clujului, care a avut si cea mai grea misiune.
“Nimeni nu vrea sa faca un rau cuiva, dar uite, Ponta a facut un lucru pentru care l-am apreciat. S-a instalat in mai 2012, putea sa strice tot programul de redresare daca spunea eu aplic masurile de care am tot vorbit. Faptul ca nu a alterat programul de guvernare a fost o sansa data acestui program care sa arata daca poate reusi sau nu. Si (acest program) a reusit”, a spus Traian Basescu.
El a reafirmat ca cifrele Eurostat arata ca Romania a iesit din procedura de deficit excesiv, ceea ce confirma faptul ca masurile de austeritate implementate de Emil Boc au avut rezultatele scontate.
Intrebat de moderator daca nu era mai buna o solutie gen Franta, care s-a imprumutat masiv pentru a mentine tara pe linia de plutire, Basescu a raspuns: “Sa-mi fie iertat mica aroganta, nu vreau sa ma uit la Franta, ca exemplu, e inca in procedura de deficit excesiv”.
Iata mai jos cele mai importante declaratii ale sefului statului
- Cifrele Eurostat arata ca Romania a iesti din plutonul celor 17 tari care se afla in procedura de deficit excesiv. Cifrele sunt neoficiale, ele trebuie analizate de Comisie si prin prisma programului de convergenta transmis de guvern, dar eu sunt optimist
- S-a terminat criza de credibilitate pe pietele financiare si asta se vede. Nu ne imprumutam ca Germania, dar ne imprumutam suportabil, si dobanda va scadea
- Mesajul e cu totul altul: am ajuns la stadiul in care putem construi dezvoltarea asa cum o vedem, prin prisma finantarilor europene, a banilor de la BEI si a resurselor bugetare. Nu mai suntem constransi in programe ale institutiilor financiare ci suntem liberi sa optam pentru propria dezvoltare.
- Cand nu ai de luat bani iti fixezi programul cu FMI. Eu vreau sa ramanem in acord si cu FMI si cu UE, pentru ca avem un top-up la finantare de 10%. Vreau sa ramanem in program
- Vorbiti cu un om care a stat fata in fata cu FMI in toti acesti ani. O sa va spun un lucru care o sa va socheze, e la fel ca povestile cu Basescu si Flota, nimeni nu poate arata un act in care am aprobat vanzarea unei nave.
- Toata lumea spune ca FMI ne impune programul. Afirm public ca noi am cerut introducerea societatilor in acordul cu FMI, noi am cerut sa avem management privat ca o obligatie, noi, guvernul Emil Boc si eu. De ce, pentru ca ne dadeam seama ca avem o mare vulnerabilitate si am incercat sa diminuam influenta politicului
- E o incercare si nu vad de ce ar fi rea
- Cand s-au luat masurile de austeritate, pe 6 mai, FMI si UE venisera cu alt mandat, sa crestem fiscalitatea pe societati, cota unica trebuia sa ajunga la 20%
- Inainte de venirea lor, am analizat pozitia noastra si raspunsul a fost nu. Concluzia a fost ca daca majoram fiscalitatea, nu stimulam deloc cresterea economica, dar vom creat toate conditiile pentru somaj, scaderea productiei industriale etc
- In 2012 inca nu am ajuns la consumul din 2008. Problema e cat de interesati suntem sa avem consum ca in 2008, cand a fost sustinut de cresterile de salarii, de pensii si de banci
- Noi putem substitui foarte bine lipsa de apetit a investitorilor straini utilizand banii europeni. Romania are 6,5 mld alocate numai pentru coeziune – autostrazi, cai ferate, mediu, dezvoltare regionala, plus alte doua miliarde la agricultura
- Nu avem alta solutie decat sa ne punem pe treaba, sa terminam cu ideea ca nu le putem absorbi.
- Guvernul Ponta trebuie sa porneasca acest motor formidabil, fondurile europene, de asta incurajez guvernul Ponta
Despre taierea salariilor
- Aici este ca intr-o familie, te uiti ce tai, tai concediul, tai uniforma copilului? Nu vreau sa recit, dar stiti cum se spune, E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.
- Am fi putut imprumuta banii, dar se ajunsese sa imprumutam la dobanzi incredibile, 7-8-9, nesustenabile. Daca ii puteam lua, probabil ca ii luam si la acele dobanzi, dar Romania nu mai era finantata
Intrebare: De ce nu ati avut aceasta discutie in 2009?
- Noi am vazut rezultatele anului 2008 abia in februarie. Caderea economica a inceput in octombrie 2008. Cand am vazut in februarie ce s-a intamplat nu imi venea sa cred, am sunat inapoi la statistica, ma fratilor, nu poate fi o cadere economica atat de abrupta din octombrie, si mi-au spus domnule presedinte, acestea sunt cifrele. Tariceanu a depus bugetul cu crestere de peste 5%
- Eu nu aveam niciun interes sa ascundem necazurile, pur si simplu atunci au putut fi sesizate
- Prima oara am sarit intr-un avion si m-am dus la Bruxelles cu premierul, cu ministrul de Finante, si am discutat cu Barroso ca dorim un acord cu Fondul
- Programul convenit cu FMI s-a dovedit prea slab in acord cu caderea economica de atunci.
- Fondul a bagat 2,1 mld euro in 2009 pentru ca pur si simplu nu puteam plati pensiile si salariile
- Cand ne-am dat seama ca programul nu e suficient, am trecut noi la amputari de zile la plata a salariilor, in plina campanie pentru prezidentiale
- A venit premierul iz mi-a zis Dl presedinte nu ne ajung banii, Si ce propui? Nu putem plati salariile integral, si mi-a si spus, e campanie. I-am zis da-i drumul, nu prabusim tara pentru o campanie
- Acum ma uitam pe CNN, era ministrul de Finante grec care cerea reevaluarea programului si transa de la FMI, pentru ca nu mai au lichiditati
- Ieri Grecia a aprobat noi reduceri in sectorul bugetar
- Sa vedem si modelul francez. Franta tocmai anunta marirea impozitelor pe bogatie, noi inca nu am facut asa ceva si sper sa nici nu ajungem sa o facem. La salariile de la stat, mi se pare corecta. Sa-mi fie iertat mica aroganta, nu vreau sa ma uit la Franta, ca exemplu, e inca in procedura de deficit excesiv.
- Guvernul Boc a facut ce a trebuit, nu a facut bine, dar a facut ce a trebuit, nu intotdeauna faci ce e bine. Fara aceste masuri, in cateva luni nu mai plateam salariile si pensiile
- Daca aplicam acest program in 2009, probabil ca ieseam in 2011 din criza
Despre reducerea numarului de bugetar
- De 30 decembrie 2008 avem o reducere la 1 ianuarie 2013 de 200.000 de salariati
- Acestia sunt din aparatul central si local al administratiilor, din educatie, din sanatate, de peste tot.
- Calitatea persoanelor de la stat se va schimba cand vom avea o buna scoala de administratie publica. Noi angajam amatori, nu sunt profesionisti ai functiei publice
- Trebuie sa cream scoli de functie publica si atunci vom avea un aparat de stat care va stii ce are de facut.
- Nu pregatim consistent un numar mare de oameni care sa devina functionari si care sa stie perfect legislatia
Guvernele Ungureanu si Ponta si contributiile sociale
- Am spus-o in Parlament, era un angajament, era o reducere temporara a salariilor, dar putini functionari au revenit pe veniturile pe care le aveau, pentru ca s-au taiat sporuri. E o chestie de onoare a unui stat, aveam un angajament, trebuia sa dai salariul inapoi imediat ce puteai
- Inca nu erau toate conditiile sa se intample acest lucru, Actul normativ a fost emis de guvernul Ponta
- Cand stai la o masa, asa, si nu ai raspunderea partii salariilor pentru 1,2 mil de oameni poti face orice exercitii. Cand ai de luat decizia, adopti decizia cea mai sigura sa le poti da salariul
- Noi am reusit pentru ca aplicat masuri dure de austeritate pe care populatia pe buna dreptate nu le-a acceptat, dar au fost aplicat rapid, pe termen scurt
- Uitati-va la tarile care au mers pe teoriile fondului, marim fiscalitatea, nu-si realizeaza niciunul obiectivele, si tot la taieri de cheltuieli ajung
- In 2011 am avut cel mai mare procent din PIB la investitii, cica 20% din buget
- Nimeni nu vrea sa faca un rau cuiva, dar uite, Ponta a facut un lucru pentru care l-am apreciat. S-a instalat in mai 2012, putea sa strice tot programul de redresare daca spunea eu aplic masurile de care am tot vorbit
- Faptul ca nu a alterat programul de guvernare a fost o sansa data acestui program care sa arata daca poate reusi sau nu. Si a reusit
- Dezbaterea economica trebuie facuta cu si mai multi, eu m-as fi simtit foarte bine daca era fostul ministru de finante aici, dl Bogdan Dragoi, si alti specialisti, si sa vorbim nu despre ce a fost in Romania, ci despre ce putem face in urmatorii an.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.