Traian Basescu: Neregulile din portul Constanta, rezultatul tandemului Ponta-Fenechiu

Traian Basescu: Neregulile din portul Constanta, rezultatul tandemului Ponta-Fenechiu

by July 29, 2013 0 comments

traian-basescu-am-invatat-sa-nu-mai-cred-in-politicieni-94992[1]Presedintele Traian Basescu a dat de inteles, in cadrul unui interviu acordat publicatiei Romania Libera, ca o explicatie a “formarii tandemului Ponta-Fenechiu” ar putea fi legata de cazul neregulilor depistate la Portul Constanta. “Nu m-am razgandit, dar am vazut solutiile lui, de exemplu cea de a face cadou kazahilor 400 milioane de euro, sau transferul a 2.800 hectare de teren agricol de la Academie la CJ Braila, sau tacerea lui legata de fraudarea celor 100 de milioane euro la Portul Constanta. Stiu eu, poate acest din urma caz este talcul formarii tandemului Fenechiu-Ponta din ultimele saptamani”, a spus Basescu intrebat cand s-a razgandit in privinta increderii sale in premierul Victor Ponta. Reamintim ca directorii Portului Constanta sunt acuzati ca au incheiat pe 1 februarie 2013 doua contracte paguboase pentru stat in vederea realizarii digului de larg.
Un contract in valoare de 420,4 milioane de lei, fara TVA, a fost incheiat cu firma olandeza Van Oord Dredging and Marine Contractors pentru realizarea lucrarilor, iar al doilea, tot cu o firma olandeza, Royal Haskoning, pentru servicii de consultanta, potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor obtinut de HotNews. Potrivit Corpului de Control, ambele acorduri contractuale au fost modificate dupa adjudecare, in favoarea firmelor olandeze si in dauna statului. Contractele sunt finantate din fonduri europene si bani de la bugetul statului.

Una dintre acuzatiile Corpului de Control al Ministerului Transporturilor este ca s-au modificat si s-au adaugat, in defavoarea CN APM SA Constanta, clauze contractuale obligatorii in acordul contractual “Prelungirea digului de larg al Portului Constanta” dupa desemnarea castigatorului procedurii de achizitie publica, respectiv firma olandeza Van Oord Dredging and Marine Contractors BV. Prin modificarea unor clauze din acordul contractual, in favoarea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, acesta beneficiaza de marirea valorii contractului fara a fi respectate prevederile legale.

O alta acuzatie este ca directorul general al companiei a aprobat plata avansului prevazut de acordul contractual in suma de 52,4 milioane de lei, aproximativ 12,4 milioane de euro, catre Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, fara respectarea legii si a conditiilor contractuale. Pe 16 mai 2013, noul director general, Lucian Balut, a aprobat ordonantarea de plata, in urma careia antreprenorul a primit 52,4 milioane de lei. In timpul controlului, au fost solicitate documentele justificative care au stat la baza platii in avans. Reprezentantii companiei nu au putut prezenta documentul referitor la situatia interimara de lucrari, conform prevederilor din contract.

La contractul cu firma de consultanta Royal Haskoning, principala acuzatie este modificarea cu suma de 1,2 milioane de lei, aproximativ 288.265 euro. De la 7,9 milioane de lei, pretul cu care a fost castigata licitatia, s-a ajuns la 9,1 milioane de lei, la care se adauga TVA de 2,2 milioane de lei. In contract se precizeazaca pretul contractului a fost actualizat cu inflatia din ultimii trei ani. Conducerea companiei sustine ca aceasta modificare de pret a fost prevazuta in oferta consultantului.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.