De ce a fost respinsă descentralizarea: Incalcă interesele românilor în favoarea autorităților – motivarea CCR

De ce a fost respinsă descentralizarea: Incalcă interesele românilor în favoarea autorităților – motivarea CCR

by February 13, 2014 0 comments

CCRLegea descentralizării este neconstituțională pentru că nu respectă Legea cadru a descentralizării nr.195/2006, care prevede realizarea de măsuri pregătitoare ale procesului de descentralizare, studii de impact, standarde de cost și sisteme de indicatori de monitorizare, se arată în motivarea Curții Constituționale a României (CCR), publicată joi pe site-ul instituției.

Pe parcursul a 106 pagini, CCR explică de ce a declarat pe 10 ianuarie 2014 ca fiind neconstituțională Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competențe exercitate de unele ministere și organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a unor măsuri de reformă privind administrația publică.

Această lege a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comună din data de 19 noiembrie 2013, fiind contestată la CCR de 70 de deputați PDL și PP-DD.

CCR susține că adoptarea Legii descentralizării a fost adoptată cu nerespectarea Legii-cadru nr.195/2006, “ceea ce se constituie într-o încălcare a dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție referitoare la obligația de respectare a legilor”.

În acest sens, Curtea constată că legea nu respectă art. 5 alin.(1) din Legea-cadru nr.195/2006, care prevede că “transferul competențelor este fundamentat pe analize de impact și realizat pe baza unor metodologii specifice și a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”.

În urma analizării unor documente trimise de Guvern, CCR constată că acestea, eterogene prin conținut, vizează informări generale în privința problematicii regionalizării și descentralizării, fundamentele procesului de regionalizare în România, istoricul descentralizării în perioada 1991-2013, documente privind organizarea administrativ-teritorială a României, rapoarte privind dezvoltarea economică, demografia, mediul, transporturile, dezvoltarea rurală, incluziunea/excluziunea socială, tipuri funcționale de localități urbane și rurale, zone de influență urbană, accesul populației la servicii de interes general, resurse naturale, potențial energetic, ocuparea și utilizarea terenurilor, execuția bugetelor locale, acte de reglementare primară sau secundară, analize de drept comparat în materie sau strategii elaborate în domenii parțial descentralizate, precum și studii, prezentări și articole în domeniile regionalizării și descentralizării.

De asemenea, Guvernul a transmis Curții și un “Document strategic privind măsurile necesare accelerării procesului de regionalizare — descentralizare în România 2013-2016”, fără ca acesta să poată avea semnificația juridică a unui studiu/analiză de impact.

În opinia CCR, aceste documente au fost redactate de-a lungul timpului într-un cadru mai mult sau mai puțin organizat, fiind reunite și, astfel, invocate ca fiind măsuri pregătitoare ale procesului de descentralizare.

“În nici un caz nu se poate trage concluzia ca acestea ar reprezenta analizele de impact la care Legea-cadru nr.195/2006 face referire. Din contră, denotă o lipsă de corelare cu dispozițiile acesteia, ceea ce demonstrează neîndeplinirea obligației care incumba Guvernului și Parlamentului în temeiul art.5 alin.(1) din Legea-cadru nr.195/2006 de a realiza, respectiv de a adopta legea criticată pe analizele de impact necesare”, este concluzia CCR.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.