Vladimir Tismaneanu a incasat peste 5000 de euro pentru a-l denigra pe Emil Cioran in SUA

Vladimir Tismaneanu a incasat peste 5000 de euro pentru a-l denigra pe Emil Cioran in SUA

by June 17, 2013 0 comments

tismaneanu_roller[1]Stelian Tănase a facut public contractul prin care ICR i-a dat lui Tismăneanu 5.130 dolari pentru a ţine la Washington conferinţa „Radicalism, istorie si utopie la Emil Cioran”, în care marele nostru filosof era executat ca fiind ideolog fascist- scrie cotidianul.ro. În mod normal, cînd H.-R. Patapievici a semnat contractul prin care îi da lui Vladimir Tismăneanu 5.130 dolari pentru o conferinţă ce urma s-o ţină la Washington, pe care, pe banii ICR, tot el trebuia s-o organizeze, ar fi trebuit să-i cadă mîna!

Aflăm, aşadar, că ICR a organizat între 14-15 noiembrie 2011, la Washington DC (SUA), proiectul “Furtuni ideologice. Intelectualii şi tentaţia totalitară”, în cadrul căruia au fost invitaţi „unii dintre cei mai importanţi cercetători şi profesori universitari în domeniul istoriei, al filosofiei politice şi al politologiei comparate”. Scopul declarat al proiectului ICR era să analizeze „comparativ rolul şi consecinţele implicării intelectualilor în experienţa totalitară a secolului 20”.

Ne-am fi aşteptat ca Vladimir Tismăneanu să prezinte la această manifestare o conferinţă în care să detalieze propria sa experienţă, din familie, întrucît părinţii săi au avut un rol important în promovarea comunismului în România! Ar fi putut, de asemenea, să mărturisească propriul său rol în promovarea şi susţinerea regimului dictatorial, prin articolele publicate înainte de fuga în SUA.

Însă, din contractul încheiat cu ICR, am aflat că Vladimir Tismăneanu avea altă ţintă şi anume aruncarea în acest hău ideologic al unuia dintre cei mai mari filosofi ai lumii, românul Emil Cioran! Conferinţa pentru care a primit cei 5.130 dolari, pe care a „vîndut-o ICR-ului, avea titlul „Radicalism, istorie şi utopie: recitind E.M. Cioran”! Cu alte cuvinte, nu e vorba despre rolul activ al lui Leon Tismeniţki, ci despre eseurile lui Cioran, pe care-l încadrează între cei care au „capricii născute din minţile înfierbântate ale unor intelectuali cu pretenţii mesianice”, cum spune Tismăneanu pe contributors.ro, vorbind tocmai despre conferinţa sa!

Aşa sînt pentru Tismăneanu toţi marii intelectuali români din perioada anilor ’40: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Nae Ionescu – cu minţi înfierbîntate şi cu pretenţii mesianice, nu ca anticomuniştii fătaţi din cei mai veroşi comunişti!

COSTURI URIAŞE PENTRU O PARANGHELIE ANTIROMÂNEASCĂ

La numai două zile de la acţiunea ICR, adică pe 17 noiembrie 2011, pe site-ul contributors.ro, Vladimir Tismăneanu ne spune care au fost invitaţii acestui simpozion: .Michael Scammell (Columbia), biograful lui Arthur Koestler, Stanislao Pugliese (profesor la Hofstra University, biograful lui Carlo Roselli si al lui Ignazio Silone), Jeffrey Isaac (Indiana University, autorul unei excelente carti despre politica revoltei la Hannah Arendt si Camus), Richard Wolin (City University of New York, autorul vastului studiu “The Seduction of Unreason”), Michael David-Fox (Georgetown, autorul recent publicatei monografii despre “tovarasii de drum”), Cristian Vasile (Institutul Iorga si IICCMER), Angelo Mitchievici (Universitatea “Ovidiu” si IICCMER), Constantin Iordachi (CE), Balasz Trencesny (CEU), Jeffrey Herf (Universitatea Maryland, autorul importantei lucrari “The Politics of Reactionary Modernism”), Nikos Marantzidis (profesor la Salonic si la Universitatea din Praga, a vorbit despre intelectualii greci si fascinatia comunismului), Jan-Werner Muller (Princeton, a carui carte “Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe” a aparut luna trecuta la Yale University Press), Jeffrey Wasserstrom (Universitatea Califonria din Irvine, despre intelectuali si comunism in Chima de azi), Vladimir Petrovici (Institutul de Istorie Contemporana din Belgrad despre marxismul iugoslav), Michal Kopecek (Institutl de Istorie din Praga despre national stalinism si marxism critic in Cehoslovacia). Sesiunile au fost conduse de cunoscuti universitari, intre care Dennis Deletant (Ratiu Chair, Georgetown University), Dick Howard (SUNY) si Cristina Vatulescu.

Avem dreptul să ştim şi noi cine şi cît a plătit pentru prezenţa acestora? Căci, dacă numai lui Tismăneanu i s-a plătit suma de 5.130 dolari pentru o conferinţă, ne putem imagina cam cît a costat toată această paranghelie internaţională!

Adăugăm şi prezenţa lui H-R Patapievici, despre care aflăm de la Tismăneanu că a avut „o interventie-comentariu” la conferinţa amicului său. Pentru acest moment „ancestral”, lui Patapievici i s-a decontat transportul, cazarea, masa şi diurna, ca de altfel tuturor celor prezenţi.

Cu ce s-a ales România din toată această acţiune este uşor de intuit: cu punerea la zid a unuia dintre cei mai mari scriitori ai săi şi cu imaginea unei ţări care a sprijinit totalitarismul prin vocile sale cele mai importante!

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.