ANI s-a adresat CSM pentru sesizarea CCR in vederea punerii in aplicare a deciziei in cazul incompatibilitatii senatorului Mora Akos Daniel

ANI s-a adresat CSM pentru sesizarea CCR in vederea punerii in aplicare a deciziei in cazul incompatibilitatii senatorului Mora Akos Daniel

by October 31, 2013 0 comments

horia-georgescu-TY838945EE[1]Agentia Nationala de Integritate (ANI) s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in vederea analizarii posibilitatii de a sesiza Curtea Constitutionala (CCR) pentru a solutiona un conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice, se arata intr-un comunicat de presa transmis joi. ANI arata ca a solicitat in mod repetat Senatului sa puna in aplicare o decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mora Akos Daniel si sa decida revocarea acestuia din functia de parlamentar.

Presedintele Consilului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Haineala, a sesizat Curtea Constitutionala cu o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala  in ceea ce priveste refuzul Senatului de a pune in executare decizia definitiva si irevocabila a ICCJ prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate a senatorului Mora Akos Daniel.

Comunicat ANI

Agentia Nationala de Integritate s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) in vederea analizarii posibilitatii sesizarii Curtii Constitutionale in scopul solutionarii conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice, in conformitate cu dispozitiile art. 24 din Legea nr. 317/2004.

A.N.I. a solicitat in mod repetat Senatului Romaniei sa dispuna cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a Deciziei definitive si irevocabile nr. 6289/24.09.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul senatorului Mora Akos Daniel. Comisia Juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari din cadrul Senatului Romaniei nu a aplicat sanctiunea disciplinara de revocare din functie a senatorului Mora Akos Daniel, in ciuda unei decizii definitive si irevocabile a instantei, considerand ca aceasta speta nu este de competenta Senatului.

Referitor la un caz similar, cel al fostului senator Mircea Diaconu, Curtea Constitutionala a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul ca “votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatata irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca, Senatul a actionat ultra vires, arogandu-si competente care apartin puterii judecatoresti” si a constatat “existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul Romaniei, de natura a impiedica puterea judecatoreasca sa isi indeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost investita”.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.